Tag Archives: povesti

Despre carti si elefanti…

Aseara citeam ce a scris raluxa aici despre companiile care sunt asociate cu oamenii care le sunt angajati si mi-am amintit ca am ramas datoare cu o poveste despre cum te poti supara pe un brand dar o super-angajata sa te faca sa te razgandesti…

Saptamana trecuta cei de la elefant.ro au avut o promotie intr-o noapte – cea cu 40% off la toate cartile timp de vreo 4 ore.

Am vrut carti si fost o intreaga aventura care s-a desfasurat cam asa:

-          La 00:10 inca nu era up-date cu discount-ul promis la toate cartile

-          Nu mult dupa dispar variantele de plata – ramanad doar optiunea de plata cash la livrare

-          In acelasi timp dispare si butonul de finalizare a comenzii

Maxim disctractiv. Sa ai un super cos si sa nu poti sa finalizezi comanda. Stau… si stau… si dau refresh… si inca o data… le scriu pe Facebook… si dau refresh… si mai scrie cineva pe FB…

Si ii sun… ca nah… promotie de noapte… call center deshis?! Nop

Pe la 2 si ceva dimineata am renunat sa mai astept serverele lor… asa ca le dau si un mail in care pun si printscreen-uri ca sa stie/vada oamenii despre ce vorbesc…

Dimineata imi scriu oamenii pe FB, destul de ok raspunsul: ca verifica, ca se uita, ca sigur o sa mi se raspunda pe mail.

Pe la pranz vine mail-ul. Cu cel mai standard si sec mesaj posibil:

-          Nu poti comanda, suna-ne si plasam noi comanda

-          Nu megre browser-ul, incearca altul…

(ceva mai elaborat, vreo 4 linii in plus, si relativ politicos – ca doar ma faceau nestiutoare (?) – nu stiu sa folosesc si alte browsere sau sa ii sun???)

Recunosc ca m-am enervat…

Pun mana pe telefon si ii sun – nu de alta dar dupa mai bine de 12 ore nu ma sunase nimeni inapoi (parca erau 50 de minute…). Dupa 2 incercari imi raspunde cineva. Eu pornita, suparata, agitata… ea, geniala!!!

Recunosc ca mi se pare cea mai tare Client Service dintr-un Call Center cu care am vorbit vreodata.

Doamna (sau domnisoara) a fost extrem de rabdatoare si politicoasa. M-a ascultat, mi-a dat dreptate si si-a cerut scuze. Si parea credibila. Ca stiti, mai sunt acei CSi care iti spun „Aveti dreptate” sau „Ne cerem scuze” dar pe care nu ii crezi nici macar o secunda. Ea a fost asa cum ar trebui sa fie toti CSi din Call Center. Si a facut ce trebuia: m-a intrebat ce pot face sa imi treaca supararea.

Cerinta mea a fost simpla: vreau sa pot sa imi plasez comanda in conditiile din promotia de care nu am putut beneficia… a fost draguta, m-a rugat sa trimit mail in atentia ei cu comanda si o plaseaza ea.

Am trimis mail, dar intre timp ea imi generase un voucher de discount conform promotiei de noaptea. Asa ca in schimbul de mail-uri am convenit sa imi plasez eu comanda pentru a face plata online. Apoi a facut ceva ce nu cred ca mai intra in atributiile ei. In toata comunicarea aceasta ne-am intints. A trecut de ora 18:00, ora de program. Si totusi „a ramas cu mine”. In sensul ca m-a asistat pana la finalizarea comenzii, candva pe la 12.30 noaptea. Asta deoarece am avut din nou probleme cu site-ul si din nou cu plata online etc…
Nu stiu de ce a ramas in contact cu mine in afara orelor de program, nu stiu daca procedeaza asa cu toti clientii care au norocul sa o prinda la telefon, nu stiu daca scrie in fisa postului ei asta, dar stiu ca a fost geniala!

Merita bonusata, dar mai ales merita convinsa sa formeze CSi de Call Center. Chiar stie ce face…

Saptamana trecuta, fata luminoasa a elefant.ro a fost Simona Popescu si fata dark a fost Emanuela Nistor.

Datorita Simonei am cartile dorite, dar mai ales imi place in continuare de cei de la elefant.ro (bannerul lor e la mine pe blog de mult, deci nu e de curand afinitatea pe care o am catre ei si ar fi fost pacat sa ii trec la companii de care sa fugi…)

Multumesc Simona, pentru tot suportul si mai ales pentru dedicare :)

O dimineata obisnuita

Era o dimineata la fel ca oricare alta. Marcus auzi bataile mamei sale in usa dormitorului propriu. Era timpul sa se trezeasca. Pregatirea pentru scoala ii lua doar cateva minute. Cobora in bucatarie unde sora lui era deja asezata la masa. Lua in fuga un mar din cosul de fructe strigand catre mama care se uita dupa el ca se grabeste. Bogdan il asteapta deja afara. Ca de obicei, o luara la fuga spre capatul strazii, intr-o intrecere care se termina de obicei cu Bogdan pe primul loc. Astazi totusi ceva e diferit. Marcus il intrecu pe Bogdan.

- Hei, cum ai reusit asta? In fiecare dimineata eu castig!

- Nu stiu cum am reusit astazi. Ma gandeam cand m-am trezit ca am visat ceva legat de cursele noastre de dimineata. Recunosc ca mi-a placut ideea de a te intrece si eu o data, zise Marcus zambind strengareste.

Continuandu-si drumul spre scoala incepura sa povesteasca de ziua ce urma sa inceapa. Ce ore au la scoala in acea zi, care vor fi cele placute si ce ar putea sa faca pentru a trece timpul mai repede in cele care nu le placeau. In mare aveau aceleasi preferinte. Totusi, Marcus prefera ora de biologie pe cand Bogdan nu. De fapt, daca ar fi sa fie sincer ii placea profesoara de biologie. Era asa de draguta. Si vorbea atat de frumos cu ei. Nu intelegea cum de Bogdan nu vedea toate astea. Dar nu conta. Nu se putea supara pe prietenul lui cel mai bun doar din atata motiv.

Pe cum se apropiau de scoala incepeau sa se intalneasca cu colegii lor. Sa povesteasca de ceea ce au facut de ieri de cand nu s-au vazut, sa se joace si sa se alerge. Activitatile obisnuite dintr-o dimineata obisnuita.

Cel putin asa parea la acel moment. Apropiindu-se de intrarea in scoala ceva ii atrase atentia lui Marcus. O mica veverita se juca cu o ghinda la radacina copacului mare ce strajuia una din laturile curtii interioare. Ceva il atragea spre acel joc haios al veveritei. Se desprinse din grupul de colegi spunandu-i lui Bogdan ca ii va prinde din urma. Se apropie incet de micuta veverita, pe cat de incet putea pentru a nu o speria. Cum era din ce in ce mai aproape incepu sa i se para ca aude un cantec. Ca si cand un alt copil ar fi prin jur si ar canta un cantecel vesel in timp ce alerga dupa ceva. Se uita in jur si totusi nu vede pe nimeni. Era singurul copil din acea parte a curtii. Ceilalti erau destul de departe incat sa nu ii poata auzi. Cu atat mai mult nu i se parea ca ar canta vreunul dintre ei. Din ce in ce mai curios se apropie si mai mult de micuta veverita si constata cu uimire ca ea e cea care canta. Jocul ei era foarte vesel. Arunca si prindea ghinda, alerga in jurul ei in timp ca canta acel cantecel vesel. Marcus era la un pas distanta de aceasta mica creatura fascinanta care, spre uimirea lui, canta un cantecel pe care el putea sa il inteleaga.

Ultimul pas, care il aduse suficient de aproape de veverita, fusese auzit si de aceasta. Se opri din jocul ei si inceta si cantecul acela vesel. Se intoarse catre baiatul care se uita fascinat la ea zambind si spunand:

-          Sunt cateva zile de cand astept sa vii sa te joci cu mine. Credeam ca nu mai vii o data.

-          Cum de pot sa te aud? Intreba uimit Marcus

-          Foarte simplu. Tu ai putut sa ma auzi intodeauna. Doar ca nu ai dat atentiei acestui fapt. Dar stiam ca se va intampla la un moment dat. Stai sa vezi ce bucurie va fi cand voi povestii familiei mele ca in sfarsit ai venit sa vorbesti cu mine.

-          Cum? Si familia ta stie de mine si ca eu pot sa te aud? Intreba din ce in ce mai mirat Marcus.

-          Da. Au fost si ei in unele zile pe aici cu mine. Ne-am uitat dupa tine in fiecare dimineata sperand ca vei veni in sfarsit sa te joci cu noi. Dar niciodata nu e prea tarziu. Poate maine vor veni si ei sa se joace cu noi. O sa vii si maine sa te joci cu mine sper.

-          Aaa, da. Dar stii acum trebuie sa merg in clasa si astazi nu m-am jucat cu tine. Zise Marcus

-          Pai nu e nimic. Ma bucur ca am vorbit si ca de acum dimineata o sa vii sa te joci cu mine. Zise micuta veverita.

Marcus o lua la picior, grabit de sunetul clopotelului care se auzea din cladire. La un moment dat se opri intorcandu-se brusc:

-          Am uitat sa te intreb! Cum te cheama?

-          Sparky, zise veverita in timp ce reincepea joaca de mai inainte precum si cantecelul fredonat atunci cand Marcus o vazu prima data.

Micutul J

Micutul J era din ce in ce mai curios de oameni. Nu vasuse prea multi in viata lui, iar asta facea ca fascinatia sa fie din ce in ce mai mare pe masura ce timpul trecea. In micuta scorbura unde locuia cu domnul si doamna J, o minunata familie de veverite, adunase cam tot ceea ce putuse gasi si care nu fusese prea greu de miscat despre oameni. Micute obiecte lucitoare, bucati de hartie, dopuri de la sticle si alte astfel de obiecte care par fara nici o legatura unele cu altele. Pe cum statea si se uita la ele incercand sa inteleaga la ce folosesc curiozitatea lui crestea din ce in ce mai mult. Se hotara sa-si intrebe parintii care este rostul tuturor acestor obiecte.
Parintii lui, chiar daca erau o pereche foarte inteligenta de veverite, nu fusesera niciodata interesati de oameni. Ca atare nu prea stiau ce sa ii raspunda. Mai mult incepura sa fie ingrijorati de atentia crescuta pe care micutul J o acorda oamenilor si lucrurilor acestora.
Incercara sa ii explice cum ca nu e bine sa fie asa de interesat de oameni. Ca acestia sunt mult mai mari decat ei. Ca nu stii niciodata la ce sa te astepti de la acestia, ca fac lucruri ciudate si uneori chiar incearca sa prinda veveritele. Ca nu se stie ce vor sa faca cu ele cand le prind si ca nu e sigur sa fie in preajma lor. Cu cat incercau ei sa ii explice mai mult despre pericolele care pot aparea in preajma oamenilor cu atat mai fascinat devenea micutul J de oameni. Cu cat ei se ingrijorau mai mult de interesul lui, cu atat mai mult el isi dorea sa cunoasca aceste fiinte pe care le gasea fascinante.
Astfel intr-o dimineata se hotara sa se apropie de unul dintre ei. De la geamul camerei sale vedea in fiecare zi diversi oameni trecand pe strada din fata copacului lor. Unii erau mai mari altii mai mici. Se gandii ca ar fi mai bine s aincerce sa se apropie de un om mai mic. Astfel nu era chiar asa inspaimantatoare diferenta fizica.
Odata luata hotararea se trezi ca de obicei, stiind ca momentul este potrivit pentru ca atunci trec multi oameni pe acolo. Se pregati de iesit afara apoi tiptil, pentru a nu fi auzit de parintii lui, se strecura pe usa din fata spre locul lui obisnuit de joaca. Totusi, astazi mersese ceva mai departe decat de obicei tocmai pentru a se putea apropia de aceste creaturi fascinante pe care isi dorii sa le cunoasca, oamenii.
Erau 2 micuti omuleti pe care ii vedea in fiecare zi venind impreuna si isi spuse ca sigur ar fi interesant sa ii cunoasca. Sau macar pe unul dintre ei. Nu prea stia el cum sa faca sa vorbeasca cu ei, dar se gandii ca poate le-ar putea atrage atentia asupra lui daca se joaca. Astfel, incepu sa se joace si sa cante ca de obicei. Pe cand se apropiau cei doi, vazu ca unul dintre ei pare sa fie atras de sunetele ce se auzeau dinspre el. Astfel ca nu se opri din cantecul ce-l fredona sperand ca micutul va fi si mai atras si se va apropia.
Dorintele lui se implinira deoarece micutul se desprinse de langa prietenul lui si se apropia de micutul J.
Dar oare ce va face acum cand in sfarsit va putea sa fie aproape de om? Ce ar putea sa ii spuna? Sigur nu-i va face nimic? Ii revenira brusc in minte toate povestile spuse de parintii lui. Ii revenira si intrebarile pe care le avea despre oameni. Inima incepu sa ii bata din ce in ce mai tare, dar se hotara ca asta este. Ce va fi va fi. El nu se va opri chiar acum cand era atata de aproape de a-si vedea visul implinit.
Asa ca continua sa cante….