Cu sau fara eticheta – cum sa imi cresc copilul

E un subiect tare sensibil si cu implicatii foarte mari in viata tuturor celor implicati.

Abuzul de orice forma – verbala, emotionala, psihologica, fizica – asupra copiilor este ceva ce pur si simplu nu ar trebui sa existe. Efectele imediate, dar si pe termen lung sunt extrem de serioase si de multe ori foarte greu de reparat.

Tema de astazi e legata de etichetele puse copiilor. O forma de abuz extrem de periculoasa deoarece se infiltreaza in viata lor fara stire si cu efecte pe termen lung. Efecte care, de multe ori, afecteaza si adultul.

Sa fi un copil caruia i s-a pus o eticheta si sa traiesti cu ea este ceva tare greu de gestionat. Copiii nu au puterea rationamentului. Ei nu pot distinge intre bine si rau decat prin puterea exemplului. Prin ceea ce vad, aud, inteleg de la adultii din viata lor. Daca un adult – in special daca un adult cu o mare influenta asupra copilului: parinte, bunic, educatoare, matusa care il rasfata – vine si ii spune ca el „este intr-un anume fel” el va crede asta. Mai ales daca ajunge sa i se spuna des, daca este comparat si i se dau „exemple de cum ar trebui el/ea sa fie”. Un copil e liber. Un copil e pur. Un copil e un burete, daca vreti. Absoarbe tot ceea ce vine spre el. Copiii nu au limite, nu stiu ce pot si ce nu pot. Ei invata. A-i spune unui copil ca e rau, ajunge sa il faca sa creada acest lucru. Si ori se inchide in el, ori incepe sa creada ca nu e bun de nimic – ca „nu va fi niciodata bun”, ori, in multe cazuri, incepe sa se comporte conform etichetei. Va face toate acele lucruri care sa ii confirme, dar sa le confirme si celorlalti, ca eticheta i se potriveste. Ca este exact asa cum se spune despre el.

Unui copil care creste cu o eticheta, de cele mai multe ori, se va trasforma intr-un adult care poarta aceiasi eticheta. Un adult caruia ii va fi foarte greu sa se debaraseze de ea si sa o inlocuiasca cu una sanatoasa si functionala.

Cand cresti stiind ca esti rau nu poti sa te vezi bun.

Cand ti se spune repetat ca esti prost, nu crezi ca poti face lucruri bune, ca poti avea idei, ca esti destept si inteligent.

Cand ti se spune ca esti urat nu te vei vedea niciodata in oglinda ca fiind frumos.

Daca toate aceste comportamente sunt insotite si de abuz fizic: de la pus la colt, bataie la palme, o palma peste cap, tras de par, tras de urechi sau orice forma mai usoara sau mai grava de aresiune fizica lucrurile devin si mai tragice.

Acestea nu sunt, sub nici o forma modalitati sanatoase de a creste si a educa un copil astfel incat sa se transforme intr-un adult sanatos.

Un copil poate fi crescut cu atentie permanenta, cu grija si iubire, dar mai ales cu comunicare. Daca ii vorbesti copilului, daca ii povestesti si ii explici pe intelesul lui tot ceea ce are nevoie sa stie il ajuti sa se dezvolte armonios si sanatos. Il ajuti sa isi formeze repere, sisteme de valori, granite, modalitati de gandire sanatoasa.

Un alt aspect extrem de important e puterea exemplului. Daca ii arati copilului agresiune – va invata agresiune. Daca ii vorbesti urat sau daca il expui unor medii in care se vorbeste urat, va invata sa vorbeasca urat. Arata-i comunicare, intelegere, prietenie, armonie si acestea vor deveni reperele lui. Aceste vor fi valorile dupa care isi va conduce viata ca adult.

Adultului care se dezvolta dintr-un copil expus unui mediu nesanatos ii va fi destul de dificil sa faca schimbari. Da, poate. Nu e imposibil. Doar ca va avea nevoie de putere pentru a gasi medi diferite pentru a invata altceva. Va avea nevoie de psihoterapie sau coaching sau cursuri de dezvoltare personala pentru a gasi solutii alternative.

Dar sincer, nu inteleg de ce am chinui copiii si viitori adulti cand exista atat de multe modalitati de a creste si educa copilul de la bun inceput intr-un mod sanatos si functional si frumos…

Post scris pentru campania “BLOGGERII SPUN NU VIOLENTEI IMPOTRIVA COPIILOR!” a celor de la Salvati Copiii (dar exprima atat parerea mea de femeie, cat si a psihoterapeutului)