Tag Archives: oameni

Pentru tine ce inseamna NLP?

Cum ai raspunde tu la intrebarea asta?

Pana de curand as fi raspuns cu multe cuvinte de genul „Bandler, Grinder, modelare, gestalt, limbaj miltonian, restructurare etc”- cuvinte care sunt familiare pentru cei din zona psihologiei, dar poate nu atat de apropiate pentru cei care nu sunt invatati cu aceasta terminologie.

Si, bineinteles, nu foarte multa lume ar fi inteles ce spun sau ce inteleg eu prin NLP. Saptamana trecuta s-a incheiat inca un grup de NLP Practitioner – asta e prima etapa din a invata tainele si magia NLP-ului :)

La final de curs, dupa testul scris, cursantii au primit o intrebare suplimentara: „cum i-ai explica bunicii ce inseamna NLP”. Mi-a placut tare mult raspunsul uneia din fete (bine, bine, uneia dintre doamnele participante ;) ). Ii spunea bunicii ceva de genul:

„ – Bunica, tu iti amintesti cum a fost in ziua nuntii tale?
-          Sigur ca imi amintesc.
-          Iti amintesti cum te simteai cand ai luat rochia pe tine si la ce te gandeai cand il asteptai pe bunicul sa vina sa mergeti la biserica? Iti amintesti si cum te simteai atunci? Daca aveai sau nu emotii si cum era?
-          Tot imi amintesc :)
-          Si iti amintesti, tu bunico, cum a fost cand ai tinut-o prima data in brate pe mama? Cum arata, cum mirosea, cum o simteai in brate si mai ales cum te simteai tu?
-          De parca ar fi ieri. Asa de bine imi amintesc.
-          Eh, bunico… Asta e NLP-ul.”

Cumva da, asta inseamna NLP: sa poti sa actualizezi o amintire/experienta cu toate simturile tale: sa vezi, sa auzi, sa simti mirosuri, texturi, gusturi (asociere VAKOG se numeste).

Sa poti sa iti dai seama care au fost gandurile care au insotit aceasta traire si daca nu te ajuta sa le modifici (sunt cateva tehnici foarte frumoase care lucreaza pe schimbarea credintelor).

Ce mai inseamna NLP? Poate cel mai WOW lucru (bine, sunt multe dar asta e asa foarte la inceputul cursului) e ca te invata cum sa creezi o legatura autentica si valoroasa cu partenerul de conversatie construind raport (stiti voi folosind Pacing si Leading).

Si inseamna o serie de tehnici si exercitii foarte aplicabile care iti pot folosi atat tie, cat si celor cu care lucrezi: daca esti coach, psihoterapeut, trainer, om de HR.

Dar va las si pe voi sa descoperiti ce inseamna NLP. Ca sa puteti apoi sa ii explicati bunicii: in Bucuresti un nou grup incepe in 21 februarie. Detaliile complete le gasiti aici.

Laura, cand trimiti textul tau, promit sa il inlocuiesc. Asta e ceea ce imi mai amintesc eu din poveste :)

Tu pentru ce spui astazi multumesc?

Ai stat astazi sa te gandesti care sunt acele cadouri pe care ti le-a facut viata si de care ai putea sa nu te bucuri? Ai stat un minut astazi sa vezi care sunt acele lucruri, fiinte, experiente din viata ta pentru care ai putea sa spui multumesc?

Traim o viata agitata si pe fuga, plina de presiune, deadline, target, fugim dupa reusite, acumulari si recunoastrere, dar oare cand ai stat ultima data sa te gandesti cu adevarat la toate motivele pentru care poti fi recunoscator sau sa spui multumesc?

Oare de ce consideram ca trezitul de dimineata este un dat si „musai”?

Dar faptul ca ne bucuram de abilitatea de a merge? Ori poate ca suntem sanatosi sau avem un acoperis deasupra capului sau avem mancare sau putem sa muncim… ori poate ne bucuram de iubirea parintilor sau a partenerului de viata ori a prietenilor. Sau poate de pace ori de libertate.

Si sunt sigura ca exemplele pot continua muuult de aici inainte. Unele mai mari, altele mai mici, unele mai semnificative, altele foarte semnificative… Ai stat sa te gandesti la toate astea in ultimul timp? Sa spui multumesc si sa fi recunoscator/recunoscatoare pentru ca ai toate astea la dispozitia ta?

Sa te bucuri si sa le valorifici la adevarata lor valoare? Oare cat de multe altele sunt pentru care poti spune multumesc si sa traiesti sentimentul de a fi recunoscator?

Fugim dupa o multime de lucruri in viata si cel mai mult ne dorim Fericirea. Dar, de cele mai multe ori, ignoram sau uitam de lucrurile marunte care ne fac cu adevarat fericiti.

Sunt multe culturi sau filosofi sau religi care vorbesc despre acest „Multumesc” si despre „Recunostinta”.

Poate ai citit sau ai auzit despre astea, poate le crezi sau poate nu… dar te provoc la un exercitiu:

Timp de 29 de zile spune „Multumesc” si simte „Recunostinta” pentru …. ce vrei tu :)

Si urmareste daca se schimba ceva in jurul tau, in viata ta, dar mai ales, urmareste cum te simti tu cu tine. Cum si daca se modifica ceva in interiorul tau.

Eu am descoperit ca oamenii sunt mai buni si mai frumosi in zilele in care fac exercitiul… si poate mai tristi sau mai agitati atunci cand si eu sunt asa…

Despre carti si elefanti…

Aseara citeam ce a scris raluxa aici despre companiile care sunt asociate cu oamenii care le sunt angajati si mi-am amintit ca am ramas datoare cu o poveste despre cum te poti supara pe un brand dar o super-angajata sa te faca sa te razgandesti…

Saptamana trecuta cei de la elefant.ro au avut o promotie intr-o noapte – cea cu 40% off la toate cartile timp de vreo 4 ore.

Am vrut carti si fost o intreaga aventura care s-a desfasurat cam asa:

-          La 00:10 inca nu era up-date cu discount-ul promis la toate cartile

-          Nu mult dupa dispar variantele de plata – ramanad doar optiunea de plata cash la livrare

-          In acelasi timp dispare si butonul de finalizare a comenzii

Maxim disctractiv. Sa ai un super cos si sa nu poti sa finalizezi comanda. Stau… si stau… si dau refresh… si inca o data… le scriu pe Facebook… si dau refresh… si mai scrie cineva pe FB…

Si ii sun… ca nah… promotie de noapte… call center deshis?! Nop

Pe la 2 si ceva dimineata am renunat sa mai astept serverele lor… asa ca le dau si un mail in care pun si printscreen-uri ca sa stie/vada oamenii despre ce vorbesc…

Dimineata imi scriu oamenii pe FB, destul de ok raspunsul: ca verifica, ca se uita, ca sigur o sa mi se raspunda pe mail.

Pe la pranz vine mail-ul. Cu cel mai standard si sec mesaj posibil:

-          Nu poti comanda, suna-ne si plasam noi comanda

-          Nu megre browser-ul, incearca altul…

(ceva mai elaborat, vreo 4 linii in plus, si relativ politicos – ca doar ma faceau nestiutoare (?) – nu stiu sa folosesc si alte browsere sau sa ii sun???)

Recunosc ca m-am enervat…

Pun mana pe telefon si ii sun – nu de alta dar dupa mai bine de 12 ore nu ma sunase nimeni inapoi (parca erau 50 de minute…). Dupa 2 incercari imi raspunde cineva. Eu pornita, suparata, agitata… ea, geniala!!!

Recunosc ca mi se pare cea mai tare Client Service dintr-un Call Center cu care am vorbit vreodata.

Doamna (sau domnisoara) a fost extrem de rabdatoare si politicoasa. M-a ascultat, mi-a dat dreptate si si-a cerut scuze. Si parea credibila. Ca stiti, mai sunt acei CSi care iti spun „Aveti dreptate” sau „Ne cerem scuze” dar pe care nu ii crezi nici macar o secunda. Ea a fost asa cum ar trebui sa fie toti CSi din Call Center. Si a facut ce trebuia: m-a intrebat ce pot face sa imi treaca supararea.

Cerinta mea a fost simpla: vreau sa pot sa imi plasez comanda in conditiile din promotia de care nu am putut beneficia… a fost draguta, m-a rugat sa trimit mail in atentia ei cu comanda si o plaseaza ea.

Am trimis mail, dar intre timp ea imi generase un voucher de discount conform promotiei de noaptea. Asa ca in schimbul de mail-uri am convenit sa imi plasez eu comanda pentru a face plata online. Apoi a facut ceva ce nu cred ca mai intra in atributiile ei. In toata comunicarea aceasta ne-am intints. A trecut de ora 18:00, ora de program. Si totusi „a ramas cu mine”. In sensul ca m-a asistat pana la finalizarea comenzii, candva pe la 12.30 noaptea. Asta deoarece am avut din nou probleme cu site-ul si din nou cu plata online etc…
Nu stiu de ce a ramas in contact cu mine in afara orelor de program, nu stiu daca procedeaza asa cu toti clientii care au norocul sa o prinda la telefon, nu stiu daca scrie in fisa postului ei asta, dar stiu ca a fost geniala!

Merita bonusata, dar mai ales merita convinsa sa formeze CSi de Call Center. Chiar stie ce face…

Saptamana trecuta, fata luminoasa a elefant.ro a fost Simona Popescu si fata dark a fost Emanuela Nistor.

Datorita Simonei am cartile dorite, dar mai ales imi place in continuare de cei de la elefant.ro (bannerul lor e la mine pe blog de mult, deci nu e de curand afinitatea pe care o am catre ei si ar fi fost pacat sa ii trec la companii de care sa fugi…)

Multumesc Simona, pentru tot suportul si mai ales pentru dedicare :)

Am 17 ani… merg spre…?!

ai incredere in TINEriSaptamana trecuta am petrecut-o, impreuna cu echipa de la Timisoara, in Poiana Brasov, in compania a 27 de adolesceni “zgubilitici” (cum le-am zis din prima clipa cand am dat nas in nas cu ei) in Tabara „Ai incredere in TINEri!”.

A fost o saptamana plina de energie, agitatie, provocari, limite, veselie, frustrari, suparari, indragosteli si ce mai vreti voi.

A fost genial si epuizant in acelasi timp :)

Au facut tot ce le-a stat in putere sa ne testeze limitele, sa vada cat de departe pot sa mearga si daca regulile chiar trebuie respectate sau daca consecintele sunt „pe bune” – a fost tare haios sa le vad fata celor care au ramas fara telefoane cate 24 de ore si credeau ca „li se termina viata si lumea” in tot acest timp.

Si mai ales sa ii aud spunand, la finalul celor 24 de ore, ca intradevar se poate trai si asa, ca ziua are brusc mai multe ore, ca au facut o multime de lucruri in toata perioada asta…

Dar cel mai frumos a fost sa ii vad lucrand – pe cei care chiar si-au dorit asta sau si-au dat interesul. Tabara a avut pana la urma un scop bine definit – dezvoltarea personala.

Am abordat teme interesante si dragute: timiditatea, vorbitul in public, interpretarile, judecatile, barfa, justificari, reguli, obligatii, drepturi dobandite, incredere in sine dar si in ceilalti, relatia cu parintii.

Au fost foarte deschisi si curiosi, au pus intrebari, au testat conceptele, au creeat scenete care sa le exemplifice si, uneori, chiar fara sa isi dea seama sau sa vrea, le-au aplicat si testat pe propria piele.

S fost o saptamana plina de energie si buna dispozitie, dar si cu un iz de gust amar…

M-am bucurat ca sunt parinti, dar mai ales copii care isi doresc sa creasca si sa se dezvolte armonios. Care aleg ceva mai mult decat „distractia la mare sau la munte”.

Dar m-am si intristat observand/gandindu-ma la: efectele lipsei de timp si disponibilitate a adultilor pentru copiii lor, a societatii care promoveaza de multe ori non-valoare si non-cultura, violenta, barfa, faima, materialismul; „autismul” dat de digitalizare si ruperea contactului uman fata in fata versus online… mult prea multe influente asupra unor caractere inca in formare si care abia acum descopera ce inseamna valori, credinte, reguli de ghidat in viata…

Si credeti-ma, toate astea se vedeau „cu greu” in gasca vesela. Pentru ca au fost cu noi copii inteligenti, copii interesati de ei si viata lor (sau a caror parinti erau interesati si preocupati).

Dar recunosc ca stau si ma intreb daca asa sunt majoritatea adolescentiilor sau familiilor din ziua de astazi. Daca au suficienta atentie din partea adultilor astfel incat sa le fie usor sa isi construiasca sisteme de valori sanatoase si sa nu se „piarda” in hatisul” unei culturi media/online bazata pe non-valoare…

Poate sunt eu cu mintea „incetosata”. Dar parca „epoca vitezei” si a „libertatii si disponibilitatii informatiei” nu are cele mai pozitive efecte asupra copiilor.

Sau mi se pare???

Ce soft iti ghideaza viata?

Tu stii care este programul (sau care sunt programele) care te conduce in viata? Acel program care influenteaza unele din deciziile tale fara ca tu sa stii asta? Stii care sunt credintele si convingerile care guverneaza viata ta? Stii de unde vin sau cum ai ajuns sa te lasi influentat de ele?

Oh, nu stii despre ce vorbesc?! Pai hai sa vedem. Poate e ceva de genul „viata e grea” sau „banii se fac cu munca asidua”. Ori poate e ceva care suna cam asa „rolul tau e sa muncesti din greu” ori „succesul tine de noroc” sau „banii trag la banii, nu la cei ca noi”. Sau poate „fericirea e o poveste pentru copii” sau „viata nu e roz, greutatile sunt normale”. Oh, si mai sunt si altele. Unele dintre ele pot sa fie de genul „fat frumos ma va salva” sau „lupul intodeauna pandeste pe la colturi”.

In general, genul acesta de mesaje le-am auzit cand eram mici de la persoane semnificative, importante pentru noi – poate parinti, bunici ori educatoarea sau oricine altcineva la care am tinut, ori pe care am contat sau am respectat.

Sunt mesaje in care si acesti oamenii credeau. Mesaje care le conduceau viata intr-un mod invizibil si nestiut.

Si cred ca si tu, ca si mine sau altii ca si noi, nu ne-am dat seama cand unele dintre aceste mesaje „s-au lipit” de noi. Cand le-am preluat sau cum ne afecteaza este de cele mai multe ori un mister. Poate uneori le intrezarim atunci cand si noi, la randul nostru, folosim aceleasi expresii pe care le-am auzit in trecut. Le folosim pentru a „explica” altora cum e viata sau poate pentru a ne educa copii ori pentru a aduce putina realitate in mintea „visatorilor” care au alte idei.

Dar oare avem dreptate noi sau ei? Nu cumva visatorii, cei care cred ca viata e frumoasa si usoara, ca putem fi cu totii fericiti sunt cei care au dreptate? Nu cumva aceste programe sunt doar niste convingeri care ne limiteaza astfel incat noi nu ne folosim la adevarat valoare potentialul? Nu cumva urmand aceste credinte tot ceea ce facem este sa ne blocam dezvoltarea si cresterea fireasca si naturala?

Ma intreb daca tu faci ceva pentru a gasi aceste convingeri. Daca ai gasit metoda care functioneaza pentru tine.

Uneori poate sa fie coaching-ul. Alteori training-ul sau psihoterapia. Dezvoltarea personala, cartile citite sau orice altceva ce te ajuta sa constientizezi o credinta limitativa, este o resursa importanta.

Dar e important sa stii ca drumul mai are si alti pasi. Chiar daca constientizarea e primul si poate cel mai important dintre ei, urmeaza apoi lucrul cu aceasta credinta si, nu in ultimul rand, inlocuirea ei cu alta mai potrivita pentru tine si pentru nevoile, dorintele, visele si aspiratiile tale.

Si frumusetea vine tocmai din faptul ca aceste credinte pot fi modificate. Ca avem potentialul de a schimba astfel de programe si a ne face viata poate mai usoara sau mai frumoasa.

Tu ce faci pentru tine? Cum lucrezi cu aceste programe/credinte/convingeri limitative?

P.S. As vrea sa stii ca sunt si multe astfel de programe pozitive. Totusi, am ales sa nu vorbesc despre acestea, pentru ca ele ne ofera suport si ne ajuta in viata de zi cu zi. Dar e important sa stii ca si acestea pot fi identificate, daca iti doresti sa te cunosti cat mai bine.

Scris pentru: http://careerconnect.ro/

A fi diferit…

Material scris pentru un articol Marie Clair ca si raspuns la intrebarea: care sunt implicatiile psihologice asupra fetitei si a familiei, fetita fiind nascuta cu deficient de crestere – liliputana

- Ce simte un astfel de copil cand incepe sa constientizeze ca are o problema?

Cu siguranta ca trairile unei personae intr-o astfel de situatie sunt intense. Cu atat mai mult ale unui copil care inca nu are capacitatea de ratiune si intelegere la fel de bine dezvoltate ca un adult.

Sentimentele sunt din cele mai complexe: de la neintelegerea situatie si a motivelor pentru care lucrurile stau asa, poate sa mearga spre teama, furie, resentimente.

In acelasi timp, cu ajutorul familiei si a celor apropiati poate sa ajunga sa integreze situatia sis a se adapteze cat se poate de bine in situatia data.

- Ce simte mama si restul familiei?

Probabil si mama, si intreaga familie se simt neputinciosi si mai mult, frustrati sau chiar furiosi.

Sunt sentimente firesti, deoarece e dificil in primul rand pentru ca e greu sa explici o astfel de situatie sis a te adaptezi la ea.

- Ce ar trebui sa i se raspunda cand se fac remarci rautacioase in spatiul public? Dar cand lumea intoarce capul sa se uite?

- Ce ar trebui sa i se spuna copilului cu privire la situatia lui? Sa fie mintit sau sa i se spuna tot adevarul?

Cred ca o varianta cat se poate de sanatoasa ar fi sa I se explice copilului situatia cat mai clar si mai real.

Nu cred ca a ascunde situatia sau a o masca e ceva care sa o ajute pe fetita pe termen lung.

Cu toate acestea e nevoie de atentie si grija in discutiile legate de subiect. Trebuie abordat, cum spun, real si concret dar cat mai pe intelesul ei. Sa nu uitam ca e un copil care nu poate sa inteleaga cu totul asa cum intelege un adult. Cu toate acestea e important sa inteleaga ca e normala si e asa ca toata lumea, doar ca fiecare dintre noi oamenii suntem diferiti in felul nostru si ceea ce are ea este doar o astfel de diferenta care nu o face in nici un fel mai altfel (in sensul rau sau negative) fata de ceilalti.

Cred ca cu cat e mai bine explicate situatia si cu cat familia si cei apropiati au un comportament normal si natural in preajma ei si in abordarea situatiei cu atat si modul in care se adapteaza la societeate va fi mai firesc si mai sanatos.

Societatea nu poate fi schimbata de pe o zi pe alta. Reacti si priviri “suspecte” vor fi. Dar atat timp cat familia si fetita inteleg si integreaza cat mai sanatos situatia lucrurile, si pe termen lung, pot sa fie cu rezultate positive.

- Ce ar trebui sa faca familia ca sa “usureze” situatia copilului? Cum sa se comporte cu el? Sa-l favorizeze in detrimentul celorlalti frati/membri ai familiei? Sa se comporte ca si cum ar fi o persoana “normala”?

Cum spuneam si mai inainte, un comportament natural si firesc care sa integreze in acelasi timp situatia pot sa ii faciliteze si fetiteti acceptare si integrearea situatiei ei intr-un mod cat mai sanatos.

- Care sunt implicatiile pe termen lung? Cum o va afecta afectiunea la maturitate? Unde sa caute alinare?

Implicatiile pot fi majore. Depinde totusi foarte mult de familie si de cei apropiati.

Pe de alta parte, discutiile cu un specialist (psihoterapeut) atat ale mamei si tatalui, cat si ale fetitei impreuna cu famila pot sa fie de un real ajutor in gestionarea cat mai sanatoasa a situatie.

De asemenea, discutiile cu cei direct implicati – profesori, psiholog scolar, apropiati – astfel incat sa poata sa se adapteze la situatie si in acelasi timp sa pastreze un comportament natural si firesc in jurul copiluli pot fi de un real suport.

Cu sau fara eticheta – cum sa imi cresc copilul

E un subiect tare sensibil si cu implicatii foarte mari in viata tuturor celor implicati.

Abuzul de orice forma – verbala, emotionala, psihologica, fizica – asupra copiilor este ceva ce pur si simplu nu ar trebui sa existe. Efectele imediate, dar si pe termen lung sunt extrem de serioase si de multe ori foarte greu de reparat.

Tema de astazi e legata de etichetele puse copiilor. O forma de abuz extrem de periculoasa deoarece se infiltreaza in viata lor fara stire si cu efecte pe termen lung. Efecte care, de multe ori, afecteaza si adultul.

Sa fi un copil caruia i s-a pus o eticheta si sa traiesti cu ea este ceva tare greu de gestionat. Copiii nu au puterea rationamentului. Ei nu pot distinge intre bine si rau decat prin puterea exemplului. Prin ceea ce vad, aud, inteleg de la adultii din viata lor. Daca un adult – in special daca un adult cu o mare influenta asupra copilului: parinte, bunic, educatoare, matusa care il rasfata – vine si ii spune ca el „este intr-un anume fel” el va crede asta. Mai ales daca ajunge sa i se spuna des, daca este comparat si i se dau „exemple de cum ar trebui el/ea sa fie”. Un copil e liber. Un copil e pur. Un copil e un burete, daca vreti. Absoarbe tot ceea ce vine spre el. Copiii nu au limite, nu stiu ce pot si ce nu pot. Ei invata. A-i spune unui copil ca e rau, ajunge sa il faca sa creada acest lucru. Si ori se inchide in el, ori incepe sa creada ca nu e bun de nimic – ca „nu va fi niciodata bun”, ori, in multe cazuri, incepe sa se comporte conform etichetei. Va face toate acele lucruri care sa ii confirme, dar sa le confirme si celorlalti, ca eticheta i se potriveste. Ca este exact asa cum se spune despre el.

Unui copil care creste cu o eticheta, de cele mai multe ori, se va trasforma intr-un adult care poarta aceiasi eticheta. Un adult caruia ii va fi foarte greu sa se debaraseze de ea si sa o inlocuiasca cu una sanatoasa si functionala.

Cand cresti stiind ca esti rau nu poti sa te vezi bun.

Cand ti se spune repetat ca esti prost, nu crezi ca poti face lucruri bune, ca poti avea idei, ca esti destept si inteligent.

Cand ti se spune ca esti urat nu te vei vedea niciodata in oglinda ca fiind frumos.

Daca toate aceste comportamente sunt insotite si de abuz fizic: de la pus la colt, bataie la palme, o palma peste cap, tras de par, tras de urechi sau orice forma mai usoara sau mai grava de aresiune fizica lucrurile devin si mai tragice.

Acestea nu sunt, sub nici o forma modalitati sanatoase de a creste si a educa un copil astfel incat sa se transforme intr-un adult sanatos.

Un copil poate fi crescut cu atentie permanenta, cu grija si iubire, dar mai ales cu comunicare. Daca ii vorbesti copilului, daca ii povestesti si ii explici pe intelesul lui tot ceea ce are nevoie sa stie il ajuti sa se dezvolte armonios si sanatos. Il ajuti sa isi formeze repere, sisteme de valori, granite, modalitati de gandire sanatoasa.

Un alt aspect extrem de important e puterea exemplului. Daca ii arati copilului agresiune – va invata agresiune. Daca ii vorbesti urat sau daca il expui unor medii in care se vorbeste urat, va invata sa vorbeasca urat. Arata-i comunicare, intelegere, prietenie, armonie si acestea vor deveni reperele lui. Aceste vor fi valorile dupa care isi va conduce viata ca adult.

Adultului care se dezvolta dintr-un copil expus unui mediu nesanatos ii va fi destul de dificil sa faca schimbari. Da, poate. Nu e imposibil. Doar ca va avea nevoie de putere pentru a gasi medi diferite pentru a invata altceva. Va avea nevoie de psihoterapie sau coaching sau cursuri de dezvoltare personala pentru a gasi solutii alternative.

Dar sincer, nu inteleg de ce am chinui copiii si viitori adulti cand exista atat de multe modalitati de a creste si educa copilul de la bun inceput intr-un mod sanatos si functional si frumos…

Post scris pentru campania “BLOGGERII SPUN NU VIOLENTEI IMPOTRIVA COPIILOR!” a celor de la Salvati Copiii (dar exprima atat parerea mea de femeie, cat si a psihoterapeutului)

Business Drive – tu cum conduci?

Acum cativa ani am participat la un workshop de antreprenoriat care mi-a schimbat perspectiva despre business si modul in care se intamplau lucrurile in firma pe care o conduceau la acel moment.

E un program axat pe competente antreprenoriale extrem de provocator si care iti poate schimba viziunea pe care o ai asupra lucrurilor.

Dar astazi nu vreau sa va vorbesc despre acest workshop.

Astazi vreau sa va vorbesc de un program dezvoltat la noi, de 2 oameni cu experienta vasta pe piata locala atat in zona de antreprenoriat – Marius Ghenea – cat si corporate si training – Dragos Popescu.

Saptamana trecuta la evenimentul de networking organizat de CareerConnect am participat la un teaser BusinessDrive. Facilitatori au fost Dragos si Marius care ne-au introdus putin in ceea ce se intampla in cele 5 zile intensive de experienta si schimbare.
Business DriveDin ceea ce am simtit eu vineri seara, o parte importanta este axata pe zona financiara. A intelege ce inseamna cifrele din spatele afacerii tale. Ce coloane sunt importanta, cand, de ce, cum sa te uiti la ele, dar mai ales ce decizii sa iei pe baza lor.

O multime de lucruri extrem de interesante si mai ales de importanta vitala cand esti pe scaunul celui/celei care ia decizii. Si nu trebuie sa fii neaparat CEO, Owner & co :). Dar atata timp cat deciziile tale sunt importante in businessul acela cred ca ai ce invata de la acest workshop.

Din ceea ce am vazut si experimentat, din ce au povestit cei 2 facilitatori, dar si dintru-un scurt testimonial al participantilor anteriori, totul este practic. Inveti facand!!! Simulezi business in conditii cat mai apropiate de realitatea „de afara”.

Si cred ca ceea ce au de spus cei 2, experientele pe care „le aduc” in poveste, incercarile si reusitele, sunt resurse tare bune de invatare pentru oricine. Cum 5 zile este 24 din 24 cu cei 2, dar si cu restul colegiilor de workshop ai multe ocazii sa ii iei la intrebari, sa le ceri, poate, un sfat sau, de ce nu, sa iti pitch-uiesti noua idee de business – se stie ca vei avea langa tine un business angel…

Daca vrei detalii despre program, despre noua sesiune care incepe curand, curand, sau daca vrei sa te inscrii, trimite-le un mail si raspund repede. Pe bune!

Eu? Curand si eu. Mi-e dor sa invat lucruri noi si sa mai ies putin din cutiuta mea…

O saptamana altfel… fara TV!

Recunosc ca imi amintesc destul de vag perioada pre ’89. Anii in care programul la Tv era „cu portia”. Imi amintesc vag modelul televizorului pe care il aveam, dar mai deloc emisiuni sau desene ori programele „educationale” transmise de regim.

Am avut si norocul de a avea posibilitatea sa fac cunostinta cu „lumea filmului” in anii aceia, deci televizorul il asociez mai repede cu „hai sa ne uita la video la un film” decat cu altceva.

Mai mult, am crescut foarte aproape de bunici si de „la tara”- mai ales in vacante cand eram campata exclusiv la sat. Iar in vacante, la bunici, era paradis. Cu sau fara ceva munca – stiti voi aceia care ati petrecut timpul pe acolo: mai in camp la plantat sau cules de ceva, mai la a avea grija de vre-un animal, mai una, mai alta era cate ceva de facut pe acasa.

Dar cu siguranta partea cea mai frumoasa erau momentele de joaca. Iar noi eram destul de multi copii veniti la bunici – avantajul de a-i avea la 7/14 km de casa – in weekend, vacanta sau chiar stateam permanent acolo. Asa ca timpul nostru era, intodeauna, muult prea scurt. Niciodata nu ne-am jucat suficient!

Si, asa imi amintesc si anii de dupa ’89. Pentru noi au fost la fel. Era mai important sa ne intalnim, sa ne jucam, sa mergem la discoteca (asta prin liceu si doar in sambata! Hai maxim si vineri seara…), sa povestim, sa ne dam cu sania, sa mergem la strand, sa, sa, sa…

Gaseam intodeauna ce sa facem si cum sa petrecem timpul. AFARAAAA :) asta era obiectivul.

Pentru noi televizorul era… sincer nu imi amintesc prea bine rolul lui. Dar probabil ca era si el pe acolo.

Pentru ca imi amitesc ca mai vedeam: filme, seriale, emisiuni. Dar nu prea mult sau prea des…

Poate si asta e motivul pentru care mi-a fost extrem de usor sa renunt la TV anul trecut. Bine, am facut asta dupa ce ajunsesem la concluzia ca in ultimii 2-3 ani aproape nu il deschisesem. Si ca statea in casa pe post de „colector de praf”. Asa ca l-am facut cadou. Si recunoasc ca living-ul mi se pare mai luminos si spatios acum…

In ziua de astazi mi se ca televizorul este sursa principala de relaxare si petrecere a timpului liber pentru majoritatea copiilor. Prefera sa stea cu ochii in televizor (sau calculator e drept) decat sa iasa afara si sa bata mingea ori sa alerge ori sa faca orice altceva.

Si recunosc ca mi se pare trist. Cred ca jocul este o resursa esentiala in dezvoltarea armonioasa. Iar joaca in echipa formeaza multe abilitati utile adultului.

Ma uit cu nostalgie in spate si ma bucur pentru ca am crescut in vremurile acelea si ma intristez cand ma uit la generatiile actuale care isi refuza aceste bucurii…

In sensul asta nu pot decat sa apreciez si sa ma bucur cand vad initiative ca aceasta: „Saptamana familiei, saptamana fara TV”.

Poate asa mai avem o sansa. Sa ne reamintim ca viata se traieste si nu se priveste pe ecranul unui televizor…

Iubire, cuplu, gelozie

Exista oare o legatura intre ele? Destul de frecvent cand e vorba de relatie si de cuplu apar in ecuatie si cele 2 cuvinte: iubirea si gelozia.

Gelozia este o traire afectiva care poate ajunge la intensitati foarte ridicate si care de multe ori are manifestari la fel de intense, de genul: anxietate, teama, furie.

Iubirea este, de asemenea, un sentiment puternic, care se manifesta in diverse feluri, in functie de fiecare persoana si de modul in care cuplul functioneaza.

Dar oare exista o legatura intre ele? Si daca da, care este ea? De multe ori am auzit ca nu exista iubire adevarata fara gelozie. Sau ca ea apare din dragoste. Si totusi care sunt fundamentele geloziei? Ce o provoaca si cum se amplifica ea? Una dintre cauzele geloziei este nesiguranta. Atunci cand unul dintre parteneri nu se simte in siguranta in cuplu, cand nu il simte suficient de sigur si stabil poate incepe sa simte gelozie. Daca sunt nesigura pe mine, daca nu am incredere in mine sau in partenerul meu, atunci nu ma voi simti confortabil in relatie si mai mult ca sigur se vor naste sentimente de gelozie, mai ales daca voi percepe o alta prezenta feminina „mai atragatoare” decat sunt eu pentru el.  O alta cauza este sentimentul de posesiune. Daca cred ca el/ea imi apartine, ca ne apartinem oarecum unul altuia, orice moment in care mi se pare, dintr-un motiv real sau imaginar, ca pot sa pierd ceea ce imi apartine poate sa genereze sentimentul de gelozie.

Atunci cand iti pasa de cineva, cand iubesti si te simti bine in relatia pe care o ai pot fi ocazionale momente in care sa apara teama de a nu pierde ceea ce ai. De a nu aparea ceva sau cineva care sa perturbe ceea ce traiesti si astfel se pot naste si sentimente de gelozie. Firesc ar fi ca aceste sentimente sa nu se amplifice. Sa ne dam seama cand ele nu sunt fondate sau sunt doar suspiciuni imaginate. Mai mult decat atat, important e sa ne uitam la noi si in noi pentru a vedea de unde vin aceste sentimente. Ce le genereaza.

Gelozia poate sa devina o problema atunci cand ne blocam in aceste suspiciuni. Atunci cand incercam sa gasim dovezi pentru a ne asigura ca avem motive sa fim geloase. Toate astea pot sa fie si mai daunatoare pentru relatia noastra daca incepem sa ne acuzam partenerul sau sa il pedepsim pentru ceva ce credem ca a facut.

Nevoia de siguranta, stima de sine si nevoia de apartenenta sunt poate cele mai importante cauze care genereaza gelozia.