Astazi sunt suparata. De fapt, suparata e un cuvant prea „usor” pentru a descrie starea in care sunt.

As putea sa spun ca e vina Oamenilor. Dar probabil ar fi prea simplu si intr-o masura destul de mare neadevarat.

Pot sa fiu suparata doar pe mine. Pentru ca inca o data am ales sa am incredere in cineva care a dovedit a nu merita aceasta incredere. Pentru ca am crezut sau m-am asteptat ca cei cu care vorbesc sa inteleaga ce spun. Si mai ales, pentru ca am „uitat” ca oamenii trec prin propriile filtre tot ceea ce ajunge la ei (experiente, cuvinte, intamplari etc).

Dureros e ca in continuare imi doresc sa cred in oameni. Sa am oameni in jurul pe meu la care sa ma raportez ca fiindu-mi foarte apropiati sau crezand ca pot sa ajunga in zona mea „privata”. In acel loc in care nu multi ajung si/sau raman. Dureros e ca avand astfel de experiente ajung sa imi pierd entuziasmul  si dorinta de a ma mai apropia.

Acum sunt suparata. Si, reactia mea obisnuita, e sa ma „contract”. Sa ma inchid in cutiuta mea si sa ma adun. Pentru ca ma simt tradata. De oameni dragi si pe care i-am crezut rationali, apropiati, frumosi.

Acum sunt suparata. Si recunosc ca o sa ma folosesc de aceasta experienta pentru a face curatenie in viata mea. Pentru a inlatura din jurul meu oamenii toxici pe care vrei sa ii ajuti si ii sprijini atunci cand sunt jos dar care te injunghie pe la spate atunci cand incep sa scoata capul din apa.

Astazi, o prietena mi-a spus un dur adevar: „cei pe care nu ii lasi sa moara, nu te lasa sa traiesti”!!!

Am refuzat sa cred asta si tocmai mi s-a demonstrat ca e adevarat

Oricat as incerca sa fac ordine in ce a insemnat 2011 se pare ca inca nu reusesc. Inca e prea devreme. Si cu siguranta a fost un an plin. Plin cu o multime de evenimente. Cu bune, cu rele, cu greu si cu usor.

A fost un an cu multe decizii. Si chiar daca uneori ma intreb care a fost sensul, pentru ce am luat o decizie sau alta, cu siguranta nu regret nimic. Am invatat o multime de lucruri anul trecut. Despre mine, despre oameni, despre stari, lucruri, limite sau posibilitati.

Inca o data am inteles ca invatam toata viata. Ca una dintre singurele noastre constante e shimbarea. Se produc schimbri mai mici sau mai mari, mai clare sau mai putin evidente, dar cu siguranta se intampla.

2011 a fost un an in care am ales alte directii. Pe toate planurile. Asta mi-a adus oameni noi in viata, oameni frumosi, oameni care mi-au devenit dragi, apropiati si de la care am avut si am ce sa invat. Oameni pe care am ajuns sa ii consider prieteni. Dar a si facut ca unii sa plece din viata mea. Si, cu toate ca au fost oameni dragi mie se pare ca aveam nevoie sa o luam pe drumuri separate. Ma bucur ca au fost langa mine o vreme.

Si cu toate ca intr-un moment sau altul am crezut ca viata mea va lua un anumit curs, anul trecut am vazut inca o data ca totul se poate schimba. Ca pot sa o iau de la inceput intr-un domeniu total nou, pe un teren total necunoscut. De la zero. De la nimic si sa reconstruiesc totul. Incet, cu grija, cu atentie, cu multa rabdare si cu multe lucruri de invatat.

Si recunosc ca imi place.

Si cu toate ca multe lucruri le-am pastrat in cutiuta lor, cu toate ca confortul imi este in continuare si prieten si dusman, accept orice provocare noua care ma poate duce un pas mai incolo. Si uneori e un pas mai departe, alteori poate e in spate. Dar cu siguranta ma face sa ma misc.

Nu stiu cand sau cum o sa procesez cu totul 2011. Sau daca e nevoie sa o fac mai mult decat pana acum. Dar cu siguranta 2011 a fost un an intens, frumos, greu, usor. Cu de toate. Cu bune si cu mai putin bune. Dar a fost.

Asa ca acum ma uit spre 2012…

Cum in fiecare an, foarte aproape de inceputul lui, imi serbez si aniversarea si mai ales cum nu reusesc niciodata sa am new year resolution ma gandeam ca anul acesta sa incep  noua traditie. Sa imi stabilesc aceasta “rezolutie” de ziua mea.

Asa ca deschid anul cu cateva dorinte / propuneri / ganduri pe care mi le doresc pentru anul acesta:

1. Sa ma reintorc la scris. Am lasat sa treaca pe langa mine momente, idei, ganduri in ultimele luni si nu am avut … sa le astern pe hartie. Anul acesta as vrea sa revin la scris
2. Sa iubesc si sa fiu iubita. Sa am in viata mea oameni care merita atentia si sentimentele mele si, la randul meu, sa ii merit
3. Sa reincep sa calatoresc. In ultimii 2 ani am cam stat pe tusa la capitolul asta. Probabil o parte din motive tin si de mutarea de la Timisoara la Bucuresti dar si de unele alegeri care nu au fost intodeauna in favoarea mea…
4. Sa am mai multa grija de mine: sa ma odihnesc mai mult – anul trecut am muncit destul de mult si am cam neglijat acest aspect. Sa fac sport, sa merg la teatru, opera, concerte si alte lucruri dragute
5. Sa aloc mai mult timp de calitate prietenilor – cu unii dintre ei mi-a fost greu uneori sa ma vad sau sa fac lucruri dragute
6. Sa fiu senina si sa ma pot bucura de fiecare si de fiecare moment. Sigur am pentru ce sa spun “multumesc” si sigur am ce sa invat din fiecare dintre ele.
7. Sa ies din “cutiuta” mea. Sa lupt cu confortul si obisnuinta care ma pot plafona. Sa schimb si sa cresc.

Si probabil mai sunt si alte multe si marunte sau mari…

C

Inca o data stau si ma gandesc la modul cum noi, oamenii, comunicam. Mai mult, la ce ne motiveaza sa spunem lucruri sau ce ne face sa ne fie teama sa le spunem.

Ajung inca o data la concluzia ca a spune adevarul sau ceea ce gandesti, simti, ai nevoie, vrei este de departe mai bine decat a ascunde bucati din el, mai bine decat a crede sau spera ca cel de langa tine intelege automat, sau stie, sau ar trebui sa stie sau sa ghiceasca.

Atat de multe situatii in care nu spunem ceva de teama a ce ar putea sa se intample. Fie ca e vorba de teama de a-l rani pe celalalt, fie ca e vorba de teama de a fi refuzati sau raniti noi, ca e vorba de teama a ceea ce ar putea sa se intample sau nu daca spunem ce se intampla cu adevarat in noi.

Totusi, stau si ma gandesc, ca a ascunde, sau a incerca sa ascunzi ce se intampla cu adevarat poate duce, de multe ori la lucruri mult mai greu de gestionat sau de „reparat”. Si totusi. De cele mai multe ori, intr-o forma sau alta lucrurile au tendinta sa se aseze mult mai repede si mai bine daca sunt spuse la timp si cu sinceritate.

Ma gandesc la cat de multe sanse si oportunitati sunt pierdute in neant pentru ca am spus la un moment dat ceva sau am facut ceva apoi ne e teama/greu sa dam inapoi. La cat de multe sanse la fericire ratam sau trec pe langa noi pentru ca refuzam sa acceptam ca la un moment dat am facut ceva ce nu se potriveste cu ceea ce vrem sau am spus ceva care poate a ranit la un moment dat, dar care poate fi depasit atata timp cat am curajul sa vin si sa spun ca vreau sa incerc. Ca vreau o a doua sansa.

Ah, sa nu ma intelegeti gresit. Cred ca toti avem indoieli, toti avem temeri si ganduri despre ce sau cum sa fac incat sa fie bine. Cred ca toti avem momentele noastre care e bine sa ramana doar ale noastre fara a fi nevoie sa ii spunem celui de langa noi despre ele. Totusi, sa mizam pe „globul de cristal” atunci cand e mai simplu sa punem in cuvinte ceea ce se intampla cu noi cred ca e o modalitate cel putin interesanta de a ne complica viata inutil.

Cum poate fi mai simplu sa ma astept ca celalalt sa inteleaga ca il iubesc sau ca il vreau sau ca ma astept sa faca X lucru doar uitandu-ma la el sau spunandu-i povesti. Oare nu e totusi mai simplu sa ii spun toate astea in cuvinte? Sa fiu clara si sa ma asigur ca celalalt a inteles si ca nu las loc de interpretari?

Fiecare dintre noi are propriile experiente si valori, propriile filtre prin care interpreteaza atunci cand e loc de interpretare. E asa de usor sa intelegi gresit ce se intampla cu celalalt si de aici sa iasa un intreg amalgam de situatii, trairi, momente mai mult sau mai putin neplacute care ar fi putut fi evitate daca nu se lasau loc de aceste interpretari.

Intodeauna e mai usor sa vin si sa iti spun sau sa te intreb decat sa sper ca ai inteles si sa astept….

Sau poate nu…

Fiecare anotimp are dimineti specifice.

Acum, se presupune ca e vara. Si diminetile ar trebui sa fie insorite si calduroase. Cu toate astea, ultimele zile au venit cu dimineti inchise, mohorate si de multe ori reci. Pe langa aroma ceaiului care imi insoteste diminetile cu siguranta mai am nevoie de ceva care sa imi coloreze ziua ce va urma.

Cel mai bun accesoriu pentru o stare, fie ca e vorba de energie, fie ca e vorba de inspiratie, voie buna sau incredere in mine,  este parfumul. Am parfumuri de vara, fresh, proaspete, aromate, inflorate si parfumuri de iarna, dulci, profunde, senzuale, rafinate. Am parfumuri care imi amintesc de vacanta si parfumuri care imi amintesc de el.

Le privesc in fiecare dimineata, ma uit afara si ma uit in mine. Caut acel ceva care sa imi puna zambetul pe buze in acea zi. Caut inspiratia care sa fie langa mine pe tot parcursul zilei.

Zilele astea am ales de fiecare data ceva ce sa imi inspire cald si comod si confortabil. Dar astept cu nerabdare zilele de vara reale. Acele zile cand diminetile sunt insorite si calduroase. Cand te uiti la in si te gandesti la mare. Cand visezi la umbra unei livezi si la racoarea unei limonade. Cand soarele te alinta cu raze mult prea fierbinti si tu il certi ca a prea „iubaret”.

Acele zile vor veni cu o noua alegere. Parfumata, deosebita, rafinata. Iar daca este completata de o atingere de mosc cu siguranta imi va cuceri inima si diminetile de vara.

E promisiunea pe care o face C-THRU Golden Touch. Mai mult, un zambet pe buze si un bust de energie si de incredere in tine in zilele lungi de intalniri, sedinte si munca la birou cand mintea e cu siguranta la week-end-urile la mare sau la munte.

Acesta postare este inscrisa in campania Blogal Initiative dedicata bloggeritelor

Cosmina Pacurar

Asa as numi eu Ro. Vad in jurul meu o multime de oameni care se plang de ceva. Acum as vrea sa stiti ca nu ma refer aici la acei oameni care au o problema, isi spun problema, iar apoi cauta solutii pentru aceasta. Nu. Ma refer la acei oameni care pur si simplu se plang. Ia ganditi-va de cate ori auziti in jurul vostru: „Nu am bani”, „Nu imi place jobul”, „Soselel sunt proaste”, „Nu ma iubeste X”, „Nu gasesc Y produs in Ro”, „Avem o tara de…”, „E prea cald”, „E prea frig”, „Am un sef enervant”, „ Sotul ma inseala”, „Copilul e rebel”, „Copilul nu invata bine”, „Nu am timp”, „Nu am…” si completati voi mai departe. Sunt sigura ca mai sunt multe astfel de exemple de plangeri pe care nu le-am pomenit, dar care sunt frecvente.

Acum partea interesanta pentru mine, cand ma uit la acesti oameni, este ca nu fac nimic pentru a-si schimba starea. Raman constant in starea asta si continua sa se planga. Pozitioneaza cauzalitatea starii lor in exterior: societatea, altii, ceilalti, el, ea sunt de vina pentru ceea ce nu se intampla. Eu sunt legat de maini si de picioare.” Eu nu am „puterea” de a schimba ceva. Pot doar sa ma plang.” Despre faptul ca acesti oameni se transforma in oameni toxici am scris.

Ceea ce vreau sa punctez e faptul ca acesti oameni pe de o parte nu isi asuma responsabilitatea pentru viata lor, pentru starea in care se afla si pentru problemele lor. Sau, mai grav, nu vor si nu fac nimic pentru a schimba ceea ce se intampla.

Acum, stiu ca partea cu asumarea responsabilitatii pentru propria viata este foarte dificila. De abia am invatat ca suntem responsabili pentru job-ul nostru. Ca nu ne este garantat de altcineva. Acum suntem in proces de invatare a asumarii responsabilitatii legate de pensii, asigurari etc. Si cand spun toate astea, ma refer la marea majoritate a oamenilor a caror mentalitate inca nu e schimbata sau e in proces de… Dar sa revenim.

Vorbeam despre asumarea responsabilitatii pentru propria persoana, pentru propria viata si mai ales pentru schimbare. Si va spuneam ca asta e partea cea mai dificila. Pentru ca daca imi asum responsabilitatea si ceva nu merge bine nu am pe cine da vina. Trebuie sa imi asum si esecul. Si stiu cat de greu poate sa fie sa ma gandesc ca eu sunt responsabil/a pentru asta. Ca nu pot sa vin sa spun ca altccineva e de vina pentru ca mie nu imi merge bine sau ca eu sunt suparat/a sau orice altceva cu conotatie negativa. Ne place sa „ne batem cu pumnul in piept” cand e vorba de succes si de reusita. Dar nu avem curajul sa spunem: Ok, de data asta am gresit sau Acum nu mi-a iesit. Si apoi sa mergem mai departe. Sa o luam de la inceput.

Si tocmai pentru ca stiu, atat din experienta mea, cat si a cunoscutilor si a clientilor mei cat ai de muncit pentru a schimba atitudinea si a incepe sa iti asumi responsabilitatea pentru propria viata astazi iti propun un prim exercitiu de evaluare: te invit ca prima data cand esti suparat/a sau agitat/a sau furios/a si iti spui ca vina pentru starea ta e a celui/celei din fata ta sa te uiti putin in interiorul tau. Sa stai sa vezi ce iti spui si cum iti spui in acea situatie. Sa vezi daca nu cumva gandurile tale alimenteaza si amplifica starea ta.

Si atunci cand identifici toate astea, fa o schimbare. Fie ca alegi sa respiri mai profund sau poate citesti un banc ori asculti melodia preferata sau poate chiar te ridici de pe scaun si faci cativa pasi sau incepi sa iti spui altceva vis a vis de acea situatie/discutie. Tu alegi ce sa faci. Dar sunt tare curioasa care vor fi efectele acestei schimbari.

Eu stiu ca, atunci cand am inceput sa accept ca sunt responsabila pentru mine si pentru cum ma simt sau ce mi se intampla si am inceput sa imi asum starile am reusit sa fac schimbari. Si sunt sigura ca si tu poti.

”In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am inteles ca in toate imprejurarile, ma aflam la locul potrivit, in momentul potrivit.
Si atunci, am putut sa ma linistesc.
Astazi, stiu ca aceasta se numeste … Stima de sine.

In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am realizat ca nelinistea si suferinta mea emotionala, nu erau nimic altceva decat semnalul ca merg impotriva convingerilor mele.
Astazi, stiu ca aceasta se numeste … Autenticitate.

In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am incetat sa doresc o viata diferita si am inceput sa inteleg ca tot ceea ce mi se intampla, contribuie la dezvoltarea mea personala.
Astazi, stiu ca aceasta se numeste … Maturitate.

In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am inceput sa realizez ca este o greseala sa fortez o situatie sau o persoana, cu singurul scop de a obtine ceea ce doresc, stiind foarte bine ca nici acea persoana, nici eu insumi nu suntem pregatiti si ca nu este momentul …
Astazi, stiu ca aceasta se numeste … Respect.

In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am inceput sa ma eliberez de tot ceea ce nu era benefic … Persoane, situatii, tot ceea ce imi consuma energia. La inceput, ratiunea mea numea asta egoism.
Astazi, stiu ca aceasta se numeste … Amor propriu.

In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am incetat sa-mi mai fie teama de timpul liber si am renuntat sa mai fac planuri mari, am abandonat Mega-proiectele de viitor. Astazi fac ceea ce este corect, ceea ce imi place, cand imi place si in ritmul meu.
Astazi, stiu ca aceasta se numeste … Simplitate.

In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am incetat sa mai caut sa am intotdeauna dreptate si mi-am dat seama de cat de multe ori m-am inselat.
Astazi, am descoperit … Modestia.

In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am incetat sa retraiesc trecutul si sa ma preocup de viitor. Astazi, traiesc prezentul, acolo unde se petrece intreaga viata. Astazi traiesc clipa fiecarei zile.
Si aceasta se numeste … Plenitudine.

In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am inteles ca ratiunea ma poate insela si dezamagi. Dar daca o pun in slujba inimii mele, ea devine un aliat foarte pretios.
si toate acestea inseamna … Sa stii sa traiesti cu adevarat.”

A venit de la biscuitii deliciosi. Zice ca e gasit pe la vecini asa ca il dau si eu mai departe

Stam in aceiasi casa. Am hotarat ca e momentul sa facem acest pas in relatia noastra sau poate ne-am casatorit si atunci, firesc, ne-am si mutat impreuna.

Asta ne face sa fim confortabili unul cu celalalt. Sa simtim ca „apartinem” unul celuilalt. Uneori atat de confortabili, incat chiar sa credem ca vom fi asa  pentru todeauna. Si, in unele cazuri se intampla ca unul din parteneri sau amandoi sa nu mai acorde atentierelatiei, siesi si in special partenerului.

Acum, o sa va vorbesc din perspectiva femeii, nu de alta, dar in mod evident, imi e mai confortabil si sunt mai in tema.

Asadar, ce se intampla – uneori – cu o femeie intr-o astfel de situatie. Pai hai sa ne uitam putin la modul in care se imbraca acasa versus cand iese din casa. Probabil in casa sta comoda, imbracata lejer, cu haine mai mult sau mai putin atragatoare, mai mult sau mai putin elegante sau feminine. Cand iese, cu siguranta, e mult mai atenta cum se imbraca, iar daca stam sa ne gandim la inceputul relatiei, cand inca vroia sa cucereasca, atunci cu siguranta era si mai atenta cum se imbraca atunci cand mergea la intalnire cu El! Nu ma intelegeti gresit, si mie imi plac hainele comode. Totusi, hainele in care mai intra inca 2 persoane pe langa tine nu cred ca sunt extrem de atragatoare pentru ochii iubitului. La fel cum in aceiasi categorie de „moartea pasiunii” pot intra unele pijamale.

Apoi stau sa ma gandesc la aranjat/machiat. Pai mai mult ca sigur se machiaza si se aranjeaza cand iese si nu cand sta in casa.

Un alt aspect la care ma gandesc este gatitul/bucataria. O vorba din popor vine si spune ca „Dragostea trece prin stomac”. Poate ca e asa. Si cu siguranta nu militez pentru ne-gatit. Mai mult decat atat, imi place sa gatesc, am si recomandat intr-un articol anterior sa iti surprinzi iubitul cu o cina gatita sau chiar sa gatiti impreuna uneori.

Dar acum ma gandesc la ce imi spunea  la un moment dat un bun prieten: „nu vreau sa vin acasa si sa imi miroase iubita a mancare!”. Se referea, desigur, la faptul ca ar prefera sa o simta cu „Parfum de femeie” si nu cu aroma de restaurant.

Zilele astea am auzit, la un psiholog, si barbat pe deasupra, o comparatie intre 2 culturi. Facuse aceasta comparatie tocmai din perspectiva a ceea ce am scris mai sus. Mai precis compara cultura noastra, occidentala ca sa spun asa, cu cea orientala.

Ganditi-va putin la modul in care femeia abordeaza in acea cultura aspectele de care va vorbeam. In orient femeia este feminina, sexy, atragatoare, aranjata in casa. Pentru ochii sotului ei. Iar cand iese se acopera. Pentru a nu atrage atentia asupra ei. Pentru a nu cuceri privirile si inimile altor barbati.

La noi e exact opusul. Noi cucerim in fiecare zi cand iesim din casa, dar uitam sa facem asta cu omul cel mai important din viata noastra, cu partenerul de cuplu.

Acum, nu spun ca la ei e mai bine sau mai rau. Sau ca la noi e mai asa sau mai pe dincolo. Tot ce as vrea sa propun astazi este sa ne uitam putin la acea cultura. Si poate sa invatam ceva de acolo. Sa preluam putin din ceea ce acel mediu educa si incurajeaza – Cucereste-ti partenerul in fiecare zi cu ce ai mai bun si mai frumos!!! Nu pastra asta pentru ochi straini aratandu-i lui „umbrele” pentru ca e posibil ca, la un moment dat, si el sa fie cucerit de cineva de afara. Nu de alta, dar noi cucerim in fiecare zi AFARA din casa. Poate e momentul sa il cucerim pe cel de langa noi!

Intr-un strop de ploaie
Intr-un rasarit de soare
Pe un cer senin
Sau intr-un lac lin
Un zambet, o floare
Un sarut fin ca o boare…

O mangaiere diafana
Si roua de cu seara
Gandul diminetii
Si bucuria vietii
Iubire adunata
Intr-un suras de fata

Atingerea pura
Si lacrima uscata
Pasiunea tineretii
Si amurgul tristetii
Toate adunate
Si tie date

De le primesti
Sau daruiesti
De le pazesti
Sau pizmuiesti
A mele sunt toate…
Si tie date

Cand e vorba de mancare despre mine cred ca parerile sunt impartite. Mama ar spune ca eram mofturoasa cand eram copil. Si cu sigurata tare pofticioasa. Apoi, multi ani am mancat fara sa ma gandesc cat de sanatoasa e combinatia sau mancarea. In ultimii ani am inceput sa fiu mai atenta la ce mananc si mai ales cum combin alimentele sau orele la care mananc.

De vreo 2 ani iar s-ar putea sa fiu inscrisa in categoria mofturosilor. Am renuntat la cam toate felurile de carne, pestele e singurul care il mai mananc. Nu mananc prajit sau gras. Rar pizza sau paste. Foarte rar snacksuri de orice fel. Beau foarte multa apa, ceai verde si uneori cate un pahar de vin si aproape niciodata sucuri.

Unele schimbari le-am facut pentru ca am vrut sa testez cum e. Altele pentru ca mi se par ok si cred in ele. Altele pentru ca am facut un experiment madical care s-a dovedit un mare succes.

Nu sunt adepta curelor de slabire care te storc de putere si te infometeaza. Cred in stil de viata sanatos si echilibrat. Adaptat fiecarei persoane si fiecarui metabolism. Cred in grija personala si in respect fata de propria persoana in primul rand.

Eh, dar scriu randurile astea pentru ca vreau sa impartasesc cu voi un material care mie mi s-a parut super interesant. Il am cules de pe Facebook de la unul din prietenii mei (btw tks Vlad pt ca l-ai postat). L-am tinut in bara browser-ului vreo 2 saptamani inainte sa ajung sa am rabdare si timp sa stau 77 de minute sa il urmaresc. Dar pe mine m-a facut sa mai schimb ceva in obiceiurile mele legate de grija fata de mine, alimentatie, dar mai ales mi-a dat o alta perspectiva asupra vitaminelor (pentru ca cea legata de medicatie si industria farmaceutica imi era deja formata in aceiasi directie in care e prezentata si in acest material).

Va las acum cu materialul iar concluziile le trage fiecare pentru sine…

http://www.rainmakerteam.co/video/Foodmatters_ro/foodmatters_ro.html