Cosmina Pacurar

Archive for the ‘diverse’ Category

Cum in fiecare an, foarte aproape de inceputul lui, imi serbez si aniversarea si mai ales cum nu reusesc niciodata sa am new year resolution ma gandeam ca anul acesta sa incep  noua traditie. Sa imi stabilesc aceasta “rezolutie” de ziua mea.

Asa ca deschid anul cu cateva dorinte / propuneri / ganduri pe care mi le doresc pentru anul acesta:

1. Sa ma reintorc la scris. Am lasat sa treaca pe langa mine momente, idei, ganduri in ultimele luni si nu am avut … sa le astern pe hartie. Anul acesta as vrea sa revin la scris
2. Sa iubesc si sa fiu iubita. Sa am in viata mea oameni care merita atentia si sentimentele mele si, la randul meu, sa ii merit
3. Sa reincep sa calatoresc. In ultimii 2 ani am cam stat pe tusa la capitolul asta. Probabil o parte din motive tin si de mutarea de la Timisoara la Bucuresti dar si de unele alegeri care nu au fost intodeauna in favoarea mea…
4. Sa am mai multa grija de mine: sa ma odihnesc mai mult – anul trecut am muncit destul de mult si am cam neglijat acest aspect. Sa fac sport, sa merg la teatru, opera, concerte si alte lucruri dragute
5. Sa aloc mai mult timp de calitate prietenilor – cu unii dintre ei mi-a fost greu uneori sa ma vad sau sa fac lucruri dragute
6. Sa fiu senina si sa ma pot bucura de fiecare si de fiecare moment. Sigur am pentru ce sa spun “multumesc” si sigur am ce sa invat din fiecare dintre ele.
7. Sa ies din “cutiuta” mea. Sa lupt cu confortul si obisnuinta care ma pot plafona. Sa schimb si sa cresc.

Si probabil mai sunt si alte multe si marunte sau mari…

C

Fiecare anotimp are dimineti specifice.

Acum, se presupune ca e vara. Si diminetile ar trebui sa fie insorite si calduroase. Cu toate astea, ultimele zile au venit cu dimineti inchise, mohorate si de multe ori reci. Pe langa aroma ceaiului care imi insoteste diminetile cu siguranta mai am nevoie de ceva care sa imi coloreze ziua ce va urma.

Cel mai bun accesoriu pentru o stare, fie ca e vorba de energie, fie ca e vorba de inspiratie, voie buna sau incredere in mine,  este parfumul. Am parfumuri de vara, fresh, proaspete, aromate, inflorate si parfumuri de iarna, dulci, profunde, senzuale, rafinate. Am parfumuri care imi amintesc de vacanta si parfumuri care imi amintesc de el.

Le privesc in fiecare dimineata, ma uit afara si ma uit in mine. Caut acel ceva care sa imi puna zambetul pe buze in acea zi. Caut inspiratia care sa fie langa mine pe tot parcursul zilei.

Zilele astea am ales de fiecare data ceva ce sa imi inspire cald si comod si confortabil. Dar astept cu nerabdare zilele de vara reale. Acele zile cand diminetile sunt insorite si calduroase. Cand te uiti la in si te gandesti la mare. Cand visezi la umbra unei livezi si la racoarea unei limonade. Cand soarele te alinta cu raze mult prea fierbinti si tu il certi ca a prea „iubaret”.

Acele zile vor veni cu o noua alegere. Parfumata, deosebita, rafinata. Iar daca este completata de o atingere de mosc cu siguranta imi va cuceri inima si diminetile de vara.

E promisiunea pe care o face C-THRU Golden Touch. Mai mult, un zambet pe buze si un bust de energie si de incredere in tine in zilele lungi de intalniri, sedinte si munca la birou cand mintea e cu siguranta la week-end-urile la mare sau la munte.

Acesta postare este inscrisa in campania Blogal Initiative dedicata bloggeritelor

Cosmina Pacurar

Asa as numi eu Ro. Vad in jurul meu o multime de oameni care se plang de ceva. Acum as vrea sa stiti ca nu ma refer aici la acei oameni care au o problema, isi spun problema, iar apoi cauta solutii pentru aceasta. Nu. Ma refer la acei oameni care pur si simplu se plang. Ia ganditi-va de cate ori auziti in jurul vostru: „Nu am bani”, „Nu imi place jobul”, „Soselel sunt proaste”, „Nu ma iubeste X”, „Nu gasesc Y produs in Ro”, „Avem o tara de…”, „E prea cald”, „E prea frig”, „Am un sef enervant”, „ Sotul ma inseala”, „Copilul e rebel”, „Copilul nu invata bine”, „Nu am timp”, „Nu am…” si completati voi mai departe. Sunt sigura ca mai sunt multe astfel de exemple de plangeri pe care nu le-am pomenit, dar care sunt frecvente.

Acum partea interesanta pentru mine, cand ma uit la acesti oameni, este ca nu fac nimic pentru a-si schimba starea. Raman constant in starea asta si continua sa se planga. Pozitioneaza cauzalitatea starii lor in exterior: societatea, altii, ceilalti, el, ea sunt de vina pentru ceea ce nu se intampla. Eu sunt legat de maini si de picioare.” Eu nu am „puterea” de a schimba ceva. Pot doar sa ma plang.” Despre faptul ca acesti oameni se transforma in oameni toxici am scris.

Ceea ce vreau sa punctez e faptul ca acesti oameni pe de o parte nu isi asuma responsabilitatea pentru viata lor, pentru starea in care se afla si pentru problemele lor. Sau, mai grav, nu vor si nu fac nimic pentru a schimba ceea ce se intampla.

Acum, stiu ca partea cu asumarea responsabilitatii pentru propria viata este foarte dificila. De abia am invatat ca suntem responsabili pentru job-ul nostru. Ca nu ne este garantat de altcineva. Acum suntem in proces de invatare a asumarii responsabilitatii legate de pensii, asigurari etc. Si cand spun toate astea, ma refer la marea majoritate a oamenilor a caror mentalitate inca nu e schimbata sau e in proces de… Dar sa revenim.

Vorbeam despre asumarea responsabilitatii pentru propria persoana, pentru propria viata si mai ales pentru schimbare. Si va spuneam ca asta e partea cea mai dificila. Pentru ca daca imi asum responsabilitatea si ceva nu merge bine nu am pe cine da vina. Trebuie sa imi asum si esecul. Si stiu cat de greu poate sa fie sa ma gandesc ca eu sunt responsabil/a pentru asta. Ca nu pot sa vin sa spun ca altccineva e de vina pentru ca mie nu imi merge bine sau ca eu sunt suparat/a sau orice altceva cu conotatie negativa. Ne place sa „ne batem cu pumnul in piept” cand e vorba de succes si de reusita. Dar nu avem curajul sa spunem: Ok, de data asta am gresit sau Acum nu mi-a iesit. Si apoi sa mergem mai departe. Sa o luam de la inceput.

Si tocmai pentru ca stiu, atat din experienta mea, cat si a cunoscutilor si a clientilor mei cat ai de muncit pentru a schimba atitudinea si a incepe sa iti asumi responsabilitatea pentru propria viata astazi iti propun un prim exercitiu de evaluare: te invit ca prima data cand esti suparat/a sau agitat/a sau furios/a si iti spui ca vina pentru starea ta e a celui/celei din fata ta sa te uiti putin in interiorul tau. Sa stai sa vezi ce iti spui si cum iti spui in acea situatie. Sa vezi daca nu cumva gandurile tale alimenteaza si amplifica starea ta.

Si atunci cand identifici toate astea, fa o schimbare. Fie ca alegi sa respiri mai profund sau poate citesti un banc ori asculti melodia preferata sau poate chiar te ridici de pe scaun si faci cativa pasi sau incepi sa iti spui altceva vis a vis de acea situatie/discutie. Tu alegi ce sa faci. Dar sunt tare curioasa care vor fi efectele acestei schimbari.

Eu stiu ca, atunci cand am inceput sa accept ca sunt responsabila pentru mine si pentru cum ma simt sau ce mi se intampla si am inceput sa imi asum starile am reusit sa fac schimbari. Si sunt sigura ca si tu poti.

As porni de la ideea de criza in sine. Avem sau nu criza in Ro? A venit, a trecut, urmeaza? Peste tot auzim de criza economica. De atat timp tot auzim de ea incat obosesc doar cand aud cuvantul criza.

Acum sincer. Daca banii aia multi nu s-au inecat sau nu au ars eu nu prea inteleg cum au disparut ei asa de odata incat sa „apara” criza. Pot sa cred sau sa inteleg ca unii au avut interese in a provoca criza sau iluzia crizei prin oprirea circulatiei banilor. Si ca probabil acei „unii” fie s-au imbogatit si mai mult, fie interesul lor a fost in zona de putere si control si probabil le-au castigat sau le vor castiga pana la sfarsitul crizei.

Nu ma intelegeti gresit. Nu am nici o problema cu toate astea. In sensul ca nimeni si nimic nu imi da dreptul de a judeca sau de a imparti binele si raul la unii sau la altii. Mai mult, daca acesti oameni au ajuns in acea pozitie, cu siguranta ca, sunt inteligenti si mai mult decat atat acela era locul in care trebuiau sa ajunga.

Ideea acestui articol e de a gasi modalitati altfel, diferite de a iesi din criza. Sunt suficienti oameni mai mult sau mai putin in masura sa faca analiza si sa caute solutii serioase si clasice (alea cu impozitarea lui X sau Y; cu reducerea personalului din sistemul public ca e prea numeros, cu reducerea birocratiei si incurajarea si sustinerea antreprenoriatului prin politici economice avantajoase sau altele din aceiasi categorie clasica) pentru iesirea din criza asa ca va provoc la un exercitiu de imaginatie, creativitate si joaca. Eu va spun ideile mele despre iesirea din criza, voi imi spuneti ideile voastre si sa vedem ce iese

Prima idee care imi trece prin minte se leaga de toata clasa politica. Nu doar cei care sunt la putere acum. Toti care au fost implicati direct sau indirect in politica din Ro. I-as duce la un spa care face ceva tratamente cu O2 si i-as tine acolo o zi sa se oxigeneze bine. Apoi i-as pune sa stea in maini mai mult timp (asa in functie de necesitati de la o saptamana in sus). Cred ca ar fi 2 rezultate: unul ca li se oxigeneaza creierul si mai sti, s-ar putea chiar sa inceapa sa gandeasca solutii. Iar al 2-lea rezultat: poate li s-ar mai goli buzunarele. Si ar reveni o parte din bani pe la buget. Acum nu as vrea sa se intoarca toti banii, dar macar asa 40-50% din ei.

O alta solutie care poate fi aplicata se leaga de „reanimarea” satului romanesc. Eu le-as da, la vacute, sa bea cerneala. Asa s-ar transfoma toate in Milka. Si posibil ca laptele sa fie mai sanatos decat ce gasim acum pe piata. Dar ganditi-va la ideea cu Milka. Iarasi cred ca ar rezulta 2 directii: pe de o parte putem sa exportam vacuta Milka, pe de alta parte va dati seama cati oameni ar vrea sa vina sa vada unde se nasc si traiesc vacutele Milka?! Cum traiesc ele? Sa stea o vreme sa le ingrijeasca etc. Si uite asa viata la tara e reanimata, ajung bani de cheltuit la tarani si crestem PIB-ul pentru ca o parte vor ajunge la buget.

Apoi ma gandeam cat de mult ne plac noua romanilor dramele si show-bizz-ul autohton… si cum sunt la mare cautare telenovelele ma gandesc ca mare parte din romani pot fi implicati in astfel de proiecte. Ia ganditi-va, vedem atata drama la tv, in ziare etc deci avem sursa de inspiratie pentru scenarii  si „actori” cu experienta in domeniu, doar joaca zilnic roluri de telenovela. Apoi, toata lumea spune ca avem fete frumoase, deci avem si actrite care sa tina prima pagina si atentia. Si toti stim ca filmele sunt o sursa destul de buna de bani. Deci asta ar putea fi o alta solutie de a iesi din criza. PIB-ul Ro probabil ar avea mult mai multe zerouri in urma unei abordari telenovelistice a realitatii romanesti. Cu atat mai mult cu cat si in zona politica avem multe exemple de drama queen atat feminine, cat si masculine.

*Rugamintea mea la voi pentru acest post e sa imi acordati timpul si rabdarea de a citi pana la sfarsit. Multumesc mult

In decembrie am participat alaturi de gasca mea vesela din Bucuresti, 10 suntem la numar (EMCA – fetele si GSMDTT – baietii), la un proiect care ne-a facut Mos Craciuni pentru niste copii mai putin favorizati de mediu. Ma refer la Centrul de Plasament si Primiri Urgente Robin Hood.

Acum sa va povestesc putin despre cei de la Robin Hood. In primul rand mie mi se par in plin ghetou. E foarte dificil sa ajungi la ei. Chiar daca, la o prima vedere, harta iti arata un drum usor de urmat, e o intreaga aventura sa ii gasesti. Apoi, sunt in pline noroaie. Strazi neasfaltate, nenivelate in jur, cladiri mai mult sau mai putin prietenoase in jur. Si toate astea undeva la o margine de Bucuresti.

Cu toate astea am avut o multime de surprize placute odata ajunsi acolo. Copii sunt foarte draguti. Sunt respectosi, prietenosi si iti arata nevoia lor de atentie si afectivitate intr-un mod deloc invaziv.

Unul dintre lucrurile minunate pe care le-am descoperit este atelierul de creatie al copiilor. O persoana deosebita se ocupa de acesti copii si ii ajuta sa isi dezvolte si sa isi valorifice potentialul artistic. Picteaza tablouri, icoane, fac diverse obiecte de decor si incearca sa valorifice toate materialele disponibile, chiar daca la o prima vedere acestea nu ar fi potrivite pentru asa ceva.

Si va pot spune ca fac lucruri cu totul deosebite.

Dar as vrea sa revin la titlul articolului si la ideea pe care o avem. Ne dorim sa facem ceva pe termen lung pentru acesti copii. Oarecum ceva care sa contribuie mai mult la dezvoltarea lor armonioasa si la o integrare pe termen lung in societate.

Vrem sa le creem o ludoteca. Si se va numi Ludoteca Strumpf.

Acum, ce inseamna o ludoteca? E un spatiu de joaca, creativ si educativ. In acet mediu copii pot invata sa interactioneze, sa se joace in echipa, isi vor devolta creativitatea si abilitatile intr-un mediu care ii va stimula. Si mai mult decat atat, vor petrece timp de calitate si vor invata sa se joace frumos.

Acolo, copii, vor avea la dispozitie jocuri, carti si materiale utile pentru toate aceste activitati.

Initiativa ludotecilor in Bucuresti apartine Asociatiei Creativ care este partenera in acest proiect. Din partea lor vor fi si voluntarii care vor coordona activitatile ludotecii. Acum nu va ganditi ca copii nu vor avea acces la ludoteca decat impreuna cu voluntarii. Nuuu. Ei vor putea sa se joace acolo atunci cand doresc pentru ca aceasta va fi creata in incinta centrului de plasament. Doar ca, regulat, vor fi acolo si voluntari care vor coordona diverse activitati educative. Ii mai avem alaturi de noi si pe cei de la Copacul de Hartie.

Pe de alta parte, ii vom sustine pe termen  mediu si lung pe cei de la centru. In acest sens, ne dorim sa putem sa organizam pentru ei tabere de vara si de iarna, sa le oferim rechizite pentru anul scolar (ah, daca nu v-am spus, copii merg la scoala in comunitate. Mai mult, au cazuri de succes, care au continuat scoala pana la a termina o facultate) si, bineintnteles, sa le oferim cadouri de sarbatori.

Acum v-am povestit despre ideea noastra. Haideti sa va spun putin si de cum ne gandim sa o punem in practica.

Campania initiata de noi se numeste „O mama lipseste! Poti sa-i ajuti!”.

Sunt 2 mari directii initiate de noi:

Pe de o parte vineri, 11 februarie, organizam un party mare, mare in Club Memento. Va si si cu premii. Pe de o parte puteti castiga o cina romantica in 2 oferita fie de gazdele noastre, fie de unul dintre parteneri si prieteni Caffe Tabiet. Taxa de intrare este de 25 lei si suma stransa va merge, bineinteles, la copii. Aici avem un mare sprijin din partea AIESEC. Mai puteti contribui aducand, la petrecere sau la Copacul de Hartie, jocuri, jucarii si carti. Rugamintea noastra e ca ele sa fie in stare buna.
Gasesti bilete pentru petrecere la AIESEC, Copacul de Hartie, Asociatia Creativ, BOS.

Pe de alta parte, bineinteles, primim sponsorizari. Noi avem create pachete, mai mari sau mai mici, care vin cu diverse beneficii pentru cei care doresc sa se implice in proiect. De la campanii media integrate, pana chiar la a le constri si lor o ludoteca pentru copii angajatilor sau pentru copii clientilor. Daca va doriti sa contribuiti la acest proiect cu siguranta orice suma va fi de folos pentru a ne atinge scopul.

Acum, voi, care ati avut rabdare sa cititi tot materialul, puteti sa ne ajutati venind vineri la party si contribuind astfel prin achizitionarea unui bilet de intrare. Puteti, de asemenea, sa contribuiti prin anuntarea evenimentului si a proiectului. Cu cat mai multi afla de initiativa cu atat mai bine. Mai mult, daca aveti idei sau sugestii de firme/persoane care ne-ar putea sustine si pe care i-am putea contacta nu ezitati sa imi spuneti. Fie imi lasati un comment aici, fie imi dati un mail cu siguranta nu o sa trec cu vederea nici o sugestie sau ajutor.

In incheiere as mai vrea sa il pomenesc, pe pozitia de initiator al proiectului, pe colegul meu Gabi Aftenie de la Marketing Tactics si sa va las cu poze din atelierul copiilor, poze de la activitatile desfasurate sambata de cei de la Creativ cu copii (dar nu stiu cum e cu publicatul pozelor cu copii asa ca pun poze cu rezultatele „muncii” lor) si cu afisul petrecerii de sambata unde va asteptam.

Zapacita cum sunt – si aici prietenii mei dragi pot confirma – abia astazi am aflat, cu surprindere , ca am o leapsa de care nu stiam. Sorin Grumazescu, a scris, chiar de ziua mea as putea sa spun o poveste despre povesti. Mai precis despre ce citea cand era de-o schioapa. Si mi-a dat si mie sarcina. Care se potriveste foarte bine cu postul meu anterior in care va povesteam despre un proiect care ma incanta zi de zi, Povesti Nemuritoare

Eh, dar sa revenim la tema data. Ce citeam cand eram de-o schioapa?

Cu siguranta imi amintesc cartile in format A4 care le-am pastrat pana acum cativa ani: Fram, ursul polar; Povestiri istorice si cred ca mai erau vreo 2 care imi scapa acum din memorie. Le-am dat mai departe la un moment dat unor copii pentru a se bucura si ei de descoperirea lumilor fascinante din carti.

Pe de alta parte imi amintesc de povestile lui Creanga pe care le-am savurat de-a lungul anilor. A mai fost si Huckleberry Finn printre cartile de referinta ale copilariei.

Printre ele exista totusi o carte care a ramas draga sufletului meu si pe care, spre tristetea mea infinita, parintii mei au dat-o. Partea proasta este ca nu reusim nici care dintre noi sa ne amintim titlul ei – sau ei cui au dat-o pentru a o recupera. Dar haideti sa va spun ce imi amintesc eu legat de acea carte. Era o poveste in imagini. Cu personaje asiatice – nu as putea acum sa va spun cu exactitate carei tari sau popor apartine povestea pentru ca amintirile mele sunt umbrite de anii care au trecut. Imi mai amintesc ca povestea se contura in jurul unui micute fetite si a unei scoici. Nu imi amintesc daca fetita traia in scoica sau daca pleaca sa salveze scoica. Imi dau seama ca amintirile mele sunt probabil amestecate cu o parte construita de imaginatia mea. Totusi stiu ca ani de zile a fost povestea/cartea mea preferata. Si ma intristez de fiecare data cand imi amintesc de ea si de faptul ca nu mai e in biblioteca mea.

Au trecut apoi ceva ani si a fost o alta carte care mi-a atras atentia in mod deosebit si care a ramas pana in ziua de astazi romanul meu preferat. A fost primul roman citit – sau asa imi amintesc: Singur pe lume de Hector Malot. Am recitit cartea asta acum vreo 3 ani si mi-a facut la fel de multa placere. A fost la fel de surprinzatoare, de captivanta si de nelasat din mana precum mi-o aminteam. Cand am recitit romanul aveam in minte teoria din analiza tranzactionala are spune ca povestile/romanele preferate te influenteaza in scenariul propriei vieti. Scenariu pe care il scrii si il construiesti de unul singur. Dar asta e o tema pentru un alt articol si pentru un curs la care urmeaza sa va invit in viitoarul apropiat.

Revenind la carti si la romane. Chiar daca leapsa se referea la primele „zvacniri” in lumea cititului, printre cele care mi-au mai atras atentia dea lungul anilor copilariei/adolescentei au mai fost si: Ion; Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi; domna Bovary, Jane Eyre, Cavalerii Pardaillan – toata seria, mult Dumas, Tess of the d’Ubervilles si muuuulte altele…

In anii mai de „aproape” de epoca asta – multe mi-au atras atentia dar ar fi o lista mult prea lunga de insirat…

Si pentru incheiere dau leapsa biscuitelui, Ioanei – ca tot ii place sa scrie despre carti si oricui ii vrea sa ne povesteasca despre povesti

Si sigur pentru copilul din tine. Asa as putea sa caracterizez pe scurt proiectul de care vreau sa va vorbesc.

Va amintiti povestile copilariei? Acele povesti pe care le auzeati cand erati mai mici sau mai mari sau pe care le-ati citit chiar voi?

Eu imi amintesc de iernile cu zapada foarte mare si zile friguroase. Imi amintesc de caldura sobei dupa o zi de sanius. Ma urcam deasupra cuptorului sa ma incalzesc cu o carte in mana si citeam. Si imi amintesc cum eram purtata in alte lumi. Fascinante, pline de aventuri, pline de intamplari si de personaje unele posibile si reale altele fantastice sau doar imaginate – asa erau aceste lumi din carti si din povesti.

Cu trecerea anilor am adaugat povestilor citite romanele. Unele obligatorii – va amintiti liceul si cele multe carti care trebuiau citite? – altele care imi atrageau atentia sau imi erau recomandate de oameni in a caror parere aveam mare incredere, altele din categoria „junk” dar care erau mult prea atragatoare ca sa nu le trec in portofoliu.

Au mai trecut ceva ani si am ajuns la materialele de specialitate – au fost cativa ani in care am citit aproape exclusiv psihologie si psihoterapie.

Apoi am reinceput sa le combin si sa citesc atat specialitate, cat si romane si povesti. Dar mai mult decat orice am redescoperit povestile si legatura lor cu viata noastra. Am descoperit modalitatea in care ele ne influenteaza. Am descoperit metaforele profunde care se ascund in povesti – de la cele mai simple la cele mai complexe povesti – toate ascund metafore prin care putem vedea viata in general si modul in care o traim noi in particular.

Si totusi, de ce scriu randurile astea? Pentru ca de ceva vreme – cateva saptamani sa tot fie – un proiect senzational mi-a atras atentia si m-a readus in lumea unor povesti oarecum pierdute in cotloanele amintirilor. Proiectul se numeste Povesti Nemuritoare. E un site care functioneaza pe baza de inscriere. Iti lasi adresa de mail si primesti in fiecare zi o poveste. O poti descarca sau o poti citi on-line. Mai mult decat atat – proiectul este gratuit. Adica nu te costa nimic sa primesti sau sa te bucuri de aceste povesti.

Eh bine, te costa cateva minute din timpul tau – minute care pot sa iti aduca bucuria sufletului si a mintii. Minute care pot retrezi si/sau hrani copilul din tine. Acel copil pe care daca il pierdem imbatranim.

M-as bucura sa stiu ca fiecare dintre voi faceti ceva in ficare zi pentru a mentine viu si alert acest copil interior care ne da bucuria vietii, tinerete si frumusete prin joc, veselie, povesti nemuritoare sau orice alta modalitate pe care voi ati descoperit-o ca fiind functionala.

Apropo, cum mentii copilul viu si activ?

Ma gandeam la cum a fost 2010 pentru mine. Si ma gandeam la una dintre ideile care se vehiculeaza la trecerea de la un an la altul: sa fie un an mai bun. La mine asta se leaga foarte mult cu ideea de a fi mai buna.

Cu totii ne dorim asta. Cu totii facem astfel de urari. Si totusi… ce inseamna sa fim mai buni sau sa fie un an mai bun?

Pentru unii poate insemna sa faca o fapta buna in plus fata de anul trecut. Pentru altii poate insemna sa ajute un batran sa traverseze stada sau un copil sa se ridice de jos dupa ce a cazut. Ori poate, sa nu mai arunce gunoiul aiurea sau sa recicleze. Sa vorbeasca frumos, sa isi viziteze parintii sau bunicii mai des, sa faca voluntariat, sa spuna Da sau sa spuna Nu mai des. Sa ierte mai usor sau poate mai repede. Sa fie mai veseli sau mai atenti la cei din jur. Sau poate sa insemne o mie si una de alte lucruri. Cu siguranta pentru fiecare dintre noi inseamna altceva.

Pentru mine 2010 a fost mai bun pentru ca eu am fost mai buna. Am reusit sa ajut cativa oameni cu care am parcurs un drum frumos – al psihoterapiei – si ma mandresc cu reusitele lor pentru ca o mica parte de acolo e si contributia mea.

Am reusit sa fac schimbari in viata mea. Schimbari destul de mari care au adus cu ele provocari mari.

Am reusit sa fac curat in viata mea astfel incat sa ma simt bine. Sa simt ca sunt inconjurata de oameni care sunt valorosi pentru mine, care au energie pozitiva si pentru care simt ca merita sa fac ceva.

In acelasi timp am reusit sa inchid usi si sa rup legaturi care nu-mi erau benefice. Si chiar daca nu a fost usor si chiar daca in unele situatii nu am inteles de ce stau lucrurile asa am reusit sa iert si sa merg mai departe.

Am reusit sa inteleg ca iubirea e frumoasa. Ca nu intodeauna are happy end, dar asta nu o face mai putin reala sau profunda. Am inteles ca e posibila chiar si atunci cand spui ca nu mai e posibila. Ca depaseste orice bariere si ca te invata sa ierti.

Am reusit sa ma iubesc mai mult, sa ma critic mai putin, sa ma iert mai mult si sigur sa ma pedepsesc mai putin.

Cu siguranta, am reusit sa aduc zambetul pe buzele unor copii minunati la sfarsitul anului. Copii mai putin norocosi (poate) ca mine si poate ca tine care citesti randurile astea.

Am reusit sa poluez mai putin: pentru ca aleg sa merg mai des pe jos decat cu masina; pentru ca am ales din nou sa nu fumez (si chiar daca am avut o mica „cadere” anul trecut, pot spune ca am intrat in al 4-lea an de cand aleg sa nu mai fiu fumatoare); pentru ca aleg sa ridic hartia de pe jos daca nimereste langa cosul de gunoi din prima; pentru ca am ales un bradut cu radacina pe care sa il pot replanta la primavara.

Si poate sunt o parte sau poate sunt toate lucrurile, actiunile pentru care eu cred ca am fost mai buna in 2010.

Iar pentru 2011 imi doresc sa fie cel putin la fel de bun ca 2010.

Si imi doresc sa fie si mai bun ca 2010 si sa pot face si mai multe lucruri bune si frumoase.

Si chiar daca sunt cateva zile de cand a inceput anul va doresc la toti un an mai bun, plin de impliniri, ganduri frumoase si soare pe strada voastra.

La multi ani!

Zilele astea mi s-a intamplat o implantare… ca sa nu zic altfel. Dar haideti sa o iau de la inceput.

Am primit un telefon cu o solicitare de programare. Respectivul client a spus ca prefera discutiile on-line din motive de confort si intimitate. Cu toate ca la primul apel l-am rugat sa imi trimita un mail si mentionand ca o sa raspund in seara aceea sau cel mai tarziu a doua zi dimineata, spre seara a revenit cu un apel spunand ca nu a primit raspuns la mail. Repetandu-i ce am spus si mai devreme apropo de raspunsul meu a spus ca e ok. Apoi a venit un sms ca nu mai e nevoie ca a gasit pe altcineva, apoi unul mai putin decent pentru a fi postat aici. Bineinteles, nu am raspuns pentru ca mi se parea inutil. A doua zi au inceput telefoanele si un alt sms cu o solicitare de a relua discutiile de cu o zi inainte. Acum, ganditi-va asa, cineva va vorbeste destul de urat – ca sa nu spun mai mult – apoi doreste sa reia colaborarea cu voi. Voi cam ce ati face? Si vorbim aici de o colaborare care presupune respect, incredere, deschidere, confort si multe altele – pentru ca asta presupune relatia terapeutica. Bineinteles ca am raspuns ca nu se mai poate pune problema de o astfel de colaborare. Destul de promt a venit si un raspuns – la fel de putin decent. Eh, ca sa nu o mai lungesc prea mult, va pot spune ca situatia continua cu diverse sms-uri si telefoane, cu abordari la fel de putin ok si pe Facebook.

Acum e adevarat ca se poate intampla oricui, in meseria care o practica, sa treaca prin diverse situatii care mai de care mai placute sau mai ok. Totusi, recunosc ca raman uimita de faptul ca mi se cer explicatii pentru ca am refuzat sa lucrez cu un client care are un comportament care mie mi se pare abuziv la adresa mea. Mai mult decat atat, chiar si noi, cei care practicam meseria asta avem dreptul sa refuzam un client sau un caz. Motivele pot sa fie diverse: de la situatii de genul celei de mai sus, la incompatibilitate cu clientul, la neplaceri personale legate de caz – aici vorbesc despre subiect, nu despre client. Si totusi, sunt multe cazuri in care parca ni se refuza acest drept.

Dea lungul timpului am constatat de mai multe ori ca oamenii asimileaza profesia mea cu omul sau cu diverse „reactii, raspunsuri, atitudini” pe care TREBUIE sa le ai pentru ca esti psiholog // psihoterapeut. Mai bine zis, pentru ca asta e profesia mea eu nu am voie sa fie om. Nu am voie sa gresesc, sa am pareri si sa le exprim clar, nu am voie sa fiu subiectiva sau emotionala, sa sufar sau sa plang, sa „o iau personal” atunci cand cineva ma jigneste si sa refuz sa mai interactionez cu acea persoana – cu toate ca mie mi se pare un raspuns echilibrat sa refuz sa mai interactionez cu tine pentru ca nu imi e bine. Disproportionat ar fi, din perspectiva mea sa fac ca si tine, sa ma iau de tine sau sa te atac.

TREBUIE sa fiu neutra, echilibrata si sa inteleg si sa am solutii pentru toti si toate – am auzit asta de mult prea multe ori pe motivul: „Esti psiholog!!!”.

Eh, astea sunt cum sunt. Si de cele mai multe ori ma distreaza, pentru ca oricine practica meseria asta stie ca suntem totusi si oameni. Si ca e mai usor sa il ajuti pe cel de langa tine sa isi gaseasca propriile raspunsuri si solutii pentru ca nu esti implicat emotional in acea situatie, deci poti sa fii obiectiv. Tocmai aceasta detasare, care nu are nimic de a face cu empatia si relationarea cu clientul tau, este unul din argumentele contra lucrului cu familia si prietenii. In cazul lor ESTI implicat emotional. Ca din aia e familie. Ca din aia iti sunt prieteni. Bine, toate astea nu inseaman ca meseria in sine nu te ajuta de cele mai multe ori sa vezi si din alte perspective, sa te pui mai usor si in pilela celuilalt, sa faci diferenat intre comportament si persoana, sa primesti feed-back si sa poti sa dai feed-back. Ba din contra, meseria iti ofera cateva avantaje – ca orice meserie de altfel – pe care le poti folosi intelept pentru binele tau si eventual si al celor din jur.

Dar asta nu te face perfect si nici nu te obliga sa „accepti” pe oricine in preajma ta.

Dar poate sunt doar putin subiectiva acum si putin suparata pe situatia creata zilele astea. Si pot sa inteleg ca respectiva persoana cauta solutii la o problema pe care o are. Si pot sa inteleg ca intr-un fel e un strigat de ajutor, dar pot sa inteleg si sa accept ca si eu, pot sa spun NU.

Ete nah o leapsa misto primita de la biscuite.

Sa va povestesc despre ce ma incalzeste iarna asta. Care pana acum numai iarna nu a fost. Am avut noi ceva reprize mai racoroase, dar au fost mai mult ploioase decat altfel. Totusi se zice ca vine frigul din week-end-ul asta si poate cu putin noroc si zapada.

Dar sa revin la ideea leapsei si la lista mea:

1.       Ceaiul verde aromat si uneori ciocolata calda

2.       O carte buna citita in casa calda si parfumata de lumanari si betisoare. Mi se pare ca betisoarele parfumate merg mult mai bine iarna, sau pe timp racoros, decat pe canicula.

3.       Caciula si fularul lila cumparate anul trecut de la Budapesta de la targul de craciun

4.       Un film bun vazut stand in bratele Lui

5.       Sosetele pufoase si UGG-urile

6.       Serile de Financial City cu gasca

7.       Sambetele cu milonga sau serile de tango

8.       Pranzul gatit si mancat cu one of my best friends

9.       Povestile. Toate povestile dar in special 3: Harry Potter, Cronicile din Narnia si Stapanul inelelor. Le-am vazut de mai multe ori, am citit si cartile si tot nu ma satur sa le reiau

10.   Ah, si cafeaua de la Starbucks – caramel machiato ca sa fiu si specifica – prietenii stiu de ce (via empretecos.ro)

11.   Muzica clasica. Bine, muzica buna in general, dar muzica clasica in special.

12.   Oh, si ar mai fi ceva… dar ala e micul meu secret

Hmmm, ma gandesc sa dau leapsa asta mai departe la Iri, Ioana, Raluk, Malina si unui om fericit.

Dar ma intreb si voi restul cum va incalziti…