Tag Archives: solutii

Comparatia, auto-critica si judecata

vocile din capul meuStii care mi se par a fi cei mai mari „dusmani” ai omului?

Comparatia cu celalalt, auto-critica si judecata. Este fascinant cum putem sa ne folosim de multe ori propria minte impotriva noastra. Pentru ca sincer, nu stiu daca vreuna din cele 3 ne ajuta in prea mult. Stiu ca o se spune ca te ajuta sa evoluezi – in special comparatia si auto-critica. Dar oare chiar e asa?

Ma intalnesc tare des cu cei 3 in cabinet. Si clientii mei nu sunt tocmai fericiti sau multumiti cand traiesc una din cele 3 stari. Dar haide-ti sa ne uitam putin la fiecare.

Comparatia cu celalalt: „el/ea e mai bun/a” „e mai destept decat mine” „are o casa/masina/job mai …. ca mine”, „nu vei construi niciodata cat a reusit el/ea”. Oare la ce ajuta o astfel de comparatie? In principiu ai spune ca te motiveaza spre progres. Ca asa ai un obiectiv spre care sa tinzi. Dar oare e o atitudine sanatoasa?

Te ajuta sa inaintezi? Sa vezi unde esti cu adevarat si incotro iti doresti sa mergi? Sau mai degraba te duce spre auto-critica si judecata? Stii, momentul acela in care vocea din capul tau incepe sa iti spune: „puteai mai mult de atat. Vezi, nu esti in stare de nimic”, „nu meriti ceva bun ca nu faci asta sau aia sau cealalta”, „nu esti bun/a de nimic” „nu ai ce oferi”, „tu nu o sa reusesti niciodata”.

Iti suna cunoscut? Oare tu stii cand vorbeste vocea asta cu tine? O auzi constient sau doar ii dai voi sa iti influenteze parerea despre tine, actiuniile si modul in care iti conduci viata?

Paradoxul e ca nu a fost dintodeuna acolo. La inceput a fost o alta vocea. Aceea care ne spunea ca suntem buni si frumosi. Ca putem sa facem cam tot ce ne propunem (sti, e imposibil chiar in secunda asta sa ajung pe luna, dar daca chiar vreau la un moment dat s-ar putea sa reusesc – in sensul asta am spus „cam tot ce ne propunem”). Ca avem resurse nelimitate si ca putem sa le folosim cand avem nevoie de ele. Ca suntem unici si minunati si frumosi. Ca avem propriul nostru drum in fata si ca tine de noi sa ni-l construim asa cum ne cade bine.

Din pacate vocea asta este redusa la tacere. Cum? Intervine viata… asta ca sa nu spun ca de fapt tot sistemul in care ne dezvoltam contribuie intr-un fel sau altul la amutirea ei si trezirea celeilalte.

Uneori sunt cei din familie care vin sa „ajute” dandu-ti exemple: „uite la X ce bine invata”, „uite la Y ce copil cuminte e. A mancat tot! Nu ca tine care esti neastamparat si ma superi” etc….

Apoi mai e sistemul educational: „X invata mai bine decat Y”, „X este mai inteligent”, „Y nu e in stare sa rezolve problema” etc…

Prietenii cu care ne jucam si interactionam ajuta si ei – pentru ca deja s-au intalnit cu sistemul si au inceput auda vocea.

Si asa, incet incet prima voce e redusa la tacere iar cea de a doua trezita. Si asa, incet, incet preia controlul asupra noastra si a modului in care ne vedem pe noi. Si de multe ori nici macar nu suntem constienti de ea sau de unde vine ea. Nu mai stim daca e cu adevarat a noastra sau e una din vocile pe care le-am auzit dea lungul vietii.

Dar stii ca poti sa o reduci la tacere? Si sa o retrezesti pe cea adormita? E nevoie de ceva munca e adevarat. Dar cu siguranta se poate.

Uneori e nevoie sa mergi in cabinetul unui psihoterapeut pentru a putea avea sprijin in acest proces.

Dar alteori provocarea e a ta cu tine: sa asculti cu atentie. Sa vezi care voce vorbeste in capul tau. Sa identifici de unde vine ea (sau a cui e) si ce iti spune. Sa vezi daca o asculti si daca o lasi sa te conduca intr-o directie sau alta. Si apoi sa alegi sa schimbi ceva.

Sa alegi sa nu te mai compari cu celalalt. Sa alegi sa nu te mai critici si sa nu te mai judeci.

Din pacate nu ceilalti ne judeca aspru. Noi suntem cei mai aspri judecatori ai nostri!

Sa ai rabdare cu tine si sa iti acorzi timp si energie pentru a identifica si a face schimbari. Care uneori sunt mai usoare alteori te provoaca mai mult. Sa nu te superi pe tine cand nu iti iese din prima sau cand vocea revine. Ea e probabil cu tine de o multime de ani si nu se lasa prea usor amutita.

Dar cu atentie si rabdare poti ajunge sa regasesti in tine acea persoana minunata si unica care are toate resursele de care are nevoie si care poate face tot ce isi doreste :)

Pentru ca suntem Unici! Si Minunati! Fiecare in felul nostru!!!

sursa foto

Responsabilitatea in relatia de cuplu

Aud de multe ori in cabinet formulari de genul: „nu vrei sa te schimbi”, „nu faci nimic pentru relatia asta”, „nu iti pasa”, „tu faci aia (sau cealalata) cand stii foarte bine ca nu imi place”.

Da, de cele mai multe ori sunt femei cele care imi povestesc astfel de conversatii, dar in acelasi timp si noi, femeile folosim astfel de expresii cand interactionam cu partenerul de cuplu.

Si totusi o relatie este despre 2. Ambii parteneri contribuie si construiesc relatia. A spune ca doar unul dintre ei trebuie sa fie atent sau sa se schimbe e ca si cum i-ai atribui doar lui/ei responsabilitatea de a avea grija de relatie.

A-l invinovati pe celalalt pentru ceea ce nu functioneaza si a-i pune lui „in spate” schimbarea, a-l responsabiliza e posibil sa functioneze pentru o perioada, dar pe termen lung poate duce la o multime de frustrari si resentimente. Si poate chiar sa duca la terminarea relatiei.

E ca si cand nu esti niciodata multumit/a de partenerul de cuplu. Ca si cand ai sta cu cineva care nu e suficient de bun/a si ii ceri permanent sa se schimbe pentru a atinge „standardele” tale. Dar oare chiar asa e? Oare nu e exact aceiasi persoana cu care ai intrat in relatie? Atunci era ok, era bun/a dar acum, cand e putin de munca pentru a va pune de accord nu mai e? Si e doar de o parte responsabilitatea de schimbare?! Oare cum asa?

E important sa intelegem ca intram intr-o relatie ca doua parti distincte. Cu propriile nevoi, viziuni, obiceiuri, atitudini, comportamente. Si cu cat inainteaza relatia cu atat mai mult e nevoie sa amonizam cele doua parti pentru a putea sa formam un cuplu. Si ambii parteneri au nevoie sa faca ajustari si sa gaseasca calea comuna prin care pot sa puna impreuna individualitatea proprie pentru a fi parte din cuplu.

Chiar daca ne dorim si este de dorit sa ne pastram individualitatea in cuplu, sa ramanem asa cum am fost inainte sa intram in cuplu, o parte din noi se schimba tocmai pentru ca formam un cuplu cu altcineva. Care vine, la fel ca si noi, cu propriile povesti si experiente.

Asa ca poate ar fi interesant ca data viitoare cand aveti o discutie si simtiti ca e nevoie de o schimbare in cuplu sa va ganditi pentru un moment ce puteti face si voi pentru a genera schimbarea pe care o asteptati de la partener/a.

De ce sa traiesti cu frustrari?

E oarecum o intrebare retorica ce se naste din ceea ce observ in jurul meu parca tot mai frecvent in ultima vreme.

Inteleg ca „viata e grea” e un motto tare apreciat de multa lume. Ca il adoptam si il imbratisam si ne lasam ghidata viata dupa el. Si din motivul acesta incepem sa simtim tot mai multe frustrari.

Diverse, simple sau complexe. Cu totii le avem. Ideal ar fi sa reusim sa le gestionam cat mai sanatos. Sa ne folosim de ele pentru a evolua. Pentru a face ceva astfel incat sa folosim frustrarea pentru a face viata noastra mai buna si mai frumoasa.

Dar se pare ca devine din ce in ce mai greu. Vad in jur o multime de oameni care incep sa le arunce in stanga si in dreapta. Cum se intampla ceva ce nu le place, cum primesc un refuz, cum au o zi mai proasta cum frustrarea iese la suprafata.

Si reactioneaza folosind de cele mai multe ori generalizari: „ce oameni de … pe aici”, „noi nu avem…”, „ceilalti sunt mai buni, aici vezi doar nepasatori…”. Si daca stai sa te uiti putin mai atent la ce le-a declansat reactia se fede frustrarea si „neputinta” personala.

Recunosc ca uneori imi e greu sa inteleg de ce ai alege sa traiesti asa. Da, se poate intampla sa nu iti dai seama ca asa stau lucrurile. Sau sa iti fie teama de schimbari. Sau si mai si, sa refuzi sa lucrezi cu tine – sa pui osul la treaba cum zicea bunicul…

Uneori poate incerci. Citesti sau urmaresti diverse materiale in speranta ca vei reusi. Sau poate apelezi la prieteni. Si uneori astea nu functioneaza. Pentru ca imi e greu sa fiu obiectiva cu propria persoana. La fel si prietenilor ;)

Dar mai e o solutie la indemana – sa mergi la psiholog. Asta poate sa te ajute sa vezi ce e cu toate frustrarile astea. De unde vin. De ce le ti pe langa tine. La ce te ajuta sa ii intoxici pe altii cu ele.

Si mai ales, poate descoperi ca viata ta merita traita fara toate astea… ca poate sa fie si mai pozitiva. Si mai senina fara atatia nori de frustrare…

Ah, si daca nu stii daca esti sau nu acolo uita-te putin la ce spui. Ce cuvinte folosesti. Cat de frecvent „te iei de altii” si cat de „acru” esti in remarci. Daca chiar vrei, semnele sunt acolo… si le poti recunoaste…

P.S: poate si postul asta e scris dintr-o frustrare… Sau poate e doar o constatare facuta cu ochiul psihoterapeutului…

Despre carti si elefanti…

Aseara citeam ce a scris raluxa aici despre companiile care sunt asociate cu oamenii care le sunt angajati si mi-am amintit ca am ramas datoare cu o poveste despre cum te poti supara pe un brand dar o super-angajata sa te faca sa te razgandesti…

Saptamana trecuta cei de la elefant.ro au avut o promotie intr-o noapte – cea cu 40% off la toate cartile timp de vreo 4 ore.

Am vrut carti si fost o intreaga aventura care s-a desfasurat cam asa:

-          La 00:10 inca nu era up-date cu discount-ul promis la toate cartile

-          Nu mult dupa dispar variantele de plata – ramanad doar optiunea de plata cash la livrare

-          In acelasi timp dispare si butonul de finalizare a comenzii

Maxim disctractiv. Sa ai un super cos si sa nu poti sa finalizezi comanda. Stau… si stau… si dau refresh… si inca o data… le scriu pe Facebook… si dau refresh… si mai scrie cineva pe FB…

Si ii sun… ca nah… promotie de noapte… call center deshis?! Nop

Pe la 2 si ceva dimineata am renunat sa mai astept serverele lor… asa ca le dau si un mail in care pun si printscreen-uri ca sa stie/vada oamenii despre ce vorbesc…

Dimineata imi scriu oamenii pe FB, destul de ok raspunsul: ca verifica, ca se uita, ca sigur o sa mi se raspunda pe mail.

Pe la pranz vine mail-ul. Cu cel mai standard si sec mesaj posibil:

-          Nu poti comanda, suna-ne si plasam noi comanda

-          Nu megre browser-ul, incearca altul…

(ceva mai elaborat, vreo 4 linii in plus, si relativ politicos – ca doar ma faceau nestiutoare (?) – nu stiu sa folosesc si alte browsere sau sa ii sun???)

Recunosc ca m-am enervat…

Pun mana pe telefon si ii sun – nu de alta dar dupa mai bine de 12 ore nu ma sunase nimeni inapoi (parca erau 50 de minute…). Dupa 2 incercari imi raspunde cineva. Eu pornita, suparata, agitata… ea, geniala!!!

Recunosc ca mi se pare cea mai tare Client Service dintr-un Call Center cu care am vorbit vreodata.

Doamna (sau domnisoara) a fost extrem de rabdatoare si politicoasa. M-a ascultat, mi-a dat dreptate si si-a cerut scuze. Si parea credibila. Ca stiti, mai sunt acei CSi care iti spun „Aveti dreptate” sau „Ne cerem scuze” dar pe care nu ii crezi nici macar o secunda. Ea a fost asa cum ar trebui sa fie toti CSi din Call Center. Si a facut ce trebuia: m-a intrebat ce pot face sa imi treaca supararea.

Cerinta mea a fost simpla: vreau sa pot sa imi plasez comanda in conditiile din promotia de care nu am putut beneficia… a fost draguta, m-a rugat sa trimit mail in atentia ei cu comanda si o plaseaza ea.

Am trimis mail, dar intre timp ea imi generase un voucher de discount conform promotiei de noaptea. Asa ca in schimbul de mail-uri am convenit sa imi plasez eu comanda pentru a face plata online. Apoi a facut ceva ce nu cred ca mai intra in atributiile ei. In toata comunicarea aceasta ne-am intints. A trecut de ora 18:00, ora de program. Si totusi „a ramas cu mine”. In sensul ca m-a asistat pana la finalizarea comenzii, candva pe la 12.30 noaptea. Asta deoarece am avut din nou probleme cu site-ul si din nou cu plata online etc…
Nu stiu de ce a ramas in contact cu mine in afara orelor de program, nu stiu daca procedeaza asa cu toti clientii care au norocul sa o prinda la telefon, nu stiu daca scrie in fisa postului ei asta, dar stiu ca a fost geniala!

Merita bonusata, dar mai ales merita convinsa sa formeze CSi de Call Center. Chiar stie ce face…

Saptamana trecuta, fata luminoasa a elefant.ro a fost Simona Popescu si fata dark a fost Emanuela Nistor.

Datorita Simonei am cartile dorite, dar mai ales imi place in continuare de cei de la elefant.ro (bannerul lor e la mine pe blog de mult, deci nu e de curand afinitatea pe care o am catre ei si ar fi fost pacat sa ii trec la companii de care sa fugi…)

Multumesc Simona, pentru tot suportul si mai ales pentru dedicare :)

Globul de cristal

Ma gandeam sa vorbim astazi despre una dintre situatiile care pot aparea cel mai frecvent intr-un cuplu si care poate duce la o multime de stari emotionale si la probleme intre cei doi parteneri. Mai specific ma gandesc la momentele cand ne asteptam ca cel/cea de langa noi sa ghiceasca ce simtim, ce gandim sau ce ne dorim.

Si haideti sa luam cateva situatii specifice si sa vedem cum se intampla lucrurile.

Am avut o zi proasta la birou, de exemplu. Poate nu ne-a iesit un proiect, poate am avut probleme cu furnizorii sau a fost o situatie tensionata cu colegii sau orice altceva care ne-a facut sa nu fim in cea mai vesele dispozitie in momentul in care am iesit pe usa biroului. Si se pare ca nu reusim sa ne schimbam dispozitia pana intram pe usa casei si ne vedem cu iubitul. Ca atare avem aceiasi „dispozitie proasta”. Acum, in mod firesc, daca ii spunem celui de langa noi ce se intampla si de ce suntem in starea asta lucrurile o sa decurga firesc. Problemele pot sa apara in momentul in care ne asteptam ca celalalt sa ghicesca ce se intampla cu noi. Ar trebui sa aiba un glob de cristal magic in care sa vada tot ceea ce ni s-a intamplat peste zi si „sa stie” fara ca noi sa trebuiasca sa ii mai spunem ceva. Replicile de genul: „nu am nimic” sau „nu esti tu cauza starii mele” care vin peste o fata trista nu il ajuta prea mult pe cel de langa noi sa inteleaga ce se intampla cu noi. El o sa vada doar fata noastra trista sau nervii sau supararea si va reactiona la ele fara sa stie care este motivul acestor stari. Si lucrurile devin si mai interesante daca el se hotaraste sa ne tot intrebe ce avem pentru sa isi doreste sa inteleaga sau poate ne lasa pur si simplu in pace sa ne adunam si sa ne schimbam starea, situatie care iarasi poate genera si mai multa suparare la noi pentru ca noi am vrea fie ca el sa ne lase in pace si sa nu ne faca sa ne tot amintim de situatia care a generat starea noastra, fie ca el sa ne intrebe, sau sa arate ca „ii pasa” prin a fi eventual si el suparat sau trist. Aici iarasi ne asteptam ca el sa aiba acelasi glob de cristal care sa ii spuna cum ne asteptam noi ca el sa reactioneze intr-o astfel de situatie. Mai ales ca nu intodeauna asteptam aceiasi reactie de la el. Uneori ne dorim sa fie trist cu noi, alteori ne dorim sa ne lase in pace pana ne trece, alteori ne dorim sa ne faca sa radem ca sa uitam sau alte multe idei care ne vin intr-o astfel de situatie.

Hai sa luam o alta situatie. E aniversarea primei intalniri, sau a primului sarut, a cererii in casatorie sau poate chiar aniversarea casatoriei. Si de aici putem genera doua scenarii diferite care sa duca la probleme in cuplu. Sa zicem pentru inceput ca a fost o perioada foarte aglomerata pentru el/voi. Sau ca pentru el datele in sine nu sunt ceva foarte important si uita de ele, fara ca asta sa insemne ca nu e importanta aniversarea in sine. Si tu te astepti ca el sa isi aminteasca de ea si, eventual, sa pregateasca ceva special pentru asta. Si el nu o face. Si tu alegi sa nu ii spui. Sa nu ii amintesti ce zi este sau ce te gandeai ca se va intampla cu aceasta ocazie. Te superi, eventual ii si arati supararea ta, dar fara sa ii spui ce a generat-o. Te astepti ca el sa ghiceasca, mai ales ca, nu-i asa, oricum e vinovat ca a uitat sau nu a dat importanta unei astfel de ocazii speciale pentru voi. Si uite asa se genereaza o noua stare de tensiune intre voi.

Sau, varianta cu numarul 2. El vine acasa cu un buchet de flori roz, iar tu te asteptai sa fie rosii. Ori vine acasa cu ciocolata in locul cinei romatice la care te asteptai. Sau poti crea orice alt scenariu in care el face ceva ce era altfel decat ceea ce iti doreai sau sperai tu. Si aici lucrurile ar putea sa se simplifice daca ai putea sa te uiti la fapte si nu la asteptari. Sau daca ai face tu pentru voi ceea ce asteptai sa se intample apreciind in acelasi timp si contributia lui la situatie. Dar, de multe ori, uitam de toate astea si nu concentram atentia pe ceea ce nu ne place. Pe ceea ce s-a intamplat altfel decat am sperat sau visat noi. Mai ales ca ne asteptam ca el sa stie. Sau sa ghiceasca ceea ce ne dorim sau asteptam.

Sunt doar cateva exemple a ceea ce eu numesc „globul de cristal”. Acele momente, situatii cand ne asteptam ca celalalt sa ghiceasca ceea ce vrem de la el, fara ca noi sa ii spunem explicit care sunt aceste asteptari.

Si acum sa ne uitam putin spre solutiile care se potrivesc in astfel de situatii. Si, ca de obicei, sunt foarte simple. Una ar fi sa ii spunem pur si simplu celuilalt ce e in mintea noastra. Care e scenariul pe care l-am creat sau ce ne asteptam sa faca sau sa se intample. O alta ar putea fi sa ne bucuram pur si simplu de ceea ce se intampla sau de ceea ce vine de la celalat spre noi. Si bineinteles, in oricare din situatii putem sa contribuim noi la aducerea la viata a scenariului imaginat. Oricand putem sa facem noi, pentru noi, pentru relatie ceea ce am visat, sperat, asteptat sa se intample. Si e foarte posibil sa fim mai impacate, fericite, multumite, decat daca doar stam si ne asteptam ca celalale sa ghiceasca.

Am 17 ani… merg spre…?!

ai incredere in TINEriSaptamana trecuta am petrecut-o, impreuna cu echipa de la Timisoara, in Poiana Brasov, in compania a 27 de adolesceni “zgubilitici” (cum le-am zis din prima clipa cand am dat nas in nas cu ei) in Tabara „Ai incredere in TINEri!”.

A fost o saptamana plina de energie, agitatie, provocari, limite, veselie, frustrari, suparari, indragosteli si ce mai vreti voi.

A fost genial si epuizant in acelasi timp :)

Au facut tot ce le-a stat in putere sa ne testeze limitele, sa vada cat de departe pot sa mearga si daca regulile chiar trebuie respectate sau daca consecintele sunt „pe bune” – a fost tare haios sa le vad fata celor care au ramas fara telefoane cate 24 de ore si credeau ca „li se termina viata si lumea” in tot acest timp.

Si mai ales sa ii aud spunand, la finalul celor 24 de ore, ca intradevar se poate trai si asa, ca ziua are brusc mai multe ore, ca au facut o multime de lucruri in toata perioada asta…

Dar cel mai frumos a fost sa ii vad lucrand – pe cei care chiar si-au dorit asta sau si-au dat interesul. Tabara a avut pana la urma un scop bine definit – dezvoltarea personala.

Am abordat teme interesante si dragute: timiditatea, vorbitul in public, interpretarile, judecatile, barfa, justificari, reguli, obligatii, drepturi dobandite, incredere in sine dar si in ceilalti, relatia cu parintii.

Au fost foarte deschisi si curiosi, au pus intrebari, au testat conceptele, au creeat scenete care sa le exemplifice si, uneori, chiar fara sa isi dea seama sau sa vrea, le-au aplicat si testat pe propria piele.

S fost o saptamana plina de energie si buna dispozitie, dar si cu un iz de gust amar…

M-am bucurat ca sunt parinti, dar mai ales copii care isi doresc sa creasca si sa se dezvolte armonios. Care aleg ceva mai mult decat „distractia la mare sau la munte”.

Dar m-am si intristat observand/gandindu-ma la: efectele lipsei de timp si disponibilitate a adultilor pentru copiii lor, a societatii care promoveaza de multe ori non-valoare si non-cultura, violenta, barfa, faima, materialismul; „autismul” dat de digitalizare si ruperea contactului uman fata in fata versus online… mult prea multe influente asupra unor caractere inca in formare si care abia acum descopera ce inseamna valori, credinte, reguli de ghidat in viata…

Si credeti-ma, toate astea se vedeau „cu greu” in gasca vesela. Pentru ca au fost cu noi copii inteligenti, copii interesati de ei si viata lor (sau a caror parinti erau interesati si preocupati).

Dar recunosc ca stau si ma intreb daca asa sunt majoritatea adolescentiilor sau familiilor din ziua de astazi. Daca au suficienta atentie din partea adultilor astfel incat sa le fie usor sa isi construiasca sisteme de valori sanatoase si sa nu se „piarda” in hatisul” unei culturi media/online bazata pe non-valoare…

Poate sunt eu cu mintea „incetosata”. Dar parca „epoca vitezei” si a „libertatii si disponibilitatii informatiei” nu are cele mai pozitive efecte asupra copiilor.

Sau mi se pare???

Ce soft iti ghideaza viata?

Tu stii care este programul (sau care sunt programele) care te conduce in viata? Acel program care influenteaza unele din deciziile tale fara ca tu sa stii asta? Stii care sunt credintele si convingerile care guverneaza viata ta? Stii de unde vin sau cum ai ajuns sa te lasi influentat de ele?

Oh, nu stii despre ce vorbesc?! Pai hai sa vedem. Poate e ceva de genul „viata e grea” sau „banii se fac cu munca asidua”. Ori poate e ceva care suna cam asa „rolul tau e sa muncesti din greu” ori „succesul tine de noroc” sau „banii trag la banii, nu la cei ca noi”. Sau poate „fericirea e o poveste pentru copii” sau „viata nu e roz, greutatile sunt normale”. Oh, si mai sunt si altele. Unele dintre ele pot sa fie de genul „fat frumos ma va salva” sau „lupul intodeauna pandeste pe la colturi”.

In general, genul acesta de mesaje le-am auzit cand eram mici de la persoane semnificative, importante pentru noi – poate parinti, bunici ori educatoarea sau oricine altcineva la care am tinut, ori pe care am contat sau am respectat.

Sunt mesaje in care si acesti oamenii credeau. Mesaje care le conduceau viata intr-un mod invizibil si nestiut.

Si cred ca si tu, ca si mine sau altii ca si noi, nu ne-am dat seama cand unele dintre aceste mesaje „s-au lipit” de noi. Cand le-am preluat sau cum ne afecteaza este de cele mai multe ori un mister. Poate uneori le intrezarim atunci cand si noi, la randul nostru, folosim aceleasi expresii pe care le-am auzit in trecut. Le folosim pentru a „explica” altora cum e viata sau poate pentru a ne educa copii ori pentru a aduce putina realitate in mintea „visatorilor” care au alte idei.

Dar oare avem dreptate noi sau ei? Nu cumva visatorii, cei care cred ca viata e frumoasa si usoara, ca putem fi cu totii fericiti sunt cei care au dreptate? Nu cumva aceste programe sunt doar niste convingeri care ne limiteaza astfel incat noi nu ne folosim la adevarat valoare potentialul? Nu cumva urmand aceste credinte tot ceea ce facem este sa ne blocam dezvoltarea si cresterea fireasca si naturala?

Ma intreb daca tu faci ceva pentru a gasi aceste convingeri. Daca ai gasit metoda care functioneaza pentru tine.

Uneori poate sa fie coaching-ul. Alteori training-ul sau psihoterapia. Dezvoltarea personala, cartile citite sau orice altceva ce te ajuta sa constientizezi o credinta limitativa, este o resursa importanta.

Dar e important sa stii ca drumul mai are si alti pasi. Chiar daca constientizarea e primul si poate cel mai important dintre ei, urmeaza apoi lucrul cu aceasta credinta si, nu in ultimul rand, inlocuirea ei cu alta mai potrivita pentru tine si pentru nevoile, dorintele, visele si aspiratiile tale.

Si frumusetea vine tocmai din faptul ca aceste credinte pot fi modificate. Ca avem potentialul de a schimba astfel de programe si a ne face viata poate mai usoara sau mai frumoasa.

Tu ce faci pentru tine? Cum lucrezi cu aceste programe/credinte/convingeri limitative?

P.S. As vrea sa stii ca sunt si multe astfel de programe pozitive. Totusi, am ales sa nu vorbesc despre acestea, pentru ca ele ne ofera suport si ne ajuta in viata de zi cu zi. Dar e important sa stii ca si acestea pot fi identificate, daca iti doresti sa te cunosti cat mai bine.

Scris pentru: http://careerconnect.ro/

A fi diferit…

Material scris pentru un articol Marie Clair ca si raspuns la intrebarea: care sunt implicatiile psihologice asupra fetitei si a familiei, fetita fiind nascuta cu deficient de crestere – liliputana

- Ce simte un astfel de copil cand incepe sa constientizeze ca are o problema?

Cu siguranta ca trairile unei personae intr-o astfel de situatie sunt intense. Cu atat mai mult ale unui copil care inca nu are capacitatea de ratiune si intelegere la fel de bine dezvoltate ca un adult.

Sentimentele sunt din cele mai complexe: de la neintelegerea situatie si a motivelor pentru care lucrurile stau asa, poate sa mearga spre teama, furie, resentimente.

In acelasi timp, cu ajutorul familiei si a celor apropiati poate sa ajunga sa integreze situatia sis a se adapteze cat se poate de bine in situatia data.

- Ce simte mama si restul familiei?

Probabil si mama, si intreaga familie se simt neputinciosi si mai mult, frustrati sau chiar furiosi.

Sunt sentimente firesti, deoarece e dificil in primul rand pentru ca e greu sa explici o astfel de situatie sis a te adaptezi la ea.

- Ce ar trebui sa i se raspunda cand se fac remarci rautacioase in spatiul public? Dar cand lumea intoarce capul sa se uite?

- Ce ar trebui sa i se spuna copilului cu privire la situatia lui? Sa fie mintit sau sa i se spuna tot adevarul?

Cred ca o varianta cat se poate de sanatoasa ar fi sa I se explice copilului situatia cat mai clar si mai real.

Nu cred ca a ascunde situatia sau a o masca e ceva care sa o ajute pe fetita pe termen lung.

Cu toate acestea e nevoie de atentie si grija in discutiile legate de subiect. Trebuie abordat, cum spun, real si concret dar cat mai pe intelesul ei. Sa nu uitam ca e un copil care nu poate sa inteleaga cu totul asa cum intelege un adult. Cu toate acestea e important sa inteleaga ca e normala si e asa ca toata lumea, doar ca fiecare dintre noi oamenii suntem diferiti in felul nostru si ceea ce are ea este doar o astfel de diferenta care nu o face in nici un fel mai altfel (in sensul rau sau negative) fata de ceilalti.

Cred ca cu cat e mai bine explicate situatia si cu cat familia si cei apropiati au un comportament normal si natural in preajma ei si in abordarea situatiei cu atat si modul in care se adapteaza la societeate va fi mai firesc si mai sanatos.

Societatea nu poate fi schimbata de pe o zi pe alta. Reacti si priviri “suspecte” vor fi. Dar atat timp cat familia si fetita inteleg si integreaza cat mai sanatos situatia lucrurile, si pe termen lung, pot sa fie cu rezultate positive.

- Ce ar trebui sa faca familia ca sa “usureze” situatia copilului? Cum sa se comporte cu el? Sa-l favorizeze in detrimentul celorlalti frati/membri ai familiei? Sa se comporte ca si cum ar fi o persoana “normala”?

Cum spuneam si mai inainte, un comportament natural si firesc care sa integreze in acelasi timp situatia pot sa ii faciliteze si fetiteti acceptare si integrearea situatiei ei intr-un mod cat mai sanatos.

- Care sunt implicatiile pe termen lung? Cum o va afecta afectiunea la maturitate? Unde sa caute alinare?

Implicatiile pot fi majore. Depinde totusi foarte mult de familie si de cei apropiati.

Pe de alta parte, discutiile cu un specialist (psihoterapeut) atat ale mamei si tatalui, cat si ale fetitei impreuna cu famila pot sa fie de un real ajutor in gestionarea cat mai sanatoasa a situatie.

De asemenea, discutiile cu cei direct implicati – profesori, psiholog scolar, apropiati – astfel incat sa poata sa se adapteze la situatie si in acelasi timp sa pastreze un comportament natural si firesc in jurul copiluli pot fi de un real suport.

De ce ne intoarcem la o relatie veche

A fost o relatie lunga si frumoasa. Sau cel putin asa ne amintim de ea acum la scurt timp dupa ce ne-am despartit. Da, a avut si momentele ei mai tensionate sau mai neplacute. Dar acum ne revin in amintire acele momente placute. Acele lucruri care ne faceau bine sau motivele pentru care am stat atat de mult cu celalalt. Nu mai stam sa ne amintim ce nu a fost frumos, certurile mai mari sau mai mici aparute dea lungul timpului, frustrarile sau nemultumirile. Ne amintim doar bucuriile, micile momente de fericire si implinire, lucrurile frumoase pe care le-am facut in compania celuilalt si care ne-au adus zambetul pe buze. Toate astea sunt firesti. Memoria noastra este selectiva si alege sa pastreze doar lucrurile frumoase care ni s-au intamplat ca si trairi vii, iar cele neplacute fie le uitam, fie ni le amintim fara emotie. Bineinteles ca asta se intampla dupa un timp. De aceea se spune ca e bine sa dam timpului timp. Si indiferent ca despartirea a fost din cauza noastra sau a celuilalt, ca a fost frumoasa sau foarte tensionata ajungem la un moment dat sa ne intorcem cu gandul la aceasta relatie din care am iesit. Si incepem sa ne intrebam sau sa ne dorim sa ne intoarcem acolo.

Dar oare e bine sa facem asta? Sau care sunt motivele pentru care ne gandim la asta sau pentru care chiar ajungem sa reluam acea relatie?

Haideti sa le luam pe rand. In primul rand care ar fi motivele pentru care avem tendinta sa ne intorcem intr-o relatie veche sau din care tocmai am iesit? As enumera asa: obisnuinta, comoditatea, confortul, siguranta, teama de singuratate, teama de a nu fi respinsi de un partener nou, teama de a nu gasi „ceva mai bun”, teama de un nou inceput, amintirile frumoase, presiunea exterioara (fostul partener, daca noi am rupt relatia, prietenii, familia etc). Si daca e sa vorbim un pic despre fiecare as incepe cu obisnuinta. Ne-am obisnuit cu celalalt. Ne-am obisnuit cu acea relatie. Avem obiceiuri, tabieturi, reguli pe care ni le-am format impreuna. Stim cum e acolo si ce se intampla. Stim cu e cealalata persoana si cum suntem noi in raport cu ea. Stim ce face, ce gandeste, cum se comporta, la ce sa ne asteptam si ce va urma. Ca atare este mai comod – un alt motiv. Siguranta este iarasi un factor care ne face de multe ori sa ne intoarcem la o relatie veche. Ne simtim in siguranta acolo, din aceleasi motive mentionate mai sus. Si cu toti ne dorim siguranta. La fel este si confortul. Sunt factori care ne motiveaza pe toti in viata si pe care nu ii putem nega sau ignora. Ca atare, atunci cand nu simtim ca ii avem in viata noastra avem tendinta de a cauta acele situatii, persoane sau relatii care pot genera aceste stari. Apoi gandindu-ne la singuratate… aproape nimanui nu ii place sa fie singur. Mai ales cand societatea in care traim valorizeaza cuplul si traiul in 2. Peste toate acestea vine teama de un nou inceput. De posibilul a merge sau a nu merge o noua relatie. Daca va functiona e bine, dar daca nu va functiona??? Daca incep ceva, ma implic, investesc emotii si sentimente ca mai apoi sa sufar pentru ca s-a produs o ruptura? Sau ajung in punctul in care zic „era mai bine in vechea relatie”.

O presiune mare poate veni intradevar din exterior. De la fostul partener care nu si-a dorit ruptura si nu o poate accepta. Care face tot ce poate pentru a ne convinge ca a fost bine. Ca lucrurile functionau. Ca „ne era bine”. Cum si memoria noastra „ne ajuta” fiind selectiva, asa cum spuneam si la inceput, si alege sa isi aminteasca dupa un punct doar acele lucruri frumoase care le-am trait in vechea relatie este destul de usor sa cadem in capcana reintoarcerii in acea relatie. Peste toate astea poate sa apara si o presiune din partea familiei sau a prietenilor care sa spuna ca am avut o relatie frumoasa, cu toate ca ei poate nu stiau exact ce se intampla in cuplul nostru si cum functionau lucrurile sau nu pot sa inteleaga care au fost motivele pentru care noi am facut alegerea de a pleca din acea relatie.

Cate un pic din fiecare, unul sau mai multe sau poate alte motive la care va ganditi pot sa ne faca sa ne intoarcem la o relatie veche.

Acum daca e bine sau nu sa ne intoarcem la acea relatie? Cred ca e relativ si depinde de fiecare in parte. Depinde de relatia pe care am avut-o si mai mult decat orice de motivele care ne-au facut sa iesim din ea in primul rand. Cred ca cel mai bun raspuns ni-l putem da dupa ce stam si analizam si ne raspundem la intrebari de genul: ce m-a determinat sa termin relatia? Au fost intradevar motive legate de relatie si de modul in care functiona relatia sau cum ma simteam acolo? Au fost motive oarecum exterioare relatiei? Care au fost motivele pentru care nu m-am simtit multumit/a, fericit/a, implinit/a in acea relatie? Ce imi oferea si ce nu imi oferea acea relatie? Ma intorc din motivele mentionate mai sus sau din alte motive (il/o iubesc, a fost o ratacire ruptura, intradevar este omul langa care vreau sa imi petrec viata, m-am simtit bine in relatie). Ma intorc din presiuni exterioare sau pentru ca nu vreau ca cealalata persoana sa sufere din cauza mea? Ma intorc pentru ca imi doresc intradevar eu asta? Ma intorc pentru ca cred ca relatia este buna pentru mine?

Cred ca raspunzand la astfel de intrebari putem sa ne dam un raspuns sincer si sa facem o alegere buna, fie ca ea presupune intoarcerea la vechea relatie, fie ca presupune un nou inceput, o noua incercare care sa ne aduca mai multa implinire in viata personala si de cuplu.

Oricare ar fi alegerea, ea presupune un nou inceput. Si o relatie, asa cum spuneam intr-un post anterior, are nevoie de grija si atentie pentru a fi construita si intretinuta, pentru a ramane vie.

Ce inseamna “grup de suport”?

Cand pregateam anuntul pentru atelierul de aici cineva mi-a atras cumva atentia asupra titlului. Eu ii spusesem grup de suport pentru ca in mintea mea lucrurile erau simple si clare.

Pentru mine un grup de suport este in primul rand un cadru de manifestare. Un cadru in care oamenii vin si pot sa vorbeasca despre ceea ce ii framanta. Unde gasesc oameni care impartasesc lucruri, evenimente, trairi asemanatoare cu ei. Unde se regasesc si mai ales unde se simt in siguranta si pot sa vorbeasca deschis despre framantarile lor si despre nesigurantele lor.

Pentru mine acest cadru reprezinta totodata un spatiu in care se pot discuta si modalitati alternative de a aborda o problema sau o situatie mai dificila. Unde putem sa vedem si alte modalitati de a ne uita la lucruri sau la oameni sau la stari emotionale.

Sau cel putin eu la asta ma gandeam cand am avut ideea acestui grup de suport. Si cam asa s-au si desfasurat intalnirile de pana acum ale acestui grup.

Participantii veneau si povesteau despre una, alta pe care si-ar dori sa o schimbe sau sa o imbunatateasca, despre lucruri care simt ca nu le fac bine si ar vrea sa faca ceva in sensul de imbunatatire. Si de aici incepeau discutiile, si eu impreuna cu colegii cu care am moderat aceste grupuri mai veneam cu cate o idee sau care un  exercitiu de dezvoltare personala sau de NLP sau de relaxare care pot sa aduca perspective diferite asupra lucrurilor. Si plecam cu totii la final de intalnire cu ceva in plus fata de ceea ce am adus la inceput.

Un grup de suport te face sa nu te simti singur dar si sa gasesti idei. Un grup de suport poate sa fie momentul in care vorbesc despre „durerea” mea sau ii ascult pe altii povestind depre situatii in care ma regasesc si eu. Un grup de suport poate fi cadrul in care imi regasesc calea catre resursele proprii pentru a depasii momente mai dificile.

Dar poate nu pentru toata lumea inseamna acelasi lucru. Cine mi-a atras atentia imi spunea ca il duce cu gandul al AA (Alcoolicii Anonimi – celebrul grup de suport pentru persoane care sufera de alcoolism). Recunosc ca nu stiu de ce ar fi asta ceva rau. Pe de alta parte pot si sa inteleg ca o asociere de genul asta poate sa trezeasca tot felul de prejudecati legate de propria persoana sau legata de ceilalti.

Acum, daca stau sa ma gandesc si AA are ca si scop sa sustinerea reciproca in depasirea unei dependente crunte ce afecteaza toate aspectele vietii. Daca stau sa ma gandesc doar la acest aspect, nu cred ca e ceva negativ.

Dar, cumva am inteles si ideea ca uneori ne putem simti inconfortabil cu anumite asocieri si din acest motiv am schimbat putin titlul atelierului.

Dar in mintea mea ramane un grup de suport….

Voi ce intelegeti prin „grup de suport”?