Tag Archives: dezvoltare personala

Comparatia, auto-critica si judecata

vocile din capul meuStii care mi se par a fi cei mai mari „dusmani” ai omului?

Comparatia cu celalalt, auto-critica si judecata. Este fascinant cum putem sa ne folosim de multe ori propria minte impotriva noastra. Pentru ca sincer, nu stiu daca vreuna din cele 3 ne ajuta in prea mult. Stiu ca o se spune ca te ajuta sa evoluezi – in special comparatia si auto-critica. Dar oare chiar e asa?

Ma intalnesc tare des cu cei 3 in cabinet. Si clientii mei nu sunt tocmai fericiti sau multumiti cand traiesc una din cele 3 stari. Dar haide-ti sa ne uitam putin la fiecare.

Comparatia cu celalalt: „el/ea e mai bun/a” „e mai destept decat mine” „are o casa/masina/job mai …. ca mine”, „nu vei construi niciodata cat a reusit el/ea”. Oare la ce ajuta o astfel de comparatie? In principiu ai spune ca te motiveaza spre progres. Ca asa ai un obiectiv spre care sa tinzi. Dar oare e o atitudine sanatoasa?

Te ajuta sa inaintezi? Sa vezi unde esti cu adevarat si incotro iti doresti sa mergi? Sau mai degraba te duce spre auto-critica si judecata? Stii, momentul acela in care vocea din capul tau incepe sa iti spune: „puteai mai mult de atat. Vezi, nu esti in stare de nimic”, „nu meriti ceva bun ca nu faci asta sau aia sau cealalta”, „nu esti bun/a de nimic” „nu ai ce oferi”, „tu nu o sa reusesti niciodata”.

Iti suna cunoscut? Oare tu stii cand vorbeste vocea asta cu tine? O auzi constient sau doar ii dai voi sa iti influenteze parerea despre tine, actiuniile si modul in care iti conduci viata?

Paradoxul e ca nu a fost dintodeuna acolo. La inceput a fost o alta vocea. Aceea care ne spunea ca suntem buni si frumosi. Ca putem sa facem cam tot ce ne propunem (sti, e imposibil chiar in secunda asta sa ajung pe luna, dar daca chiar vreau la un moment dat s-ar putea sa reusesc – in sensul asta am spus „cam tot ce ne propunem”). Ca avem resurse nelimitate si ca putem sa le folosim cand avem nevoie de ele. Ca suntem unici si minunati si frumosi. Ca avem propriul nostru drum in fata si ca tine de noi sa ni-l construim asa cum ne cade bine.

Din pacate vocea asta este redusa la tacere. Cum? Intervine viata… asta ca sa nu spun ca de fapt tot sistemul in care ne dezvoltam contribuie intr-un fel sau altul la amutirea ei si trezirea celeilalte.

Uneori sunt cei din familie care vin sa „ajute” dandu-ti exemple: „uite la X ce bine invata”, „uite la Y ce copil cuminte e. A mancat tot! Nu ca tine care esti neastamparat si ma superi” etc….

Apoi mai e sistemul educational: „X invata mai bine decat Y”, „X este mai inteligent”, „Y nu e in stare sa rezolve problema” etc…

Prietenii cu care ne jucam si interactionam ajuta si ei – pentru ca deja s-au intalnit cu sistemul si au inceput auda vocea.

Si asa, incet incet prima voce e redusa la tacere iar cea de a doua trezita. Si asa, incet, incet preia controlul asupra noastra si a modului in care ne vedem pe noi. Si de multe ori nici macar nu suntem constienti de ea sau de unde vine ea. Nu mai stim daca e cu adevarat a noastra sau e una din vocile pe care le-am auzit dea lungul vietii.

Dar stii ca poti sa o reduci la tacere? Si sa o retrezesti pe cea adormita? E nevoie de ceva munca e adevarat. Dar cu siguranta se poate.

Uneori e nevoie sa mergi in cabinetul unui psihoterapeut pentru a putea avea sprijin in acest proces.

Dar alteori provocarea e a ta cu tine: sa asculti cu atentie. Sa vezi care voce vorbeste in capul tau. Sa identifici de unde vine ea (sau a cui e) si ce iti spune. Sa vezi daca o asculti si daca o lasi sa te conduca intr-o directie sau alta. Si apoi sa alegi sa schimbi ceva.

Sa alegi sa nu te mai compari cu celalalt. Sa alegi sa nu te mai critici si sa nu te mai judeci.

Din pacate nu ceilalti ne judeca aspru. Noi suntem cei mai aspri judecatori ai nostri!

Sa ai rabdare cu tine si sa iti acorzi timp si energie pentru a identifica si a face schimbari. Care uneori sunt mai usoare alteori te provoaca mai mult. Sa nu te superi pe tine cand nu iti iese din prima sau cand vocea revine. Ea e probabil cu tine de o multime de ani si nu se lasa prea usor amutita.

Dar cu atentie si rabdare poti ajunge sa regasesti in tine acea persoana minunata si unica care are toate resursele de care are nevoie si care poate face tot ce isi doreste :)

Pentru ca suntem Unici! Si Minunati! Fiecare in felul nostru!!!

sursa foto

De ce sa traiesti cu frustrari?

E oarecum o intrebare retorica ce se naste din ceea ce observ in jurul meu parca tot mai frecvent in ultima vreme.

Inteleg ca „viata e grea” e un motto tare apreciat de multa lume. Ca il adoptam si il imbratisam si ne lasam ghidata viata dupa el. Si din motivul acesta incepem sa simtim tot mai multe frustrari.

Diverse, simple sau complexe. Cu totii le avem. Ideal ar fi sa reusim sa le gestionam cat mai sanatos. Sa ne folosim de ele pentru a evolua. Pentru a face ceva astfel incat sa folosim frustrarea pentru a face viata noastra mai buna si mai frumoasa.

Dar se pare ca devine din ce in ce mai greu. Vad in jur o multime de oameni care incep sa le arunce in stanga si in dreapta. Cum se intampla ceva ce nu le place, cum primesc un refuz, cum au o zi mai proasta cum frustrarea iese la suprafata.

Si reactioneaza folosind de cele mai multe ori generalizari: „ce oameni de … pe aici”, „noi nu avem…”, „ceilalti sunt mai buni, aici vezi doar nepasatori…”. Si daca stai sa te uiti putin mai atent la ce le-a declansat reactia se fede frustrarea si „neputinta” personala.

Recunosc ca uneori imi e greu sa inteleg de ce ai alege sa traiesti asa. Da, se poate intampla sa nu iti dai seama ca asa stau lucrurile. Sau sa iti fie teama de schimbari. Sau si mai si, sa refuzi sa lucrezi cu tine – sa pui osul la treaba cum zicea bunicul…

Uneori poate incerci. Citesti sau urmaresti diverse materiale in speranta ca vei reusi. Sau poate apelezi la prieteni. Si uneori astea nu functioneaza. Pentru ca imi e greu sa fiu obiectiva cu propria persoana. La fel si prietenilor ;)

Dar mai e o solutie la indemana – sa mergi la psiholog. Asta poate sa te ajute sa vezi ce e cu toate frustrarile astea. De unde vin. De ce le ti pe langa tine. La ce te ajuta sa ii intoxici pe altii cu ele.

Si mai ales, poate descoperi ca viata ta merita traita fara toate astea… ca poate sa fie si mai pozitiva. Si mai senina fara atatia nori de frustrare…

Ah, si daca nu stii daca esti sau nu acolo uita-te putin la ce spui. Ce cuvinte folosesti. Cat de frecvent „te iei de altii” si cat de „acru” esti in remarci. Daca chiar vrei, semnele sunt acolo… si le poti recunoaste…

P.S: poate si postul asta e scris dintr-o frustrare… Sau poate e doar o constatare facuta cu ochiul psihoterapeutului…

A alege: drept, libertate, privilegiu, posibilitate…

a-alegeCiteam zilele trecute o nota scrisa de cineva in care vorbea despre „a alege”.

Vorbea despre dreptul de a alege si despre „impunerea” unor persoane din jur. Stiti voi, acele situatii in care cineva din anturaj (prieten mai apropiat sau nu) se simte dator sa iti atraga atentia ca ai facut o alegere nepotrivita…

De parca nu ar fi apanajul tau sa alegi sau ce alegi.

Dar pana la urma ce e?

Drept? Pai da. Cred ca atata timp cat e vorba de propria persoana am dreptul sa aleg pentru mine. Sa vreau sa sa stiu ce vreau. Si sa aleg in conformitate cu asta. Pentru altii nu e „drept”. E impunere.

Libertate? Da. In societatea noastra cel putin. Poate ca in societatile absolutiste sau pe vremea comunismului nu era tocmai o libertate „alegerea”. In astfel de situatii cred ca e controlat, dar astazi, pentru noi e o libertate. Nu poate nimeni sa iti impuna sa alegi ceva pentru ca asa vrea. Poti doar tu sa alegi ce vrei. Unora le e ingradita aceasta libertate!

Privilegiu? Poate. Pentru ca avem la dispozitie varietate. Pentru ca avem acces la informatie. Altii nu le au…

Posibilitate? Cam da. Pentru ca avem ce alege si de unde alege. Pentru ca sunt o multime de posibilitati si variante. Cum ar fi sa gasim un singur fel de mancare. O singura scoala. Un singur serial etc… stiti ca pentru multe persoane lumea functioneaza dupa aceste reguli…

Pai si daca e toate acestea oare de ce au cei din jurul nostru uneori senzatia ca pot alege pentru noi? Oare asta nu inseamna tocmai ingradirea dreptului si libertatii de a alege? Oare nu ne face, pentru moment, mici dictatori si stie tot? (si toti facem asta uneori, deci nu te gandi ca nu ai fost si tu acolo…)

Cred ca ar fi interesant ca data viitoare cand mai traiesti o situatie de genul asta, indiferent de ce parte te regasesti, sa iti acorzi un moment si sa meditezi la asta: Ce inseamna pentru tine „a alege”? E drept, libertate, privilegiu, posibilitate?

P.S.: povestea de mai sus nu e neaparat legata de parintii care aleg pentru copiii lor. Dar le e dedicata daca ajung sa aleaga si dupa momentul cand copiii pot fi ajutati sa inteleaga ce inseamna o alegere si pe ce principii poate fi facuta…

Pentru tine ce inseamna NLP?

Cum ai raspunde tu la intrebarea asta?

Pana de curand as fi raspuns cu multe cuvinte de genul „Bandler, Grinder, modelare, gestalt, limbaj miltonian, restructurare etc”- cuvinte care sunt familiare pentru cei din zona psihologiei, dar poate nu atat de apropiate pentru cei care nu sunt invatati cu aceasta terminologie.

Si, bineinteles, nu foarte multa lume ar fi inteles ce spun sau ce inteleg eu prin NLP. Saptamana trecuta s-a incheiat inca un grup de NLP Practitioner – asta e prima etapa din a invata tainele si magia NLP-ului :)

La final de curs, dupa testul scris, cursantii au primit o intrebare suplimentara: „cum i-ai explica bunicii ce inseamna NLP”. Mi-a placut tare mult raspunsul uneia din fete (bine, bine, uneia dintre doamnele participante ;) ). Ii spunea bunicii ceva de genul:

„ – Bunica, tu iti amintesti cum a fost in ziua nuntii tale?
-          Sigur ca imi amintesc.
-          Iti amintesti cum te simteai cand ai luat rochia pe tine si la ce te gandeai cand il asteptai pe bunicul sa vina sa mergeti la biserica? Iti amintesti si cum te simteai atunci? Daca aveai sau nu emotii si cum era?
-          Tot imi amintesc :)
-          Si iti amintesti, tu bunico, cum a fost cand ai tinut-o prima data in brate pe mama? Cum arata, cum mirosea, cum o simteai in brate si mai ales cum te simteai tu?
-          De parca ar fi ieri. Asa de bine imi amintesc.
-          Eh, bunico… Asta e NLP-ul.”

Cumva da, asta inseamna NLP: sa poti sa actualizezi o amintire/experienta cu toate simturile tale: sa vezi, sa auzi, sa simti mirosuri, texturi, gusturi (asociere VAKOG se numeste).

Sa poti sa iti dai seama care au fost gandurile care au insotit aceasta traire si daca nu te ajuta sa le modifici (sunt cateva tehnici foarte frumoase care lucreaza pe schimbarea credintelor).

Ce mai inseamna NLP? Poate cel mai WOW lucru (bine, sunt multe dar asta e asa foarte la inceputul cursului) e ca te invata cum sa creezi o legatura autentica si valoroasa cu partenerul de conversatie construind raport (stiti voi folosind Pacing si Leading).

Si inseamna o serie de tehnici si exercitii foarte aplicabile care iti pot folosi atat tie, cat si celor cu care lucrezi: daca esti coach, psihoterapeut, trainer, om de HR.

Dar va las si pe voi sa descoperiti ce inseamna NLP. Ca sa puteti apoi sa ii explicati bunicii: in Bucuresti un nou grup incepe in 21 februarie. Detaliile complete le gasiti aici.

Laura, cand trimiti textul tau, promit sa il inlocuiesc. Asta e ceea ce imi mai amintesc eu din poveste :)

Tu pentru ce spui astazi multumesc?

Ai stat astazi sa te gandesti care sunt acele cadouri pe care ti le-a facut viata si de care ai putea sa nu te bucuri? Ai stat un minut astazi sa vezi care sunt acele lucruri, fiinte, experiente din viata ta pentru care ai putea sa spui multumesc?

Traim o viata agitata si pe fuga, plina de presiune, deadline, target, fugim dupa reusite, acumulari si recunoastrere, dar oare cand ai stat ultima data sa te gandesti cu adevarat la toate motivele pentru care poti fi recunoscator sau sa spui multumesc?

Oare de ce consideram ca trezitul de dimineata este un dat si „musai”?

Dar faptul ca ne bucuram de abilitatea de a merge? Ori poate ca suntem sanatosi sau avem un acoperis deasupra capului sau avem mancare sau putem sa muncim… ori poate ne bucuram de iubirea parintilor sau a partenerului de viata ori a prietenilor. Sau poate de pace ori de libertate.

Si sunt sigura ca exemplele pot continua muuult de aici inainte. Unele mai mari, altele mai mici, unele mai semnificative, altele foarte semnificative… Ai stat sa te gandesti la toate astea in ultimul timp? Sa spui multumesc si sa fi recunoscator/recunoscatoare pentru ca ai toate astea la dispozitia ta?

Sa te bucuri si sa le valorifici la adevarata lor valoare? Oare cat de multe altele sunt pentru care poti spune multumesc si sa traiesti sentimentul de a fi recunoscator?

Fugim dupa o multime de lucruri in viata si cel mai mult ne dorim Fericirea. Dar, de cele mai multe ori, ignoram sau uitam de lucrurile marunte care ne fac cu adevarat fericiti.

Sunt multe culturi sau filosofi sau religi care vorbesc despre acest „Multumesc” si despre „Recunostinta”.

Poate ai citit sau ai auzit despre astea, poate le crezi sau poate nu… dar te provoc la un exercitiu:

Timp de 29 de zile spune „Multumesc” si simte „Recunostinta” pentru …. ce vrei tu :)

Si urmareste daca se schimba ceva in jurul tau, in viata ta, dar mai ales, urmareste cum te simti tu cu tine. Cum si daca se modifica ceva in interiorul tau.

Eu am descoperit ca oamenii sunt mai buni si mai frumosi in zilele in care fac exercitiul… si poate mai tristi sau mai agitati atunci cand si eu sunt asa…

Tu esti fericit(a)?

Oare daca stai sa te uiti, dar sa te uiti cu adevarat, in interiorul tau ce raspuns ai da la intrebarea de mai sus?

Bine, as putea sa intreb intai “Ce e fericirea?”

Oare exista o definitie universala a fericirii? Niste standarde in care trebuie sa te incadrezi? Ceva sabloane universale pe care sa le respectam fiecare dintre noi si asa sa ne asiguram ca o sa fim fericiti?

Sincer, nu cred.

Cred ca fericirea poate fi definita de fiecare dintre noi dupa propriile criterii. Cred ca doar asa putem sa stim daca intradevar suntem acolo. Daca intradevar suntem fericiti.

Dar cred ca putem sa ne definim fericirea proprie si apoi sa facem tot ce tine de noi incat sa ne apropiem sau sa atingem aceasta definitie.

Si totusi, esti fericit(a)?

Chiar daca nu cred in retete universale, cred ca sunt unele aspecte pe care eu le vad facand parte din definitia fericirii:

Cred ca fericirea tine de multumire. De cat poti fi de multumit(a), asa in general, cu viata, de tine insati sau de ceilalti.

Cred ca fericirea tine si de cat de pozitiv(a) esti. Vezi jumatatea plina sau cea goala a paharului? Albul si rozul vietii sau negrul si cenusiul?

Poate tine si de cat de usor iert si uit verusu a imi aminti si reaminti, a tot “rumega” neplacerile provocate de altii.

De cat de repede imi trece supararea sau furia pe cineva care cred ca mi-a facut rau.

Cred ca tine de cat de mult ma pot bucura de surasul soarelui intr-o dimineata senina sau de ploaia racoritoare ori de albul fulgilor de nea.

Sau chiar si de cel mai mic si nesemnificativ aspect, pe care il luam de dat dar pentru multi nu e: fiecare pas pe care il pot face.

Sau cat de usor imi e sa zambesc si sa ma bucur versus a ma plange constant de ceea ce traiesc.

Cred ca mai tine si de cat de mult iubesc: viata in general, pe mine, parintii, prietenii, copii, iubitul/iubita, catelul sau pisica :)

Dar pana la urma ce inseamna fericirea?

Si mai ales, esti fericit(a)?

Am 17 ani… merg spre…?!

ai incredere in TINEriSaptamana trecuta am petrecut-o, impreuna cu echipa de la Timisoara, in Poiana Brasov, in compania a 27 de adolesceni “zgubilitici” (cum le-am zis din prima clipa cand am dat nas in nas cu ei) in Tabara „Ai incredere in TINEri!”.

A fost o saptamana plina de energie, agitatie, provocari, limite, veselie, frustrari, suparari, indragosteli si ce mai vreti voi.

A fost genial si epuizant in acelasi timp :)

Au facut tot ce le-a stat in putere sa ne testeze limitele, sa vada cat de departe pot sa mearga si daca regulile chiar trebuie respectate sau daca consecintele sunt „pe bune” – a fost tare haios sa le vad fata celor care au ramas fara telefoane cate 24 de ore si credeau ca „li se termina viata si lumea” in tot acest timp.

Si mai ales sa ii aud spunand, la finalul celor 24 de ore, ca intradevar se poate trai si asa, ca ziua are brusc mai multe ore, ca au facut o multime de lucruri in toata perioada asta…

Dar cel mai frumos a fost sa ii vad lucrand – pe cei care chiar si-au dorit asta sau si-au dat interesul. Tabara a avut pana la urma un scop bine definit – dezvoltarea personala.

Am abordat teme interesante si dragute: timiditatea, vorbitul in public, interpretarile, judecatile, barfa, justificari, reguli, obligatii, drepturi dobandite, incredere in sine dar si in ceilalti, relatia cu parintii.

Au fost foarte deschisi si curiosi, au pus intrebari, au testat conceptele, au creeat scenete care sa le exemplifice si, uneori, chiar fara sa isi dea seama sau sa vrea, le-au aplicat si testat pe propria piele.

S fost o saptamana plina de energie si buna dispozitie, dar si cu un iz de gust amar…

M-am bucurat ca sunt parinti, dar mai ales copii care isi doresc sa creasca si sa se dezvolte armonios. Care aleg ceva mai mult decat „distractia la mare sau la munte”.

Dar m-am si intristat observand/gandindu-ma la: efectele lipsei de timp si disponibilitate a adultilor pentru copiii lor, a societatii care promoveaza de multe ori non-valoare si non-cultura, violenta, barfa, faima, materialismul; „autismul” dat de digitalizare si ruperea contactului uman fata in fata versus online… mult prea multe influente asupra unor caractere inca in formare si care abia acum descopera ce inseamna valori, credinte, reguli de ghidat in viata…

Si credeti-ma, toate astea se vedeau „cu greu” in gasca vesela. Pentru ca au fost cu noi copii inteligenti, copii interesati de ei si viata lor (sau a caror parinti erau interesati si preocupati).

Dar recunosc ca stau si ma intreb daca asa sunt majoritatea adolescentiilor sau familiilor din ziua de astazi. Daca au suficienta atentie din partea adultilor astfel incat sa le fie usor sa isi construiasca sisteme de valori sanatoase si sa nu se „piarda” in hatisul” unei culturi media/online bazata pe non-valoare…

Poate sunt eu cu mintea „incetosata”. Dar parca „epoca vitezei” si a „libertatii si disponibilitatii informatiei” nu are cele mai pozitive efecte asupra copiilor.

Sau mi se pare???

Ce soft iti ghideaza viata?

Tu stii care este programul (sau care sunt programele) care te conduce in viata? Acel program care influenteaza unele din deciziile tale fara ca tu sa stii asta? Stii care sunt credintele si convingerile care guverneaza viata ta? Stii de unde vin sau cum ai ajuns sa te lasi influentat de ele?

Oh, nu stii despre ce vorbesc?! Pai hai sa vedem. Poate e ceva de genul „viata e grea” sau „banii se fac cu munca asidua”. Ori poate e ceva care suna cam asa „rolul tau e sa muncesti din greu” ori „succesul tine de noroc” sau „banii trag la banii, nu la cei ca noi”. Sau poate „fericirea e o poveste pentru copii” sau „viata nu e roz, greutatile sunt normale”. Oh, si mai sunt si altele. Unele dintre ele pot sa fie de genul „fat frumos ma va salva” sau „lupul intodeauna pandeste pe la colturi”.

In general, genul acesta de mesaje le-am auzit cand eram mici de la persoane semnificative, importante pentru noi – poate parinti, bunici ori educatoarea sau oricine altcineva la care am tinut, ori pe care am contat sau am respectat.

Sunt mesaje in care si acesti oamenii credeau. Mesaje care le conduceau viata intr-un mod invizibil si nestiut.

Si cred ca si tu, ca si mine sau altii ca si noi, nu ne-am dat seama cand unele dintre aceste mesaje „s-au lipit” de noi. Cand le-am preluat sau cum ne afecteaza este de cele mai multe ori un mister. Poate uneori le intrezarim atunci cand si noi, la randul nostru, folosim aceleasi expresii pe care le-am auzit in trecut. Le folosim pentru a „explica” altora cum e viata sau poate pentru a ne educa copii ori pentru a aduce putina realitate in mintea „visatorilor” care au alte idei.

Dar oare avem dreptate noi sau ei? Nu cumva visatorii, cei care cred ca viata e frumoasa si usoara, ca putem fi cu totii fericiti sunt cei care au dreptate? Nu cumva aceste programe sunt doar niste convingeri care ne limiteaza astfel incat noi nu ne folosim la adevarat valoare potentialul? Nu cumva urmand aceste credinte tot ceea ce facem este sa ne blocam dezvoltarea si cresterea fireasca si naturala?

Ma intreb daca tu faci ceva pentru a gasi aceste convingeri. Daca ai gasit metoda care functioneaza pentru tine.

Uneori poate sa fie coaching-ul. Alteori training-ul sau psihoterapia. Dezvoltarea personala, cartile citite sau orice altceva ce te ajuta sa constientizezi o credinta limitativa, este o resursa importanta.

Dar e important sa stii ca drumul mai are si alti pasi. Chiar daca constientizarea e primul si poate cel mai important dintre ei, urmeaza apoi lucrul cu aceasta credinta si, nu in ultimul rand, inlocuirea ei cu alta mai potrivita pentru tine si pentru nevoile, dorintele, visele si aspiratiile tale.

Si frumusetea vine tocmai din faptul ca aceste credinte pot fi modificate. Ca avem potentialul de a schimba astfel de programe si a ne face viata poate mai usoara sau mai frumoasa.

Tu ce faci pentru tine? Cum lucrezi cu aceste programe/credinte/convingeri limitative?

P.S. As vrea sa stii ca sunt si multe astfel de programe pozitive. Totusi, am ales sa nu vorbesc despre acestea, pentru ca ele ne ofera suport si ne ajuta in viata de zi cu zi. Dar e important sa stii ca si acestea pot fi identificate, daca iti doresti sa te cunosti cat mai bine.

Scris pentru: http://careerconnect.ro/

De ce ne intoarcem la o relatie veche

A fost o relatie lunga si frumoasa. Sau cel putin asa ne amintim de ea acum la scurt timp dupa ce ne-am despartit. Da, a avut si momentele ei mai tensionate sau mai neplacute. Dar acum ne revin in amintire acele momente placute. Acele lucruri care ne faceau bine sau motivele pentru care am stat atat de mult cu celalalt. Nu mai stam sa ne amintim ce nu a fost frumos, certurile mai mari sau mai mici aparute dea lungul timpului, frustrarile sau nemultumirile. Ne amintim doar bucuriile, micile momente de fericire si implinire, lucrurile frumoase pe care le-am facut in compania celuilalt si care ne-au adus zambetul pe buze. Toate astea sunt firesti. Memoria noastra este selectiva si alege sa pastreze doar lucrurile frumoase care ni s-au intamplat ca si trairi vii, iar cele neplacute fie le uitam, fie ni le amintim fara emotie. Bineinteles ca asta se intampla dupa un timp. De aceea se spune ca e bine sa dam timpului timp. Si indiferent ca despartirea a fost din cauza noastra sau a celuilalt, ca a fost frumoasa sau foarte tensionata ajungem la un moment dat sa ne intorcem cu gandul la aceasta relatie din care am iesit. Si incepem sa ne intrebam sau sa ne dorim sa ne intoarcem acolo.

Dar oare e bine sa facem asta? Sau care sunt motivele pentru care ne gandim la asta sau pentru care chiar ajungem sa reluam acea relatie?

Haideti sa le luam pe rand. In primul rand care ar fi motivele pentru care avem tendinta sa ne intorcem intr-o relatie veche sau din care tocmai am iesit? As enumera asa: obisnuinta, comoditatea, confortul, siguranta, teama de singuratate, teama de a nu fi respinsi de un partener nou, teama de a nu gasi „ceva mai bun”, teama de un nou inceput, amintirile frumoase, presiunea exterioara (fostul partener, daca noi am rupt relatia, prietenii, familia etc). Si daca e sa vorbim un pic despre fiecare as incepe cu obisnuinta. Ne-am obisnuit cu celalalt. Ne-am obisnuit cu acea relatie. Avem obiceiuri, tabieturi, reguli pe care ni le-am format impreuna. Stim cum e acolo si ce se intampla. Stim cu e cealalata persoana si cum suntem noi in raport cu ea. Stim ce face, ce gandeste, cum se comporta, la ce sa ne asteptam si ce va urma. Ca atare este mai comod – un alt motiv. Siguranta este iarasi un factor care ne face de multe ori sa ne intoarcem la o relatie veche. Ne simtim in siguranta acolo, din aceleasi motive mentionate mai sus. Si cu toti ne dorim siguranta. La fel este si confortul. Sunt factori care ne motiveaza pe toti in viata si pe care nu ii putem nega sau ignora. Ca atare, atunci cand nu simtim ca ii avem in viata noastra avem tendinta de a cauta acele situatii, persoane sau relatii care pot genera aceste stari. Apoi gandindu-ne la singuratate… aproape nimanui nu ii place sa fie singur. Mai ales cand societatea in care traim valorizeaza cuplul si traiul in 2. Peste toate acestea vine teama de un nou inceput. De posibilul a merge sau a nu merge o noua relatie. Daca va functiona e bine, dar daca nu va functiona??? Daca incep ceva, ma implic, investesc emotii si sentimente ca mai apoi sa sufar pentru ca s-a produs o ruptura? Sau ajung in punctul in care zic „era mai bine in vechea relatie”.

O presiune mare poate veni intradevar din exterior. De la fostul partener care nu si-a dorit ruptura si nu o poate accepta. Care face tot ce poate pentru a ne convinge ca a fost bine. Ca lucrurile functionau. Ca „ne era bine”. Cum si memoria noastra „ne ajuta” fiind selectiva, asa cum spuneam si la inceput, si alege sa isi aminteasca dupa un punct doar acele lucruri frumoase care le-am trait in vechea relatie este destul de usor sa cadem in capcana reintoarcerii in acea relatie. Peste toate astea poate sa apara si o presiune din partea familiei sau a prietenilor care sa spuna ca am avut o relatie frumoasa, cu toate ca ei poate nu stiau exact ce se intampla in cuplul nostru si cum functionau lucrurile sau nu pot sa inteleaga care au fost motivele pentru care noi am facut alegerea de a pleca din acea relatie.

Cate un pic din fiecare, unul sau mai multe sau poate alte motive la care va ganditi pot sa ne faca sa ne intoarcem la o relatie veche.

Acum daca e bine sau nu sa ne intoarcem la acea relatie? Cred ca e relativ si depinde de fiecare in parte. Depinde de relatia pe care am avut-o si mai mult decat orice de motivele care ne-au facut sa iesim din ea in primul rand. Cred ca cel mai bun raspuns ni-l putem da dupa ce stam si analizam si ne raspundem la intrebari de genul: ce m-a determinat sa termin relatia? Au fost intradevar motive legate de relatie si de modul in care functiona relatia sau cum ma simteam acolo? Au fost motive oarecum exterioare relatiei? Care au fost motivele pentru care nu m-am simtit multumit/a, fericit/a, implinit/a in acea relatie? Ce imi oferea si ce nu imi oferea acea relatie? Ma intorc din motivele mentionate mai sus sau din alte motive (il/o iubesc, a fost o ratacire ruptura, intradevar este omul langa care vreau sa imi petrec viata, m-am simtit bine in relatie). Ma intorc din presiuni exterioare sau pentru ca nu vreau ca cealalata persoana sa sufere din cauza mea? Ma intorc pentru ca imi doresc intradevar eu asta? Ma intorc pentru ca cred ca relatia este buna pentru mine?

Cred ca raspunzand la astfel de intrebari putem sa ne dam un raspuns sincer si sa facem o alegere buna, fie ca ea presupune intoarcerea la vechea relatie, fie ca presupune un nou inceput, o noua incercare care sa ne aduca mai multa implinire in viata personala si de cuplu.

Oricare ar fi alegerea, ea presupune un nou inceput. Si o relatie, asa cum spuneam intr-un post anterior, are nevoie de grija si atentie pentru a fi construita si intretinuta, pentru a ramane vie.

Ce inseamna “grup de suport”?

Cand pregateam anuntul pentru atelierul de aici cineva mi-a atras cumva atentia asupra titlului. Eu ii spusesem grup de suport pentru ca in mintea mea lucrurile erau simple si clare.

Pentru mine un grup de suport este in primul rand un cadru de manifestare. Un cadru in care oamenii vin si pot sa vorbeasca despre ceea ce ii framanta. Unde gasesc oameni care impartasesc lucruri, evenimente, trairi asemanatoare cu ei. Unde se regasesc si mai ales unde se simt in siguranta si pot sa vorbeasca deschis despre framantarile lor si despre nesigurantele lor.

Pentru mine acest cadru reprezinta totodata un spatiu in care se pot discuta si modalitati alternative de a aborda o problema sau o situatie mai dificila. Unde putem sa vedem si alte modalitati de a ne uita la lucruri sau la oameni sau la stari emotionale.

Sau cel putin eu la asta ma gandeam cand am avut ideea acestui grup de suport. Si cam asa s-au si desfasurat intalnirile de pana acum ale acestui grup.

Participantii veneau si povesteau despre una, alta pe care si-ar dori sa o schimbe sau sa o imbunatateasca, despre lucruri care simt ca nu le fac bine si ar vrea sa faca ceva in sensul de imbunatatire. Si de aici incepeau discutiile, si eu impreuna cu colegii cu care am moderat aceste grupuri mai veneam cu cate o idee sau care un  exercitiu de dezvoltare personala sau de NLP sau de relaxare care pot sa aduca perspective diferite asupra lucrurilor. Si plecam cu totii la final de intalnire cu ceva in plus fata de ceea ce am adus la inceput.

Un grup de suport te face sa nu te simti singur dar si sa gasesti idei. Un grup de suport poate sa fie momentul in care vorbesc despre „durerea” mea sau ii ascult pe altii povestind depre situatii in care ma regasesc si eu. Un grup de suport poate fi cadrul in care imi regasesc calea catre resursele proprii pentru a depasii momente mai dificile.

Dar poate nu pentru toata lumea inseamna acelasi lucru. Cine mi-a atras atentia imi spunea ca il duce cu gandul al AA (Alcoolicii Anonimi – celebrul grup de suport pentru persoane care sufera de alcoolism). Recunosc ca nu stiu de ce ar fi asta ceva rau. Pe de alta parte pot si sa inteleg ca o asociere de genul asta poate sa trezeasca tot felul de prejudecati legate de propria persoana sau legata de ceilalti.

Acum, daca stau sa ma gandesc si AA are ca si scop sa sustinerea reciproca in depasirea unei dependente crunte ce afecteaza toate aspectele vietii. Daca stau sa ma gandesc doar la acest aspect, nu cred ca e ceva negativ.

Dar, cumva am inteles si ideea ca uneori ne putem simti inconfortabil cu anumite asocieri si din acest motiv am schimbat putin titlul atelierului.

Dar in mintea mea ramane un grup de suport….

Voi ce intelegeti prin „grup de suport”?