Viata nu este atat de rea

Emma era o mama care muncea. Le preda copiilor la scoala toata ziua si, seara, venea acasa la cei 3 ai ei care se ciondaneau tot timpul. Unul isi punea mereu acelasi CD preferat cat putea de tare. Altul se uita la TV, dand volumul la maximum pentru a acoperii CD-ul si plangandu-se de zgomotul facut de fratele sau. Al treile se juca jocuri pe calculator si refuza sa cedeze controlul tastaturii asa incat si celorlalti sa le poata veni randul.

Emma era chemata sa aplaneze certurile simtind ca se presupune ca ea sa fie si judecator si juriu – cel putin pana ce lua o decizie nefavorabila. Atunci era contestata si certurile o luau de la capat.

Se intorcea acasa de la scoala rupta de oboseala dorindu-si putin liniste. Stoarsa de orice energie, s-a adresat unui psihoterapeut:

-          Nu mai pot sa suport, i-a spus. Am ajuns la capatul puterilor! Ce sa fac?

-          Ceea ce voi sugera, a replicat terapeutul, poate sa sune nitel nebunesc si s-ar putea sa nu vreti sa procedati asa dar daca doriti ca situatia sa se amelioreze, asta e ceea ce trebuie sa faceti. Asteptati pana in vacanta urmatoare. Invitati toate rudele la care va puteti gandi pentru ca sa stea la dvs in vacanta. Rugati-le sa-si aduca toti copii si toate animalele de casa. Puneti-i pe toti sa doarma pe canapea, pe jos, pe unde ii puteti inghesui.

Dupa cum va puteti lesne imagina, la mijlocul primei saptamani de vacanta, Emma a solicitat o consultatie de urgenta la terapeutul ei.

-          Ce mi-ati facut? L-a intrebat. Casa este o casa de nebuni. E mai rau ca niciodata. Acum, in loc de 3 copii care se cearta, sunt aproape o duzina care se iau la harta intre ei. Nu exista un lucru asupra caruia sa cada de accord. Nu ai loc nici sa pasesti. Casa este un haos. Galagia este infernala. E mai rau decat sa traiesti pe un camp de lupta. Si animalele! Astea  ne mai lipseau. Nu pot suporta toate animalele alea.

-          Imi pare rau, a raspuns psihoterapeutul calm. Aveti dreptate, animalele au fost deja prea mult. Gasiti pe cineva care sa aiba grija de ele pentru restul vacantei.

Emma s-a dus acasa, simtindu-se putin mai usurata, dar saptamana urmatoare s-a intors la cabinetul terapeutului.

-          Incercati sa me inebuniti? L-a intrebat. Am scapat de animale, dar casa e tot un infern. Toti oamenii aia, tot zgomotul ala, toate tipetele, toate certurile. E fara pauza, de la trezire pana la culcare, nu exista respiro. Nu mai rezist. Calc pe copii oriunde ma intorc. Nu am loc sa ajung pana la bucatarie din cauza atator rude. Fiecare vrea sa vada altceva la televizor. E suficient pentru ca cineva sa vrea sa caute o funie scurta si o cladire inalta.

-          Imi pare rau, a spus din nou terapeutul. Aveti dreptate. Trimiteti-va toate rudele inapoi la casele lor.

Femeia a asteptat cu nerabdare urmatoarea consultatie. A navalit in biroul psihoterapeutului ei.

-          E minunat! A exclamat. Mi-ati salvat familia si casnicia. Viata este atat de pasnica si linistita acum ca rudele si animalele lor de companie au plecat. Casa pare mare si spatioasa. E placut sa aud sunetul propriilor copii vazandu-si de activitatile lor. Reusesc sa gasesc timp si pentru mine, iar sotul meu si cu mine apreciem acum timpul pe care il avem ca sa stam de vorba. Multumesc!

101 povesti vindecatoare pentru adulti, George W Burns