Tag Archives: afectivitate

A fi diferit…

Material scris pentru un articol Marie Clair ca si raspuns la intrebarea: care sunt implicatiile psihologice asupra fetitei si a familiei, fetita fiind nascuta cu deficient de crestere – liliputana

- Ce simte un astfel de copil cand incepe sa constientizeze ca are o problema?

Cu siguranta ca trairile unei personae intr-o astfel de situatie sunt intense. Cu atat mai mult ale unui copil care inca nu are capacitatea de ratiune si intelegere la fel de bine dezvoltate ca un adult.

Sentimentele sunt din cele mai complexe: de la neintelegerea situatie si a motivelor pentru care lucrurile stau asa, poate sa mearga spre teama, furie, resentimente.

In acelasi timp, cu ajutorul familiei si a celor apropiati poate sa ajunga sa integreze situatia sis a se adapteze cat se poate de bine in situatia data.

- Ce simte mama si restul familiei?

Probabil si mama, si intreaga familie se simt neputinciosi si mai mult, frustrati sau chiar furiosi.

Sunt sentimente firesti, deoarece e dificil in primul rand pentru ca e greu sa explici o astfel de situatie sis a te adaptezi la ea.

- Ce ar trebui sa i se raspunda cand se fac remarci rautacioase in spatiul public? Dar cand lumea intoarce capul sa se uite?

- Ce ar trebui sa i se spuna copilului cu privire la situatia lui? Sa fie mintit sau sa i se spuna tot adevarul?

Cred ca o varianta cat se poate de sanatoasa ar fi sa I se explice copilului situatia cat mai clar si mai real.

Nu cred ca a ascunde situatia sau a o masca e ceva care sa o ajute pe fetita pe termen lung.

Cu toate acestea e nevoie de atentie si grija in discutiile legate de subiect. Trebuie abordat, cum spun, real si concret dar cat mai pe intelesul ei. Sa nu uitam ca e un copil care nu poate sa inteleaga cu totul asa cum intelege un adult. Cu toate acestea e important sa inteleaga ca e normala si e asa ca toata lumea, doar ca fiecare dintre noi oamenii suntem diferiti in felul nostru si ceea ce are ea este doar o astfel de diferenta care nu o face in nici un fel mai altfel (in sensul rau sau negative) fata de ceilalti.

Cred ca cu cat e mai bine explicate situatia si cu cat familia si cei apropiati au un comportament normal si natural in preajma ei si in abordarea situatiei cu atat si modul in care se adapteaza la societeate va fi mai firesc si mai sanatos.

Societatea nu poate fi schimbata de pe o zi pe alta. Reacti si priviri “suspecte” vor fi. Dar atat timp cat familia si fetita inteleg si integreaza cat mai sanatos situatia lucrurile, si pe termen lung, pot sa fie cu rezultate positive.

- Ce ar trebui sa faca familia ca sa “usureze” situatia copilului? Cum sa se comporte cu el? Sa-l favorizeze in detrimentul celorlalti frati/membri ai familiei? Sa se comporte ca si cum ar fi o persoana “normala”?

Cum spuneam si mai inainte, un comportament natural si firesc care sa integreze in acelasi timp situatia pot sa ii faciliteze si fetiteti acceptare si integrearea situatiei ei intr-un mod cat mai sanatos.

- Care sunt implicatiile pe termen lung? Cum o va afecta afectiunea la maturitate? Unde sa caute alinare?

Implicatiile pot fi majore. Depinde totusi foarte mult de familie si de cei apropiati.

Pe de alta parte, discutiile cu un specialist (psihoterapeut) atat ale mamei si tatalui, cat si ale fetitei impreuna cu famila pot sa fie de un real ajutor in gestionarea cat mai sanatoasa a situatie.

De asemenea, discutiile cu cei direct implicati – profesori, psiholog scolar, apropiati – astfel incat sa poata sa se adapteze la situatie si in acelasi timp sa pastreze un comportament natural si firesc in jurul copiluli pot fi de un real suport.

De ce ne intoarcem la o relatie veche

A fost o relatie lunga si frumoasa. Sau cel putin asa ne amintim de ea acum la scurt timp dupa ce ne-am despartit. Da, a avut si momentele ei mai tensionate sau mai neplacute. Dar acum ne revin in amintire acele momente placute. Acele lucruri care ne faceau bine sau motivele pentru care am stat atat de mult cu celalalt. Nu mai stam sa ne amintim ce nu a fost frumos, certurile mai mari sau mai mici aparute dea lungul timpului, frustrarile sau nemultumirile. Ne amintim doar bucuriile, micile momente de fericire si implinire, lucrurile frumoase pe care le-am facut in compania celuilalt si care ne-au adus zambetul pe buze. Toate astea sunt firesti. Memoria noastra este selectiva si alege sa pastreze doar lucrurile frumoase care ni s-au intamplat ca si trairi vii, iar cele neplacute fie le uitam, fie ni le amintim fara emotie. Bineinteles ca asta se intampla dupa un timp. De aceea se spune ca e bine sa dam timpului timp. Si indiferent ca despartirea a fost din cauza noastra sau a celuilalt, ca a fost frumoasa sau foarte tensionata ajungem la un moment dat sa ne intorcem cu gandul la aceasta relatie din care am iesit. Si incepem sa ne intrebam sau sa ne dorim sa ne intoarcem acolo.

Dar oare e bine sa facem asta? Sau care sunt motivele pentru care ne gandim la asta sau pentru care chiar ajungem sa reluam acea relatie?

Haideti sa le luam pe rand. In primul rand care ar fi motivele pentru care avem tendinta sa ne intorcem intr-o relatie veche sau din care tocmai am iesit? As enumera asa: obisnuinta, comoditatea, confortul, siguranta, teama de singuratate, teama de a nu fi respinsi de un partener nou, teama de a nu gasi „ceva mai bun”, teama de un nou inceput, amintirile frumoase, presiunea exterioara (fostul partener, daca noi am rupt relatia, prietenii, familia etc). Si daca e sa vorbim un pic despre fiecare as incepe cu obisnuinta. Ne-am obisnuit cu celalalt. Ne-am obisnuit cu acea relatie. Avem obiceiuri, tabieturi, reguli pe care ni le-am format impreuna. Stim cum e acolo si ce se intampla. Stim cu e cealalata persoana si cum suntem noi in raport cu ea. Stim ce face, ce gandeste, cum se comporta, la ce sa ne asteptam si ce va urma. Ca atare este mai comod – un alt motiv. Siguranta este iarasi un factor care ne face de multe ori sa ne intoarcem la o relatie veche. Ne simtim in siguranta acolo, din aceleasi motive mentionate mai sus. Si cu toti ne dorim siguranta. La fel este si confortul. Sunt factori care ne motiveaza pe toti in viata si pe care nu ii putem nega sau ignora. Ca atare, atunci cand nu simtim ca ii avem in viata noastra avem tendinta de a cauta acele situatii, persoane sau relatii care pot genera aceste stari. Apoi gandindu-ne la singuratate… aproape nimanui nu ii place sa fie singur. Mai ales cand societatea in care traim valorizeaza cuplul si traiul in 2. Peste toate acestea vine teama de un nou inceput. De posibilul a merge sau a nu merge o noua relatie. Daca va functiona e bine, dar daca nu va functiona??? Daca incep ceva, ma implic, investesc emotii si sentimente ca mai apoi sa sufar pentru ca s-a produs o ruptura? Sau ajung in punctul in care zic „era mai bine in vechea relatie”.

O presiune mare poate veni intradevar din exterior. De la fostul partener care nu si-a dorit ruptura si nu o poate accepta. Care face tot ce poate pentru a ne convinge ca a fost bine. Ca lucrurile functionau. Ca „ne era bine”. Cum si memoria noastra „ne ajuta” fiind selectiva, asa cum spuneam si la inceput, si alege sa isi aminteasca dupa un punct doar acele lucruri frumoase care le-am trait in vechea relatie este destul de usor sa cadem in capcana reintoarcerii in acea relatie. Peste toate astea poate sa apara si o presiune din partea familiei sau a prietenilor care sa spuna ca am avut o relatie frumoasa, cu toate ca ei poate nu stiau exact ce se intampla in cuplul nostru si cum functionau lucrurile sau nu pot sa inteleaga care au fost motivele pentru care noi am facut alegerea de a pleca din acea relatie.

Cate un pic din fiecare, unul sau mai multe sau poate alte motive la care va ganditi pot sa ne faca sa ne intoarcem la o relatie veche.

Acum daca e bine sau nu sa ne intoarcem la acea relatie? Cred ca e relativ si depinde de fiecare in parte. Depinde de relatia pe care am avut-o si mai mult decat orice de motivele care ne-au facut sa iesim din ea in primul rand. Cred ca cel mai bun raspuns ni-l putem da dupa ce stam si analizam si ne raspundem la intrebari de genul: ce m-a determinat sa termin relatia? Au fost intradevar motive legate de relatie si de modul in care functiona relatia sau cum ma simteam acolo? Au fost motive oarecum exterioare relatiei? Care au fost motivele pentru care nu m-am simtit multumit/a, fericit/a, implinit/a in acea relatie? Ce imi oferea si ce nu imi oferea acea relatie? Ma intorc din motivele mentionate mai sus sau din alte motive (il/o iubesc, a fost o ratacire ruptura, intradevar este omul langa care vreau sa imi petrec viata, m-am simtit bine in relatie). Ma intorc din presiuni exterioare sau pentru ca nu vreau ca cealalata persoana sa sufere din cauza mea? Ma intorc pentru ca imi doresc intradevar eu asta? Ma intorc pentru ca cred ca relatia este buna pentru mine?

Cred ca raspunzand la astfel de intrebari putem sa ne dam un raspuns sincer si sa facem o alegere buna, fie ca ea presupune intoarcerea la vechea relatie, fie ca presupune un nou inceput, o noua incercare care sa ne aduca mai multa implinire in viata personala si de cuplu.

Oricare ar fi alegerea, ea presupune un nou inceput. Si o relatie, asa cum spuneam intr-un post anterior, are nevoie de grija si atentie pentru a fi construita si intretinuta, pentru a ramane vie.

Cu sau fara eticheta – cum sa imi cresc copilul

E un subiect tare sensibil si cu implicatii foarte mari in viata tuturor celor implicati.

Abuzul de orice forma – verbala, emotionala, psihologica, fizica – asupra copiilor este ceva ce pur si simplu nu ar trebui sa existe. Efectele imediate, dar si pe termen lung sunt extrem de serioase si de multe ori foarte greu de reparat.

Tema de astazi e legata de etichetele puse copiilor. O forma de abuz extrem de periculoasa deoarece se infiltreaza in viata lor fara stire si cu efecte pe termen lung. Efecte care, de multe ori, afecteaza si adultul.

Sa fi un copil caruia i s-a pus o eticheta si sa traiesti cu ea este ceva tare greu de gestionat. Copiii nu au puterea rationamentului. Ei nu pot distinge intre bine si rau decat prin puterea exemplului. Prin ceea ce vad, aud, inteleg de la adultii din viata lor. Daca un adult – in special daca un adult cu o mare influenta asupra copilului: parinte, bunic, educatoare, matusa care il rasfata – vine si ii spune ca el „este intr-un anume fel” el va crede asta. Mai ales daca ajunge sa i se spuna des, daca este comparat si i se dau „exemple de cum ar trebui el/ea sa fie”. Un copil e liber. Un copil e pur. Un copil e un burete, daca vreti. Absoarbe tot ceea ce vine spre el. Copiii nu au limite, nu stiu ce pot si ce nu pot. Ei invata. A-i spune unui copil ca e rau, ajunge sa il faca sa creada acest lucru. Si ori se inchide in el, ori incepe sa creada ca nu e bun de nimic – ca „nu va fi niciodata bun”, ori, in multe cazuri, incepe sa se comporte conform etichetei. Va face toate acele lucruri care sa ii confirme, dar sa le confirme si celorlalti, ca eticheta i se potriveste. Ca este exact asa cum se spune despre el.

Unui copil care creste cu o eticheta, de cele mai multe ori, se va trasforma intr-un adult care poarta aceiasi eticheta. Un adult caruia ii va fi foarte greu sa se debaraseze de ea si sa o inlocuiasca cu una sanatoasa si functionala.

Cand cresti stiind ca esti rau nu poti sa te vezi bun.

Cand ti se spune repetat ca esti prost, nu crezi ca poti face lucruri bune, ca poti avea idei, ca esti destept si inteligent.

Cand ti se spune ca esti urat nu te vei vedea niciodata in oglinda ca fiind frumos.

Daca toate aceste comportamente sunt insotite si de abuz fizic: de la pus la colt, bataie la palme, o palma peste cap, tras de par, tras de urechi sau orice forma mai usoara sau mai grava de aresiune fizica lucrurile devin si mai tragice.

Acestea nu sunt, sub nici o forma modalitati sanatoase de a creste si a educa un copil astfel incat sa se transforme intr-un adult sanatos.

Un copil poate fi crescut cu atentie permanenta, cu grija si iubire, dar mai ales cu comunicare. Daca ii vorbesti copilului, daca ii povestesti si ii explici pe intelesul lui tot ceea ce are nevoie sa stie il ajuti sa se dezvolte armonios si sanatos. Il ajuti sa isi formeze repere, sisteme de valori, granite, modalitati de gandire sanatoasa.

Un alt aspect extrem de important e puterea exemplului. Daca ii arati copilului agresiune – va invata agresiune. Daca ii vorbesti urat sau daca il expui unor medii in care se vorbeste urat, va invata sa vorbeasca urat. Arata-i comunicare, intelegere, prietenie, armonie si acestea vor deveni reperele lui. Aceste vor fi valorile dupa care isi va conduce viata ca adult.

Adultului care se dezvolta dintr-un copil expus unui mediu nesanatos ii va fi destul de dificil sa faca schimbari. Da, poate. Nu e imposibil. Doar ca va avea nevoie de putere pentru a gasi medi diferite pentru a invata altceva. Va avea nevoie de psihoterapie sau coaching sau cursuri de dezvoltare personala pentru a gasi solutii alternative.

Dar sincer, nu inteleg de ce am chinui copiii si viitori adulti cand exista atat de multe modalitati de a creste si educa copilul de la bun inceput intr-un mod sanatos si functional si frumos…

Post scris pentru campania “BLOGGERII SPUN NU VIOLENTEI IMPOTRIVA COPIILOR!” a celor de la Salvati Copiii (dar exprima atat parerea mea de femeie, cat si a psihoterapeutului)

Iubire, cuplu, gelozie

Exista oare o legatura intre ele? Destul de frecvent cand e vorba de relatie si de cuplu apar in ecuatie si cele 2 cuvinte: iubirea si gelozia.

Gelozia este o traire afectiva care poate ajunge la intensitati foarte ridicate si care de multe ori are manifestari la fel de intense, de genul: anxietate, teama, furie.

Iubirea este, de asemenea, un sentiment puternic, care se manifesta in diverse feluri, in functie de fiecare persoana si de modul in care cuplul functioneaza.

Dar oare exista o legatura intre ele? Si daca da, care este ea? De multe ori am auzit ca nu exista iubire adevarata fara gelozie. Sau ca ea apare din dragoste. Si totusi care sunt fundamentele geloziei? Ce o provoaca si cum se amplifica ea? Una dintre cauzele geloziei este nesiguranta. Atunci cand unul dintre parteneri nu se simte in siguranta in cuplu, cand nu il simte suficient de sigur si stabil poate incepe sa simte gelozie. Daca sunt nesigura pe mine, daca nu am incredere in mine sau in partenerul meu, atunci nu ma voi simti confortabil in relatie si mai mult ca sigur se vor naste sentimente de gelozie, mai ales daca voi percepe o alta prezenta feminina „mai atragatoare” decat sunt eu pentru el.  O alta cauza este sentimentul de posesiune. Daca cred ca el/ea imi apartine, ca ne apartinem oarecum unul altuia, orice moment in care mi se pare, dintr-un motiv real sau imaginar, ca pot sa pierd ceea ce imi apartine poate sa genereze sentimentul de gelozie.

Atunci cand iti pasa de cineva, cand iubesti si te simti bine in relatia pe care o ai pot fi ocazionale momente in care sa apara teama de a nu pierde ceea ce ai. De a nu aparea ceva sau cineva care sa perturbe ceea ce traiesti si astfel se pot naste si sentimente de gelozie. Firesc ar fi ca aceste sentimente sa nu se amplifice. Sa ne dam seama cand ele nu sunt fondate sau sunt doar suspiciuni imaginate. Mai mult decat atat, important e sa ne uitam la noi si in noi pentru a vedea de unde vin aceste sentimente. Ce le genereaza.

Gelozia poate sa devina o problema atunci cand ne blocam in aceste suspiciuni. Atunci cand incercam sa gasim dovezi pentru a ne asigura ca avem motive sa fim geloase. Toate astea pot sa fie si mai daunatoare pentru relatia noastra daca incepem sa ne acuzam partenerul sau sa il pedepsim pentru ceva ce credem ca a facut.

Nevoia de siguranta, stima de sine si nevoia de apartenenta sunt poate cele mai importante cauze care genereaza gelozia.

Despre prietenie

E un subiect despre care am mai scris in diferite momente. De obicei e o reactie la ceva ce s-a intamplat in viata mea sau in jurul meu. Oarecum aceiasi situatie se aplica si acum.

Ce este prietenia?

Cred ca fiecare dintre noi are propria definitie pe care o da relatiei de prietenie. A oamenilor pe care ii considera prieteni.

Pentru mine, prieteni sunt acei oameni carora le pasa cu adevarat de mine. Si acei oameni de care mie imi pasa. O clarificare se cere inainte de a continua – eu vorbesc de relatiile de prietenie apropiata, poate de acel cerc restrans de “cei mai buni prieteni”.

Sunt acei oameni pentru care ma trezesc la 3 dimineata fara sa spun “pss”, pentru care las totul in momentul in care imi cer ajutorul sau pentru care am intodeauna un minut sa ii ascult. Sunt oamenii care ar face acelasi lucru pentru mine, in aceleasi conditii.

Sunt oamenii pe care si daca nu ii vad o zi, o luna, un an sau 10 atunci cand ne vedem sau reluam povestile o facem din acelasi punct in care le-am lasat.

Pentru mine o prietenie adevarata e neconditionata de timp si spatiu. Si mai ales, acolo nu exista “TREBUIE”!!!

E o legatura intre 2 suflete mai mult decat intre 2 minti. E o legatura care se bazeaza pe emotii si sentimente frumoase si nu neaparat pe o proximitate fizica.

Si recunosc ca nu o sa imi schimb viziunea asupra acestui subiect atata timp cat in jurul meu am oameni asa de frumosi chiar daca asta presupune sa pierd din viata mea alti oameni care intre timp si-au schimbat aceasta viziune.

Am avut  si AM privilegiul ca dea lungul anilor sa am prieteni! Oameni cu adevarat frumosi si dragi. Oameni alaturi de care am trait bucuri si tristeti, impliniri, reusite, dar si esecuri sau lacrimi. Ale mele dar si ale lor. Toate sunt parte din noi si din istoria noastra. Unii dintre ei s-au mai ratacit pe drum, altii imi sunt alaturi si de 30+ de ani. Pe unii i-am cunoscut mai recent, pe altii i-am lasat intr-un episod trecut din viata mea. Cu toate acestea sunt recunoscatoare pentru bucuria pe care a trait-o sufletul meu alaturi si datorita tuturor acestor oameni.

Si mai mult decat atat le multumesc ca fac parte din viata mea si ca ii pot numi PRIETENI!!!

Guys & girls, stiti voi mai bine care sunteti  astia!!!!

Cuplu, sex, posibilitati…

1. Cat de dificil poate fi pentru un cuplu sa functioneze fara componenta sexuala? Varsta are si ea un cuvant de spus aici?

Adaptabilitatea unui cuplu la lipsa componentei sexuale cred ca variaza in functie de factorii care au dus la aparitia acestei situatii. O cazua medicala, de exemplu, este mai usor de acceptat decat un factor psihologic care de multe ori este „ne-vazut”. O data instalata o problema in viata sexuala a unui cuplu mentinerea unei relatii echilibrate depinde de ambii parteneri. In aceste conditii comunicarea este foarte importanta. La fel sentimentele unuia fata de celalal, dar cred ca si o structura adaptabila de personalitate poate duce la o modalitate mai relaxata de a aborda situatia data.

Cat despre varsta, da, poate fi un factor de influenta. Mai ales daca afecteaza functional in vreo forma sau alta pe vreunul dintre parteneri. Pe de alta parte si presiunea sociala are un efect importanta. Deoarece, daca apare o astfel de problema la un cuplu tanar este mai greu de acceptat si de gestionat fiind setati sa credem ca o astfel de problema poate aparea la cei in varsta sau la un cuplu care nu mai are viitor.
2. Care sunt conditiile care trebuiesc indeplinite pentru ca un cuplu sa reziste fara sex?

In primul rand cred ca e nevoie ca relatia sa fie echilibrata. La fel si partenerii. Apoi asa cum spuneam si mai sus, comunicarea este foarte importanta. Sa poate discuta despre acest aspect, despre cauze si solutii si sa se evite acumularea frustrarilor. Asta daca e sa vorbim de sanatate. Deoarece exista si situatii unde partenerii se adapteaza la o astfel de situatie destul de repede si usor din cauza unor probleme de fond, mai adanci si mai serioase care in acest mod sunt mascate si ofera o scuza functionala buna.


3. Exista dragoste fara sex intr-un cuplu? Cat de normal este acest lucru?

Da, cred ca exista. Sexualitatea este doar o componenta a unei relatii. in mod firesc ea vine sa completeze sentimentele, atractia si ajuta la construirea intimitatii pe de o parte. Alte componente importante sunt respectul, admiratia, interesele si valorile comune. Si probabil altele care dau unicitate fiecarei relatii in parte. Cat despre a fi normal, e discutabil. Normalitatea se defineste prin ceva acceptat de majoritate. Ori in sensul acesta poate ca nu e normal in cultura noastra. Dar e posibil sa gasim culturi unde sa fie normal. Sau poate la fel de bine sa fie normal pentru cei 2 parteneri ceea ce e cel mai important pana la urma.
4. Ce se intampla cand absenta vietii sexuale devine de nesuportat pentru unul dintre parteneri?

De cele mai multe ori aceasta lipsa va fi compensata intr-un fel sau altul. Femeile pot sa compenseze prin shopping, vizite frecvente la saloanele de cosmetica si ingrijire personala, barbatii prin sport, „iesiri cu baietii” etc. Si bineinteles pot fi si solutii extreme valabile pentru oricare dintre parteneri: isi gasesc alti parteneri sexuali (ceea ce poate sau nu duce la ruperea relatiei), alcool, etc.
5. Ce trebuie sa se intample pentru ca absenta sexului intr-un cuplu sa duca la destramarea lui?

Cum spuneam si mai sus, momentul in care unul dintre parteneri ajunge la concluzia ca nu ii mai este ok in relatie. Ca vrea sau merita mai mult. Si mai mult ca sigur se ajunge la destramare si din lipsa de comunicare. Stau sa ma gandesc ca am vazut cazuri de cupluri care ar fi putut depasi situatia data daca ar fi vorbit. Dar subiectul era fie jenant, fie provoca teama, furie, tristete sau chiar il face sa se simta nedorit pe cel care primeste refuzul.
6. In cazul in care partenerii supravietuiesc fara sex, mai poate fi vorba, de fapt, de un cuplu? Sau mai degraba de o relatie ca intre un frate si o sora?

Vorbim in continuare despre cuplu chiar si in absenta componentei sexuale tocmai datorita factorilor multipli care duc pana la urma la formarea cuplului. Cat despre rezistenta si stabilitatea in timp a unui astfel de cuplu cred ca putem discuta doar luand fiecare caz in parte si uitandu-ne la ceea ce ii uneste si ceea ce i-a determinat de la inceput sa fie impreuna.

 

Material scris pentru Marie Claire