Cosmina Pacurar

Archive for the ‘diverse’ Category

1. Cat de dificil poate fi pentru un cuplu sa functioneze fara componenta sexuala? Varsta are si ea un cuvant de spus aici?

Adaptabilitatea unui cuplu la lipsa componentei sexuale cred ca variaza in functie de factorii care au dus la aparitia acestei situatii. O cazua medicala, de exemplu, este mai usor de acceptat decat un factor psihologic care de multe ori este „ne-vazut”. O data instalata o problema in viata sexuala a unui cuplu mentinerea unei relatii echilibrate depinde de ambii parteneri. In aceste conditii comunicarea este foarte importanta. La fel sentimentele unuia fata de celalal, dar cred ca si o structura adaptabila de personalitate poate duce la o modalitate mai relaxata de a aborda situatia data.

Cat despre varsta, da, poate fi un factor de influenta. Mai ales daca afecteaza functional in vreo forma sau alta pe vreunul dintre parteneri. Pe de alta parte si presiunea sociala are un efect importanta. Deoarece, daca apare o astfel de problema la un cuplu tanar este mai greu de acceptat si de gestionat fiind setati sa credem ca o astfel de problema poate aparea la cei in varsta sau la un cuplu care nu mai are viitor.
2. Care sunt conditiile care trebuiesc indeplinite pentru ca un cuplu sa reziste fara sex?

In primul rand cred ca e nevoie ca relatia sa fie echilibrata. La fel si partenerii. Apoi asa cum spuneam si mai sus, comunicarea este foarte importanta. Sa poate discuta despre acest aspect, despre cauze si solutii si sa se evite acumularea frustrarilor. Asta daca e sa vorbim de sanatate. Deoarece exista si situatii unde partenerii se adapteaza la o astfel de situatie destul de repede si usor din cauza unor probleme de fond, mai adanci si mai serioase care in acest mod sunt mascate si ofera o scuza functionala buna.

3. Exista dragoste fara sex intr-un cuplu? Cat de normal este acest lucru?

Da, cred ca exista. Sexualitatea este doar o componenta a unei relatii. in mod firesc ea vine sa completeze sentimentele, atractia si ajuta la construirea intimitatii pe de o parte. Alte componente importante sunt respectul, admiratia, interesele si valorile comune. Si probabil altele care dau unicitate fiecarei relatii in parte. Cat despre a fi normal, e discutabil. Normalitatea se defineste prin ceva acceptat de majoritate. Ori in sensul acesta poate ca nu e normal in cultura noastra. Dar e posibil sa gasim culturi unde sa fie normal. Sau poate la fel de bine sa fie normal pentru cei 2 parteneri ceea ce e cel mai important pana la urma.
4. Ce se intampla cand absenta vietii sexuale devine de nesuportat pentru unul dintre parteneri?

De cele mai multe ori aceasta lipsa va fi compensata intr-un fel sau altul. Femeile pot sa compenseze prin shopping, vizite frecvente la saloanele de cosmetica si ingrijire personala, barbatii prin sport, „iesiri cu baietii” etc. Si bineinteles pot fi si solutii extreme valabile pentru oricare dintre parteneri: isi gasesc alti parteneri sexuali (ceea ce poate sau nu duce la ruperea relatiei), alcool, etc.
5. Ce trebuie sa se intample pentru ca absenta sexului intr-un cuplu sa duca la destramarea lui?

Cum spuneam si mai sus, momentul in care unul dintre parteneri ajunge la concluzia ca nu ii mai este ok in relatie. Ca vrea sau merita mai mult. Si mai mult ca sigur se ajunge la destramare si din lipsa de comunicare. Stau sa ma gandesc ca am vazut cazuri de cupluri care ar fi putut depasi situatia data daca ar fi vorbit. Dar subiectul era fie jenant, fie provoca teama, furie, tristete sau chiar il face sa se simta nedorit pe cel care primeste refuzul.
6. In cazul in care partenerii supravietuiesc fara sex, mai poate fi vorba, de fapt, de un cuplu? Sau mai degraba de o relatie ca intre un frate si o sora?

Vorbim in continuare despre cuplu chiar si in absenta componentei sexuale tocmai datorita factorilor multipli care duc pana la urma la formarea cuplului. Cat despre rezistenta si stabilitatea in timp a unui astfel de cuplu cred ca putem discuta doar luand fiecare caz in parte si uitandu-ne la ceea ce ii uneste si ceea ce i-a determinat de la inceput sa fie impreuna.

Material scris pentru Marie Claire

Oricat as incerca sa fac ordine in ce a insemnat 2011 se pare ca inca nu reusesc. Inca e prea devreme. Si cu siguranta a fost un an plin. Plin cu o multime de evenimente. Cu bune, cu rele, cu greu si cu usor.

A fost un an cu multe decizii. Si chiar daca uneori ma intreb care a fost sensul, pentru ce am luat o decizie sau alta, cu siguranta nu regret nimic. Am invatat o multime de lucruri anul trecut. Despre mine, despre oameni, despre stari, lucruri, limite sau posibilitati.

Inca o data am inteles ca invatam toata viata. Ca una dintre singurele noastre constante e shimbarea. Se produc schimbri mai mici sau mai mari, mai clare sau mai putin evidente, dar cu siguranta se intampla.

2011 a fost un an in care am ales alte directii. Pe toate planurile. Asta mi-a adus oameni noi in viata, oameni frumosi, oameni care mi-au devenit dragi, apropiati si de la care am avut si am ce sa invat. Oameni pe care am ajuns sa ii consider prieteni. Dar a si facut ca unii sa plece din viata mea. Si, cu toate ca au fost oameni dragi mie se pare ca aveam nevoie sa o luam pe drumuri separate. Ma bucur ca au fost langa mine o vreme.

Si cu toate ca intr-un moment sau altul am crezut ca viata mea va lua un anumit curs, anul trecut am vazut inca o data ca totul se poate schimba. Ca pot sa o iau de la inceput intr-un domeniu total nou, pe un teren total necunoscut. De la zero. De la nimic si sa reconstruiesc totul. Incet, cu grija, cu atentie, cu multa rabdare si cu multe lucruri de invatat.

Si recunosc ca imi place.

Si cu toate ca multe lucruri le-am pastrat in cutiuta lor, cu toate ca confortul imi este in continuare si prieten si dusman, accept orice provocare noua care ma poate duce un pas mai incolo. Si uneori e un pas mai departe, alteori poate e in spate. Dar cu siguranta ma face sa ma misc.

Nu stiu cand sau cum o sa procesez cu totul 2011. Sau daca e nevoie sa o fac mai mult decat pana acum. Dar cu siguranta 2011 a fost un an intens, frumos, greu, usor. Cu de toate. Cu bune si cu mai putin bune. Dar a fost.

Asa ca acum ma uit spre 2012…

Cum in fiecare an, foarte aproape de inceputul lui, imi serbez si aniversarea si mai ales cum nu reusesc niciodata sa am new year resolution ma gandeam ca anul acesta sa incep  noua traditie. Sa imi stabilesc aceasta “rezolutie” de ziua mea.

Asa ca deschid anul cu cateva dorinte / propuneri / ganduri pe care mi le doresc pentru anul acesta:

1. Sa ma reintorc la scris. Am lasat sa treaca pe langa mine momente, idei, ganduri in ultimele luni si nu am avut … sa le astern pe hartie. Anul acesta as vrea sa revin la scris
2. Sa iubesc si sa fiu iubita. Sa am in viata mea oameni care merita atentia si sentimentele mele si, la randul meu, sa ii merit
3. Sa reincep sa calatoresc. In ultimii 2 ani am cam stat pe tusa la capitolul asta. Probabil o parte din motive tin si de mutarea de la Timisoara la Bucuresti dar si de unele alegeri care nu au fost intodeauna in favoarea mea…
4. Sa am mai multa grija de mine: sa ma odihnesc mai mult – anul trecut am muncit destul de mult si am cam neglijat acest aspect. Sa fac sport, sa merg la teatru, opera, concerte si alte lucruri dragute
5. Sa aloc mai mult timp de calitate prietenilor – cu unii dintre ei mi-a fost greu uneori sa ma vad sau sa fac lucruri dragute
6. Sa fiu senina si sa ma pot bucura de fiecare si de fiecare moment. Sigur am pentru ce sa spun “multumesc” si sigur am ce sa invat din fiecare dintre ele.
7. Sa ies din “cutiuta” mea. Sa lupt cu confortul si obisnuinta care ma pot plafona. Sa schimb si sa cresc.

Si probabil mai sunt si alte multe si marunte sau mari…

C

Fiecare anotimp are dimineti specifice.

Acum, se presupune ca e vara. Si diminetile ar trebui sa fie insorite si calduroase. Cu toate astea, ultimele zile au venit cu dimineti inchise, mohorate si de multe ori reci. Pe langa aroma ceaiului care imi insoteste diminetile cu siguranta mai am nevoie de ceva care sa imi coloreze ziua ce va urma.

Cel mai bun accesoriu pentru o stare, fie ca e vorba de energie, fie ca e vorba de inspiratie, voie buna sau incredere in mine,  este parfumul. Am parfumuri de vara, fresh, proaspete, aromate, inflorate si parfumuri de iarna, dulci, profunde, senzuale, rafinate. Am parfumuri care imi amintesc de vacanta si parfumuri care imi amintesc de el.

Le privesc in fiecare dimineata, ma uit afara si ma uit in mine. Caut acel ceva care sa imi puna zambetul pe buze in acea zi. Caut inspiratia care sa fie langa mine pe tot parcursul zilei.

Zilele astea am ales de fiecare data ceva ce sa imi inspire cald si comod si confortabil. Dar astept cu nerabdare zilele de vara reale. Acele zile cand diminetile sunt insorite si calduroase. Cand te uiti la in si te gandesti la mare. Cand visezi la umbra unei livezi si la racoarea unei limonade. Cand soarele te alinta cu raze mult prea fierbinti si tu il certi ca a prea „iubaret”.

Acele zile vor veni cu o noua alegere. Parfumata, deosebita, rafinata. Iar daca este completata de o atingere de mosc cu siguranta imi va cuceri inima si diminetile de vara.

E promisiunea pe care o face C-THRU Golden Touch. Mai mult, un zambet pe buze si un bust de energie si de incredere in tine in zilele lungi de intalniri, sedinte si munca la birou cand mintea e cu siguranta la week-end-urile la mare sau la munte.

Acesta postare este inscrisa in campania Blogal Initiative dedicata bloggeritelor

Cosmina Pacurar

Asa as numi eu Ro. Vad in jurul meu o multime de oameni care se plang de ceva. Acum as vrea sa stiti ca nu ma refer aici la acei oameni care au o problema, isi spun problema, iar apoi cauta solutii pentru aceasta. Nu. Ma refer la acei oameni care pur si simplu se plang. Ia ganditi-va de cate ori auziti in jurul vostru: „Nu am bani”, „Nu imi place jobul”, „Soselel sunt proaste”, „Nu ma iubeste X”, „Nu gasesc Y produs in Ro”, „Avem o tara de…”, „E prea cald”, „E prea frig”, „Am un sef enervant”, „ Sotul ma inseala”, „Copilul e rebel”, „Copilul nu invata bine”, „Nu am timp”, „Nu am…” si completati voi mai departe. Sunt sigura ca mai sunt multe astfel de exemple de plangeri pe care nu le-am pomenit, dar care sunt frecvente.

Acum partea interesanta pentru mine, cand ma uit la acesti oameni, este ca nu fac nimic pentru a-si schimba starea. Raman constant in starea asta si continua sa se planga. Pozitioneaza cauzalitatea starii lor in exterior: societatea, altii, ceilalti, el, ea sunt de vina pentru ceea ce nu se intampla. Eu sunt legat de maini si de picioare.” Eu nu am „puterea” de a schimba ceva. Pot doar sa ma plang.” Despre faptul ca acesti oameni se transforma in oameni toxici am scris.

Ceea ce vreau sa punctez e faptul ca acesti oameni pe de o parte nu isi asuma responsabilitatea pentru viata lor, pentru starea in care se afla si pentru problemele lor. Sau, mai grav, nu vor si nu fac nimic pentru a schimba ceea ce se intampla.

Acum, stiu ca partea cu asumarea responsabilitatii pentru propria viata este foarte dificila. De abia am invatat ca suntem responsabili pentru job-ul nostru. Ca nu ne este garantat de altcineva. Acum suntem in proces de invatare a asumarii responsabilitatii legate de pensii, asigurari etc. Si cand spun toate astea, ma refer la marea majoritate a oamenilor a caror mentalitate inca nu e schimbata sau e in proces de… Dar sa revenim.

Vorbeam despre asumarea responsabilitatii pentru propria persoana, pentru propria viata si mai ales pentru schimbare. Si va spuneam ca asta e partea cea mai dificila. Pentru ca daca imi asum responsabilitatea si ceva nu merge bine nu am pe cine da vina. Trebuie sa imi asum si esecul. Si stiu cat de greu poate sa fie sa ma gandesc ca eu sunt responsabil/a pentru asta. Ca nu pot sa vin sa spun ca altccineva e de vina pentru ca mie nu imi merge bine sau ca eu sunt suparat/a sau orice altceva cu conotatie negativa. Ne place sa „ne batem cu pumnul in piept” cand e vorba de succes si de reusita. Dar nu avem curajul sa spunem: Ok, de data asta am gresit sau Acum nu mi-a iesit. Si apoi sa mergem mai departe. Sa o luam de la inceput.

Si tocmai pentru ca stiu, atat din experienta mea, cat si a cunoscutilor si a clientilor mei cat ai de muncit pentru a schimba atitudinea si a incepe sa iti asumi responsabilitatea pentru propria viata astazi iti propun un prim exercitiu de evaluare: te invit ca prima data cand esti suparat/a sau agitat/a sau furios/a si iti spui ca vina pentru starea ta e a celui/celei din fata ta sa te uiti putin in interiorul tau. Sa stai sa vezi ce iti spui si cum iti spui in acea situatie. Sa vezi daca nu cumva gandurile tale alimenteaza si amplifica starea ta.

Si atunci cand identifici toate astea, fa o schimbare. Fie ca alegi sa respiri mai profund sau poate citesti un banc ori asculti melodia preferata sau poate chiar te ridici de pe scaun si faci cativa pasi sau incepi sa iti spui altceva vis a vis de acea situatie/discutie. Tu alegi ce sa faci. Dar sunt tare curioasa care vor fi efectele acestei schimbari.

Eu stiu ca, atunci cand am inceput sa accept ca sunt responsabila pentru mine si pentru cum ma simt sau ce mi se intampla si am inceput sa imi asum starile am reusit sa fac schimbari. Si sunt sigura ca si tu poti.

As porni de la ideea de criza in sine. Avem sau nu criza in Ro? A venit, a trecut, urmeaza? Peste tot auzim de criza economica. De atat timp tot auzim de ea incat obosesc doar cand aud cuvantul criza.

Acum sincer. Daca banii aia multi nu s-au inecat sau nu au ars eu nu prea inteleg cum au disparut ei asa de odata incat sa „apara” criza. Pot sa cred sau sa inteleg ca unii au avut interese in a provoca criza sau iluzia crizei prin oprirea circulatiei banilor. Si ca probabil acei „unii” fie s-au imbogatit si mai mult, fie interesul lor a fost in zona de putere si control si probabil le-au castigat sau le vor castiga pana la sfarsitul crizei.

Nu ma intelegeti gresit. Nu am nici o problema cu toate astea. In sensul ca nimeni si nimic nu imi da dreptul de a judeca sau de a imparti binele si raul la unii sau la altii. Mai mult, daca acesti oameni au ajuns in acea pozitie, cu siguranta ca, sunt inteligenti si mai mult decat atat acela era locul in care trebuiau sa ajunga.

Ideea acestui articol e de a gasi modalitati altfel, diferite de a iesi din criza. Sunt suficienti oameni mai mult sau mai putin in masura sa faca analiza si sa caute solutii serioase si clasice (alea cu impozitarea lui X sau Y; cu reducerea personalului din sistemul public ca e prea numeros, cu reducerea birocratiei si incurajarea si sustinerea antreprenoriatului prin politici economice avantajoase sau altele din aceiasi categorie clasica) pentru iesirea din criza asa ca va provoc la un exercitiu de imaginatie, creativitate si joaca. Eu va spun ideile mele despre iesirea din criza, voi imi spuneti ideile voastre si sa vedem ce iese

Prima idee care imi trece prin minte se leaga de toata clasa politica. Nu doar cei care sunt la putere acum. Toti care au fost implicati direct sau indirect in politica din Ro. I-as duce la un spa care face ceva tratamente cu O2 si i-as tine acolo o zi sa se oxigeneze bine. Apoi i-as pune sa stea in maini mai mult timp (asa in functie de necesitati de la o saptamana in sus). Cred ca ar fi 2 rezultate: unul ca li se oxigeneaza creierul si mai sti, s-ar putea chiar sa inceapa sa gandeasca solutii. Iar al 2-lea rezultat: poate li s-ar mai goli buzunarele. Si ar reveni o parte din bani pe la buget. Acum nu as vrea sa se intoarca toti banii, dar macar asa 40-50% din ei.

O alta solutie care poate fi aplicata se leaga de „reanimarea” satului romanesc. Eu le-as da, la vacute, sa bea cerneala. Asa s-ar transfoma toate in Milka. Si posibil ca laptele sa fie mai sanatos decat ce gasim acum pe piata. Dar ganditi-va la ideea cu Milka. Iarasi cred ca ar rezulta 2 directii: pe de o parte putem sa exportam vacuta Milka, pe de alta parte va dati seama cati oameni ar vrea sa vina sa vada unde se nasc si traiesc vacutele Milka?! Cum traiesc ele? Sa stea o vreme sa le ingrijeasca etc. Si uite asa viata la tara e reanimata, ajung bani de cheltuit la tarani si crestem PIB-ul pentru ca o parte vor ajunge la buget.

Apoi ma gandeam cat de mult ne plac noua romanilor dramele si show-bizz-ul autohton… si cum sunt la mare cautare telenovelele ma gandesc ca mare parte din romani pot fi implicati in astfel de proiecte. Ia ganditi-va, vedem atata drama la tv, in ziare etc deci avem sursa de inspiratie pentru scenarii  si „actori” cu experienta in domeniu, doar joaca zilnic roluri de telenovela. Apoi, toata lumea spune ca avem fete frumoase, deci avem si actrite care sa tina prima pagina si atentia. Si toti stim ca filmele sunt o sursa destul de buna de bani. Deci asta ar putea fi o alta solutie de a iesi din criza. PIB-ul Ro probabil ar avea mult mai multe zerouri in urma unei abordari telenovelistice a realitatii romanesti. Cu atat mai mult cu cat si in zona politica avem multe exemple de drama queen atat feminine, cat si masculine.

*Rugamintea mea la voi pentru acest post e sa imi acordati timpul si rabdarea de a citi pana la sfarsit. Multumesc mult

In decembrie am participat alaturi de gasca mea vesela din Bucuresti, 10 suntem la numar (EMCA – fetele si GSMDTT – baietii), la un proiect care ne-a facut Mos Craciuni pentru niste copii mai putin favorizati de mediu. Ma refer la Centrul de Plasament si Primiri Urgente Robin Hood.

Acum sa va povestesc putin despre cei de la Robin Hood. In primul rand mie mi se par in plin ghetou. E foarte dificil sa ajungi la ei. Chiar daca, la o prima vedere, harta iti arata un drum usor de urmat, e o intreaga aventura sa ii gasesti. Apoi, sunt in pline noroaie. Strazi neasfaltate, nenivelate in jur, cladiri mai mult sau mai putin prietenoase in jur. Si toate astea undeva la o margine de Bucuresti.

Cu toate astea am avut o multime de surprize placute odata ajunsi acolo. Copii sunt foarte draguti. Sunt respectosi, prietenosi si iti arata nevoia lor de atentie si afectivitate intr-un mod deloc invaziv.

Unul dintre lucrurile minunate pe care le-am descoperit este atelierul de creatie al copiilor. O persoana deosebita se ocupa de acesti copii si ii ajuta sa isi dezvolte si sa isi valorifice potentialul artistic. Picteaza tablouri, icoane, fac diverse obiecte de decor si incearca sa valorifice toate materialele disponibile, chiar daca la o prima vedere acestea nu ar fi potrivite pentru asa ceva.

Si va pot spune ca fac lucruri cu totul deosebite.

Dar as vrea sa revin la titlul articolului si la ideea pe care o avem. Ne dorim sa facem ceva pe termen lung pentru acesti copii. Oarecum ceva care sa contribuie mai mult la dezvoltarea lor armonioasa si la o integrare pe termen lung in societate.

Vrem sa le creem o ludoteca. Si se va numi Ludoteca Strumpf.

Acum, ce inseamna o ludoteca? E un spatiu de joaca, creativ si educativ. In acet mediu copii pot invata sa interactioneze, sa se joace in echipa, isi vor devolta creativitatea si abilitatile intr-un mediu care ii va stimula. Si mai mult decat atat, vor petrece timp de calitate si vor invata sa se joace frumos.

Acolo, copii, vor avea la dispozitie jocuri, carti si materiale utile pentru toate aceste activitati.

Initiativa ludotecilor in Bucuresti apartine Asociatiei Creativ care este partenera in acest proiect. Din partea lor vor fi si voluntarii care vor coordona activitatile ludotecii. Acum nu va ganditi ca copii nu vor avea acces la ludoteca decat impreuna cu voluntarii. Nuuu. Ei vor putea sa se joace acolo atunci cand doresc pentru ca aceasta va fi creata in incinta centrului de plasament. Doar ca, regulat, vor fi acolo si voluntari care vor coordona diverse activitati educative. Ii mai avem alaturi de noi si pe cei de la Copacul de Hartie.

Pe de alta parte, ii vom sustine pe termen  mediu si lung pe cei de la centru. In acest sens, ne dorim sa putem sa organizam pentru ei tabere de vara si de iarna, sa le oferim rechizite pentru anul scolar (ah, daca nu v-am spus, copii merg la scoala in comunitate. Mai mult, au cazuri de succes, care au continuat scoala pana la a termina o facultate) si, bineintnteles, sa le oferim cadouri de sarbatori.

Acum v-am povestit despre ideea noastra. Haideti sa va spun putin si de cum ne gandim sa o punem in practica.

Campania initiata de noi se numeste „O mama lipseste! Poti sa-i ajuti!”.

Sunt 2 mari directii initiate de noi:

Pe de o parte vineri, 11 februarie, organizam un party mare, mare in Club Memento. Va si si cu premii. Pe de o parte puteti castiga o cina romantica in 2 oferita fie de gazdele noastre, fie de unul dintre parteneri si prieteni Caffe Tabiet. Taxa de intrare este de 25 lei si suma stransa va merge, bineinteles, la copii. Aici avem un mare sprijin din partea AIESEC. Mai puteti contribui aducand, la petrecere sau la Copacul de Hartie, jocuri, jucarii si carti. Rugamintea noastra e ca ele sa fie in stare buna.
Gasesti bilete pentru petrecere la AIESEC, Copacul de Hartie, Asociatia Creativ, BOS.

Pe de alta parte, bineinteles, primim sponsorizari. Noi avem create pachete, mai mari sau mai mici, care vin cu diverse beneficii pentru cei care doresc sa se implice in proiect. De la campanii media integrate, pana chiar la a le constri si lor o ludoteca pentru copii angajatilor sau pentru copii clientilor. Daca va doriti sa contribuiti la acest proiect cu siguranta orice suma va fi de folos pentru a ne atinge scopul.

Acum, voi, care ati avut rabdare sa cititi tot materialul, puteti sa ne ajutati venind vineri la party si contribuind astfel prin achizitionarea unui bilet de intrare. Puteti, de asemenea, sa contribuiti prin anuntarea evenimentului si a proiectului. Cu cat mai multi afla de initiativa cu atat mai bine. Mai mult, daca aveti idei sau sugestii de firme/persoane care ne-ar putea sustine si pe care i-am putea contacta nu ezitati sa imi spuneti. Fie imi lasati un comment aici, fie imi dati un mail cu siguranta nu o sa trec cu vederea nici o sugestie sau ajutor.

In incheiere as mai vrea sa il pomenesc, pe pozitia de initiator al proiectului, pe colegul meu Gabi Aftenie de la Marketing Tactics si sa va las cu poze din atelierul copiilor, poze de la activitatile desfasurate sambata de cei de la Creativ cu copii (dar nu stiu cum e cu publicatul pozelor cu copii asa ca pun poze cu rezultatele „muncii” lor) si cu afisul petrecerii de sambata unde va asteptam.

Zapacita cum sunt – si aici prietenii mei dragi pot confirma – abia astazi am aflat, cu surprindere , ca am o leapsa de care nu stiam. Sorin Grumazescu, a scris, chiar de ziua mea as putea sa spun o poveste despre povesti. Mai precis despre ce citea cand era de-o schioapa. Si mi-a dat si mie sarcina. Care se potriveste foarte bine cu postul meu anterior in care va povesteam despre un proiect care ma incanta zi de zi, Povesti Nemuritoare

Eh, dar sa revenim la tema data. Ce citeam cand eram de-o schioapa?

Cu siguranta imi amintesc cartile in format A4 care le-am pastrat pana acum cativa ani: Fram, ursul polar; Povestiri istorice si cred ca mai erau vreo 2 care imi scapa acum din memorie. Le-am dat mai departe la un moment dat unor copii pentru a se bucura si ei de descoperirea lumilor fascinante din carti.

Pe de alta parte imi amintesc de povestile lui Creanga pe care le-am savurat de-a lungul anilor. A mai fost si Huckleberry Finn printre cartile de referinta ale copilariei.

Printre ele exista totusi o carte care a ramas draga sufletului meu si pe care, spre tristetea mea infinita, parintii mei au dat-o. Partea proasta este ca nu reusim nici care dintre noi sa ne amintim titlul ei – sau ei cui au dat-o pentru a o recupera. Dar haideti sa va spun ce imi amintesc eu legat de acea carte. Era o poveste in imagini. Cu personaje asiatice – nu as putea acum sa va spun cu exactitate carei tari sau popor apartine povestea pentru ca amintirile mele sunt umbrite de anii care au trecut. Imi mai amintesc ca povestea se contura in jurul unui micute fetite si a unei scoici. Nu imi amintesc daca fetita traia in scoica sau daca pleaca sa salveze scoica. Imi dau seama ca amintirile mele sunt probabil amestecate cu o parte construita de imaginatia mea. Totusi stiu ca ani de zile a fost povestea/cartea mea preferata. Si ma intristez de fiecare data cand imi amintesc de ea si de faptul ca nu mai e in biblioteca mea.

Au trecut apoi ceva ani si a fost o alta carte care mi-a atras atentia in mod deosebit si care a ramas pana in ziua de astazi romanul meu preferat. A fost primul roman citit – sau asa imi amintesc: Singur pe lume de Hector Malot. Am recitit cartea asta acum vreo 3 ani si mi-a facut la fel de multa placere. A fost la fel de surprinzatoare, de captivanta si de nelasat din mana precum mi-o aminteam. Cand am recitit romanul aveam in minte teoria din analiza tranzactionala are spune ca povestile/romanele preferate te influenteaza in scenariul propriei vieti. Scenariu pe care il scrii si il construiesti de unul singur. Dar asta e o tema pentru un alt articol si pentru un curs la care urmeaza sa va invit in viitoarul apropiat.

Revenind la carti si la romane. Chiar daca leapsa se referea la primele „zvacniri” in lumea cititului, printre cele care mi-au mai atras atentia dea lungul anilor copilariei/adolescentei au mai fost si: Ion; Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi; domna Bovary, Jane Eyre, Cavalerii Pardaillan – toata seria, mult Dumas, Tess of the d’Ubervilles si muuuulte altele…

In anii mai de „aproape” de epoca asta – multe mi-au atras atentia dar ar fi o lista mult prea lunga de insirat…

Si pentru incheiere dau leapsa biscuitelui, Ioanei – ca tot ii place sa scrie despre carti si oricui ii vrea sa ne povesteasca despre povesti

Si sigur pentru copilul din tine. Asa as putea sa caracterizez pe scurt proiectul de care vreau sa va vorbesc.

Va amintiti povestile copilariei? Acele povesti pe care le auzeati cand erati mai mici sau mai mari sau pe care le-ati citit chiar voi?

Eu imi amintesc de iernile cu zapada foarte mare si zile friguroase. Imi amintesc de caldura sobei dupa o zi de sanius. Ma urcam deasupra cuptorului sa ma incalzesc cu o carte in mana si citeam. Si imi amintesc cum eram purtata in alte lumi. Fascinante, pline de aventuri, pline de intamplari si de personaje unele posibile si reale altele fantastice sau doar imaginate – asa erau aceste lumi din carti si din povesti.

Cu trecerea anilor am adaugat povestilor citite romanele. Unele obligatorii – va amintiti liceul si cele multe carti care trebuiau citite? – altele care imi atrageau atentia sau imi erau recomandate de oameni in a caror parere aveam mare incredere, altele din categoria „junk” dar care erau mult prea atragatoare ca sa nu le trec in portofoliu.

Au mai trecut ceva ani si am ajuns la materialele de specialitate – au fost cativa ani in care am citit aproape exclusiv psihologie si psihoterapie.

Apoi am reinceput sa le combin si sa citesc atat specialitate, cat si romane si povesti. Dar mai mult decat orice am redescoperit povestile si legatura lor cu viata noastra. Am descoperit modalitatea in care ele ne influenteaza. Am descoperit metaforele profunde care se ascund in povesti – de la cele mai simple la cele mai complexe povesti – toate ascund metafore prin care putem vedea viata in general si modul in care o traim noi in particular.

Si totusi, de ce scriu randurile astea? Pentru ca de ceva vreme – cateva saptamani sa tot fie – un proiect senzational mi-a atras atentia si m-a readus in lumea unor povesti oarecum pierdute in cotloanele amintirilor. Proiectul se numeste Povesti Nemuritoare. E un site care functioneaza pe baza de inscriere. Iti lasi adresa de mail si primesti in fiecare zi o poveste. O poti descarca sau o poti citi on-line. Mai mult decat atat – proiectul este gratuit. Adica nu te costa nimic sa primesti sau sa te bucuri de aceste povesti.

Eh bine, te costa cateva minute din timpul tau – minute care pot sa iti aduca bucuria sufletului si a mintii. Minute care pot retrezi si/sau hrani copilul din tine. Acel copil pe care daca il pierdem imbatranim.

M-as bucura sa stiu ca fiecare dintre voi faceti ceva in ficare zi pentru a mentine viu si alert acest copil interior care ne da bucuria vietii, tinerete si frumusete prin joc, veselie, povesti nemuritoare sau orice alta modalitate pe care voi ati descoperit-o ca fiind functionala.

Apropo, cum mentii copilul viu si activ?

Ma gandeam la cum a fost 2010 pentru mine. Si ma gandeam la una dintre ideile care se vehiculeaza la trecerea de la un an la altul: sa fie un an mai bun. La mine asta se leaga foarte mult cu ideea de a fi mai buna.

Cu totii ne dorim asta. Cu totii facem astfel de urari. Si totusi… ce inseamna sa fim mai buni sau sa fie un an mai bun?

Pentru unii poate insemna sa faca o fapta buna in plus fata de anul trecut. Pentru altii poate insemna sa ajute un batran sa traverseze stada sau un copil sa se ridice de jos dupa ce a cazut. Ori poate, sa nu mai arunce gunoiul aiurea sau sa recicleze. Sa vorbeasca frumos, sa isi viziteze parintii sau bunicii mai des, sa faca voluntariat, sa spuna Da sau sa spuna Nu mai des. Sa ierte mai usor sau poate mai repede. Sa fie mai veseli sau mai atenti la cei din jur. Sau poate sa insemne o mie si una de alte lucruri. Cu siguranta pentru fiecare dintre noi inseamna altceva.

Pentru mine 2010 a fost mai bun pentru ca eu am fost mai buna. Am reusit sa ajut cativa oameni cu care am parcurs un drum frumos – al psihoterapiei – si ma mandresc cu reusitele lor pentru ca o mica parte de acolo e si contributia mea.

Am reusit sa fac schimbari in viata mea. Schimbari destul de mari care au adus cu ele provocari mari.

Am reusit sa fac curat in viata mea astfel incat sa ma simt bine. Sa simt ca sunt inconjurata de oameni care sunt valorosi pentru mine, care au energie pozitiva si pentru care simt ca merita sa fac ceva.

In acelasi timp am reusit sa inchid usi si sa rup legaturi care nu-mi erau benefice. Si chiar daca nu a fost usor si chiar daca in unele situatii nu am inteles de ce stau lucrurile asa am reusit sa iert si sa merg mai departe.

Am reusit sa inteleg ca iubirea e frumoasa. Ca nu intodeauna are happy end, dar asta nu o face mai putin reala sau profunda. Am inteles ca e posibila chiar si atunci cand spui ca nu mai e posibila. Ca depaseste orice bariere si ca te invata sa ierti.

Am reusit sa ma iubesc mai mult, sa ma critic mai putin, sa ma iert mai mult si sigur sa ma pedepsesc mai putin.

Cu siguranta, am reusit sa aduc zambetul pe buzele unor copii minunati la sfarsitul anului. Copii mai putin norocosi (poate) ca mine si poate ca tine care citesti randurile astea.

Am reusit sa poluez mai putin: pentru ca aleg sa merg mai des pe jos decat cu masina; pentru ca am ales din nou sa nu fumez (si chiar daca am avut o mica „cadere” anul trecut, pot spune ca am intrat in al 4-lea an de cand aleg sa nu mai fiu fumatoare); pentru ca aleg sa ridic hartia de pe jos daca nimereste langa cosul de gunoi din prima; pentru ca am ales un bradut cu radacina pe care sa il pot replanta la primavara.

Si poate sunt o parte sau poate sunt toate lucrurile, actiunile pentru care eu cred ca am fost mai buna in 2010.

Iar pentru 2011 imi doresc sa fie cel putin la fel de bun ca 2010.

Si imi doresc sa fie si mai bun ca 2010 si sa pot face si mai multe lucruri bune si frumoase.

Si chiar daca sunt cateva zile de cand a inceput anul va doresc la toti un an mai bun, plin de impliniri, ganduri frumoase si soare pe strada voastra.

La multi ani!