The reality is not perfect!!!

Nu am spus nimanui asa public! Prietenii mei stiu asta si n-as putea decat sa le multumesc ca sunt inca aici si imi raspund la telefon!

Sunt 37 de ani. Adica viata mea pe de a intregul. E o poveste care se repeta si care nu stiu daca are rezolvare. Am un tata alcoolic. Alcoolism de grad sever. Genul ala care nu are rezolvare pentru ca el nu vrea. Si o bate pe mama.

Mama care sta acolo si nu face nimic pentru ca….. Dar nu este despre ei. Este despre un copil care s-a pierdut sau nu… Povestea incepe asa..

Am 3 ani si vreau la zapada. Tata are piciorul in ghips pentru ca nici nu stiu de ce… Copilul se bucura. Are 3 ani si a iesit cu tata care ii da atentie. Iese cu el in spatele blocului si se joaca. E inca o fetita vesela care nu a procesat nimic din ce i s-a intamplat. E un el care a intrat in spital la momentul nasterii si a zis “am un…”. Raspunsul firesc… “ai un…fata”…. “Ah nu!!! Am un baiat!!!”. Nu! Ai un… fata!!!”

Deci sunt fata asa ca nu sunt suficient de buna pentru el. Arunca florile si iese din spital fara sa ma cunoasca pentru ca sunt fata si nu baiat asa cum el stia de la toata lumea. Nu sunt suficient de buna! Si e doar inceputul renegarii, pentru ca ani de zile nu m-a vazut si nu a stat cu mine!!!

… to be continued…