Comunicarea

Inca o data stau si ma gandesc la modul cum noi, oamenii, comunicam. Mai mult, la ce ne motiveaza sa spunem lucruri sau ce ne face sa ne fie teama sa le spunem.

Ajung inca o data la concluzia ca a spune adevarul sau ceea ce gandesti, simti, ai nevoie, vrei este de departe mai bine decat a ascunde bucati din el, mai bine decat a crede sau spera ca cel de langa tine intelege automat, sau stie, sau ar trebui sa stie sau sa ghiceasca.

Atat de multe situatii in care nu spunem ceva de teama a ce ar putea sa se intample. Fie ca e vorba de teama de a-l rani pe celalalt, fie ca e vorba de teama de a fi refuzati sau raniti noi, ca e vorba de teama a ceea ce ar putea sa se intample sau nu daca spunem ce se intampla cu adevarat in noi.

Totusi, stau si ma gandesc, ca a ascunde, sau a incerca sa ascunzi ce se intampla cu adevarat poate duce, de multe ori la lucruri mult mai greu de gestionat sau de „reparat”. Si totusi. De cele mai multe ori, intr-o forma sau alta lucrurile au tendinta sa se aseze mult mai repede si mai bine daca sunt spuse la timp si cu sinceritate.

Ma gandesc la cat de multe sanse si oportunitati sunt pierdute in neant pentru ca am spus la un moment dat ceva sau am facut ceva apoi ne e teama/greu sa dam inapoi. La cat de multe sanse la fericire ratam sau trec pe langa noi pentru ca refuzam sa acceptam ca la un moment dat am facut ceva ce nu se potriveste cu ceea ce vrem sau am spus ceva care poate a ranit la un moment dat, dar care poate fi depasit atata timp cat am curajul sa vin si sa spun ca vreau sa incerc. Ca vreau o a doua sansa.

Ah, sa nu ma intelegeti gresit. Cred ca toti avem indoieli, toti avem temeri si ganduri despre ce sau cum sa fac incat sa fie bine. Cred ca toti avem momentele noastre care e bine sa ramana doar ale noastre fara a fi nevoie sa ii spunem celui de langa noi despre ele. Totusi, sa mizam pe „globul de cristal” atunci cand e mai simplu sa punem in cuvinte ceea ce se intampla cu noi cred ca e o modalitate cel putin interesanta de a ne complica viata inutil.

Cum poate fi mai simplu sa ma astept ca celalalt sa inteleaga ca il iubesc sau ca il vreau sau ca ma astept sa faca X lucru doar uitandu-ma la el sau spunandu-i povesti. Oare nu e totusi mai simplu sa ii spun toate astea in cuvinte? Sa fiu clara si sa ma asigur ca celalalt a inteles si ca nu las loc de interpretari?

Fiecare dintre noi are propriile experiente si valori, propriile filtre prin care interpreteaza atunci cand e loc de interpretare. E asa de usor sa intelegi gresit ce se intampla cu celalalt si de aici sa iasa un intreg amalgam de situatii, trairi, momente mai mult sau mai putin neplacute care ar fi putut fi evitate daca nu se lasau loc de aceste interpretari.

Intodeauna e mai usor sa vin si sa iti spun sau sa te intreb decat sa sper ca ai inteles si sa astept….

Sau poate nu…