Category Archives: din gradina de creativitate

Doar catrene ratacite din iubire rasarite…

Si de-ar fi s-astern
Al gandurilor catren
Un vers ca o iubire
O viata ca o traire

O iubire indepartata
Ce asteapta a fi purtata
Pe a valurilor unduire
Spre a ta traire

Si de-a fi sa mor
De al tau dor
O singura simtire
Iti las ca amintire

O scrisoare de amor
Sa stii ca a fost dor
Ce am simtit cu tine
Ce ai trait cu mine


A fost odata ca-n povesti
A fost ca niciodata
O luna ca o stea pe cer
Si o iubire indurerata

De ai simtit o data
In asta viata tulburata
O dragoste ce ti-a adus
O lacrima si un suras

Pastreaza amintirea calda
A buzei sarutata
Si sterge fara de regret
Caldura urmei ce-I sarata

Si vino si traieste azi
Iubirea indurerata
Spre a putea ca in povesti
Sa spui… a fost odata…


Si de-a fi sa-ti spun acum
O poveste de ramas bun
In a ochilor sclipire
Ai vedea o tresarire

Ar fi umbra de iubire
Ce ramane amintire
Pentru ca ai fost aici
Pentru ca nu stii sa zici

Tot ce este in traire
Sa exprimi si in simtire
Nu doar ochii sa clipeasca
De iubirea cea trupeasca

Si de-a fi sa-ti spun acum
O poveste de ramas bun
In a ochilor sclipire
Tot iubire…

O dimineata obisnuita

Era o dimineata la fel ca oricare alta. Marcus auzi bataile mamei sale in usa dormitorului propriu. Era timpul sa se trezeasca. Pregatirea pentru scoala ii lua doar cateva minute. Cobora in bucatarie unde sora lui era deja asezata la masa. Lua in fuga un mar din cosul de fructe strigand catre mama care se uita dupa el ca se grabeste. Bogdan il asteapta deja afara. Ca de obicei, o luara la fuga spre capatul strazii, intr-o intrecere care se termina de obicei cu Bogdan pe primul loc. Astazi totusi ceva e diferit. Marcus il intrecu pe Bogdan.

- Hei, cum ai reusit asta? In fiecare dimineata eu castig!

- Nu stiu cum am reusit astazi. Ma gandeam cand m-am trezit ca am visat ceva legat de cursele noastre de dimineata. Recunosc ca mi-a placut ideea de a te intrece si eu o data, zise Marcus zambind strengareste.

Continuandu-si drumul spre scoala incepura sa povesteasca de ziua ce urma sa inceapa. Ce ore au la scoala in acea zi, care vor fi cele placute si ce ar putea sa faca pentru a trece timpul mai repede in cele care nu le placeau. In mare aveau aceleasi preferinte. Totusi, Marcus prefera ora de biologie pe cand Bogdan nu. De fapt, daca ar fi sa fie sincer ii placea profesoara de biologie. Era asa de draguta. Si vorbea atat de frumos cu ei. Nu intelegea cum de Bogdan nu vedea toate astea. Dar nu conta. Nu se putea supara pe prietenul lui cel mai bun doar din atata motiv.

Pe cum se apropiau de scoala incepeau sa se intalneasca cu colegii lor. Sa povesteasca de ceea ce au facut de ieri de cand nu s-au vazut, sa se joace si sa se alerge. Activitatile obisnuite dintr-o dimineata obisnuita.

Cel putin asa parea la acel moment. Apropiindu-se de intrarea in scoala ceva ii atrase atentia lui Marcus. O mica veverita se juca cu o ghinda la radacina copacului mare ce strajuia una din laturile curtii interioare. Ceva il atragea spre acel joc haios al veveritei. Se desprinse din grupul de colegi spunandu-i lui Bogdan ca ii va prinde din urma. Se apropie incet de micuta veverita, pe cat de incet putea pentru a nu o speria. Cum era din ce in ce mai aproape incepu sa i se para ca aude un cantec. Ca si cand un alt copil ar fi prin jur si ar canta un cantecel vesel in timp ce alerga dupa ceva. Se uita in jur si totusi nu vede pe nimeni. Era singurul copil din acea parte a curtii. Ceilalti erau destul de departe incat sa nu ii poata auzi. Cu atat mai mult nu i se parea ca ar canta vreunul dintre ei. Din ce in ce mai curios se apropie si mai mult de micuta veverita si constata cu uimire ca ea e cea care canta. Jocul ei era foarte vesel. Arunca si prindea ghinda, alerga in jurul ei in timp ca canta acel cantecel vesel. Marcus era la un pas distanta de aceasta mica creatura fascinanta care, spre uimirea lui, canta un cantecel pe care el putea sa il inteleaga.

Ultimul pas, care il aduse suficient de aproape de veverita, fusese auzit si de aceasta. Se opri din jocul ei si inceta si cantecul acela vesel. Se intoarse catre baiatul care se uita fascinat la ea zambind si spunand:

-          Sunt cateva zile de cand astept sa vii sa te joci cu mine. Credeam ca nu mai vii o data.

-          Cum de pot sa te aud? Intreba uimit Marcus

-          Foarte simplu. Tu ai putut sa ma auzi intodeauna. Doar ca nu ai dat atentiei acestui fapt. Dar stiam ca se va intampla la un moment dat. Stai sa vezi ce bucurie va fi cand voi povestii familiei mele ca in sfarsit ai venit sa vorbesti cu mine.

-          Cum? Si familia ta stie de mine si ca eu pot sa te aud? Intreba din ce in ce mai mirat Marcus.

-          Da. Au fost si ei in unele zile pe aici cu mine. Ne-am uitat dupa tine in fiecare dimineata sperand ca vei veni in sfarsit sa te joci cu noi. Dar niciodata nu e prea tarziu. Poate maine vor veni si ei sa se joace cu noi. O sa vii si maine sa te joci cu mine sper.

-          Aaa, da. Dar stii acum trebuie sa merg in clasa si astazi nu m-am jucat cu tine. Zise Marcus

-          Pai nu e nimic. Ma bucur ca am vorbit si ca de acum dimineata o sa vii sa te joci cu mine. Zise micuta veverita.

Marcus o lua la picior, grabit de sunetul clopotelului care se auzea din cladire. La un moment dat se opri intorcandu-se brusc:

-          Am uitat sa te intreb! Cum te cheama?

-          Sparky, zise veverita in timp ce reincepea joaca de mai inainte precum si cantecelul fredonat atunci cand Marcus o vazu prima data.

Te astept

Te astept

Atat cat ai nevoie si mai mult.

Te astept

Atat cat e posibil si inca putin

Te astept

Atat cat ne e dat si mai primim putin

Te astept

De o viata si inca una adunat

Te astept

Sa vii, sa pleci, sa te intorci

Te astept

Iubind, visand, sperand

Te astept

Ieri, azi, maine

Te astept

Pe tine cel de langa mine

Te astept

Sa visam impreuna

Te astept

Si ma astept cu tine

Te astept

Micutul J

Micutul J era din ce in ce mai curios de oameni. Nu vasuse prea multi in viata lui, iar asta facea ca fascinatia sa fie din ce in ce mai mare pe masura ce timpul trecea. In micuta scorbura unde locuia cu domnul si doamna J, o minunata familie de veverite, adunase cam tot ceea ce putuse gasi si care nu fusese prea greu de miscat despre oameni. Micute obiecte lucitoare, bucati de hartie, dopuri de la sticle si alte astfel de obiecte care par fara nici o legatura unele cu altele. Pe cum statea si se uita la ele incercand sa inteleaga la ce folosesc curiozitatea lui crestea din ce in ce mai mult. Se hotara sa-si intrebe parintii care este rostul tuturor acestor obiecte.
Parintii lui, chiar daca erau o pereche foarte inteligenta de veverite, nu fusesera niciodata interesati de oameni. Ca atare nu prea stiau ce sa ii raspunda. Mai mult incepura sa fie ingrijorati de atentia crescuta pe care micutul J o acorda oamenilor si lucrurilor acestora.
Incercara sa ii explice cum ca nu e bine sa fie asa de interesat de oameni. Ca acestia sunt mult mai mari decat ei. Ca nu stii niciodata la ce sa te astepti de la acestia, ca fac lucruri ciudate si uneori chiar incearca sa prinda veveritele. Ca nu se stie ce vor sa faca cu ele cand le prind si ca nu e sigur sa fie in preajma lor. Cu cat incercau ei sa ii explice mai mult despre pericolele care pot aparea in preajma oamenilor cu atat mai fascinat devenea micutul J de oameni. Cu cat ei se ingrijorau mai mult de interesul lui, cu atat mai mult el isi dorea sa cunoasca aceste fiinte pe care le gasea fascinante.
Astfel intr-o dimineata se hotara sa se apropie de unul dintre ei. De la geamul camerei sale vedea in fiecare zi diversi oameni trecand pe strada din fata copacului lor. Unii erau mai mari altii mai mici. Se gandii ca ar fi mai bine s aincerce sa se apropie de un om mai mic. Astfel nu era chiar asa inspaimantatoare diferenta fizica.
Odata luata hotararea se trezi ca de obicei, stiind ca momentul este potrivit pentru ca atunci trec multi oameni pe acolo. Se pregati de iesit afara apoi tiptil, pentru a nu fi auzit de parintii lui, se strecura pe usa din fata spre locul lui obisnuit de joaca. Totusi, astazi mersese ceva mai departe decat de obicei tocmai pentru a se putea apropia de aceste creaturi fascinante pe care isi dorii sa le cunoasca, oamenii.
Erau 2 micuti omuleti pe care ii vedea in fiecare zi venind impreuna si isi spuse ca sigur ar fi interesant sa ii cunoasca. Sau macar pe unul dintre ei. Nu prea stia el cum sa faca sa vorbeasca cu ei, dar se gandii ca poate le-ar putea atrage atentia asupra lui daca se joaca. Astfel, incepu sa se joace si sa cante ca de obicei. Pe cand se apropiau cei doi, vazu ca unul dintre ei pare sa fie atras de sunetele ce se auzeau dinspre el. Astfel ca nu se opri din cantecul ce-l fredona sperand ca micutul va fi si mai atras si se va apropia.
Dorintele lui se implinira deoarece micutul se desprinse de langa prietenul lui si se apropia de micutul J.
Dar oare ce va face acum cand in sfarsit va putea sa fie aproape de om? Ce ar putea sa ii spuna? Sigur nu-i va face nimic? Ii revenira brusc in minte toate povestile spuse de parintii lui. Ii revenira si intrebarile pe care le avea despre oameni. Inima incepu sa ii bata din ce in ce mai tare, dar se hotara ca asta este. Ce va fi va fi. El nu se va opri chiar acum cand era atata de aproape de a-si vedea visul implinit.
Asa ca continua sa cante….

Testul de inteligenta al lui Albert Einstein

- Exista 5 case fiecare de alta culoare.

- In fiecare casa locuieste o singura persoana, fiecare de alta nationalitate.

- Fiecarui locatar al fiecarei case ii place o anumita bautura, fumeaza o anumita marca de tigari si detine un anumit animal de casa.

- Niciuna din cele 5 persoane nu bea aceeasi bautura, nu fumeaza aceeasi marca de tigari si nu detine acelasi fel de animal de casa.

- Britanicul locuieste in casa rosie.

- Suedezul are un caine.

- Danezul bea cu placere ceai.

- Casa verde se afla in stanga casei albe.

- Locatarul casei verzi bea cafea.

- Persoana care fumeaza Pall Mall are o pasare.

- Locatarul care locuieste in casa din mijloc, bea lapte.

- Locatarul din casa galbena fumeaza Dunhill.

- Norvegianul locuieste in prima casa.

- Fumatorul de Marlboro locuieste langa cel care are o pisica.

- Locatarul care are un cal locuieste langa cel care fumeaza Dunhill.

- Fumatorul de Winfield bea cu placere bere.

- Norvegianul locuieste langa casa albastra.

- Germanul fumeaza Rothmans.

- Fumatorul de Marlboro are un vecin care bea apa.

Cine este proprietarul acvariului cu pesti?

Voi stiti solutia???

Iubirea

Intr-un strop de ploaie
Intr-un rasarit de soare
Pe un cer senin
Sau intr-un lac lin
Un zambet, o floare
Un sarut fin ca o boare…

O mangaiere diafana
Si roua de cu seara
Gandul diminetii
Si bucuria vietii
Iubire adunata
Intr-un suras de fata

Atingerea pura
Si lacrima uscata
Pasiunea tineretii
Si amurgul tristetii
Toate adunate
Si tie date

De le primesti
Sau daruiesti
De le pazesti
Sau pizmuiesti
A mele sunt toate…
Si tie date

Crochiuri

Le-am gasit uitate intr-un caiet…

Mi-ai readus zambetul pe buze si soarele in ochii. Fluturi veseli in stomac zburda fericiti gandindu-se la ochii tai.

———————————————————————————————————————————–

Se promitea o noapte calda. Aproape sufocanta in orasul inghitit de vara si de oamenii care nu plecasera in vacanta. Ajungeam acasa si hotarasem intr-un moment ca dedicam seara unei proiectii speciale. Aveam un film deosebit in plan si terasa… O minune de terasa. A noastra. Fara doar si poate aveam in fata o seara incantatoare. Si totusi… Nici macar nu banuiam cat de minunatat va fi seara.

———————————————————————————————————————————-

As putea fi suparata. As putea sa stau sa ma gandesc la toate posibilitatile pierdute. La toate momentele care ar fi putut sa fie si care au fost irosite. As putea sa ma gandesc la toate promisiunile dulci, soptite de buzele tale in noptile fierbinti de vara.

Sau pot sa ma bucur. De fiecare clipa ce ne-a fost dat sa o petrecem impreuna. De fiecare aventura pe care am trait-o alaturi de tine. Pot sa ma bucur ca te-am cunoscut si ca mi-ai imbogatit viata cu experiente minunate traite impreuna. Iti multumesc ca existi si ca pentru o perioada ai ales sa mergem impreuna pe acelasi drum.

Iti multumesc si te iubesc!

O clipa

In nebunia momentului, m-am pierdut in bratele tale pe pielea mea tresarind. Privesc orasul de undeva de sus. Tu esti langa mine. Buzele tale ating usor firele matasoase ale parului meu in timp ce imi soptesc usor, cu glas cald: „E gata!”. Ma intorc si iti zaresc privirea. Uit de mine, adancita in ochii tai verzi de un infinit profund. Ma intreb daca e posibil. Ma intreb daca e real. Ma intreb daca e un alt vis nascocit de mintea mea prinsa de aroma pielii tale. Imi amintesc. Revin si imi simt tremurul fin al pielii mele la contactul cu degetele tale.

Aud vocea ta spunand: „E gata!” si revin din mirajul trait cu toata intensitatea pana in acel moment. Al apusului privit de pe terasele suspendate ale orasului de vara. Revin la privirea  ta. La verdele stralucitor ce se pierde in al meu si imi amintesc: Cafeaua e gata. Ma intorc la ceasca aburinda din mana ta si ma gandesc la gustul buzelor tale amestecat cu cel al cafelei aburinde.

O seara ca oricare alta in care timpul se opreste in imbratisarea noastra.

Visul

M-am trezit cu gustul pielii tale pe buzele mele. Plecasesi déjà. Patul era gol, dar perna inca pastra amprenat capului tau langa al meu.

Si totusi…

Incerc sa ma conving ca nu a fost un vis. Ca totul e real si esti langa mine. Incerc sa ma conving ca atunci cand voi pune din nou capul pe perna tu vei fi langa mine.

Si totusi…

Azi noapte am avut un vis. Se facea ca suntem impreuna. Eram la plimbare. O padure era decorul nostru in aceasta frumoasa zi de toamna. Minunea culorilor ne uimea pe amandoi. Atat de mult verde, atat de multe nuante de aramiu si auriu. Soarele stralucea deasupra noastra si ne mangaia cu atata gingasie pielea. Cerul albastru infinit ne insotea pe poteca serpuitoare pe care o alesesem pentru aceasta plimbare.

Faceam planuri. Incercam sa descoperim cum sa cucerim lumea ce se intindea la picioarele noastre. Cum poti fi stapanul lumii? Cum putem sa facem in asa fel incat sa ne simtim deasupra a tot ceea ce ne inconjoara? Statea si ne priveam. Vedeam in ochii tai infinitul cerului de deasupra noastra. Vedeai in ochii mei profunzimea marii ce se auzea in zare. Parfumul iubirii ne inconjoara si simtim placerea si minunea de a fi impreuna. De a savura plimbarea, padurea, cerul infinit si marea.

Faceam planuri. Cautam modalitatea de nu ne despartii niciodata. De a ramane in aceast vis fara a fi nevoie sa plecam vreodata. Un paradis ce se asterne la picioarele noastre si care ne ofera acest moment. Aceasta nesperata posibilitate de a simti, de a impartasi minunea ce se revarsa din ochii nostri.

Cat de mult te pot iubi? Cat de mare poate fi aceasta dragoste care ma invaluie? O senzatie placuta. A catifelei care mangaie si provoaca. Grea, fina, subtila si directa. Ne invaluie de fiecare data cand suntem impreuna. Ne protejeaza. Ne inconjoara atat de delicat si in acelasi timp atat de sigur.

Suntem noi. Aceiasi doi care am pornit pe carare in dimineata asta. Dar oare suntem noi aceiasi care iesim din padurea asta? Dupa atatea planuri? Dupa atata frumusete? Dupa atat liniste si infinit?

Si daca am fi si daca nu am fi, a fost un vis. Un vis atat de de drag. Un vis atat de frumos, venit sa insoteasca nopatea ce-a trecut.

Frunza de pe noptiera imi spune ca, totusi, nu a fost un vis…

Te iubesc

Te iubesc.

Esti in viata mea. Esti in visul meu. Iti simt mirosul pielii chiar daca nu mai esti langa mine. Iti simt bratele in jurul meu noaptea chiar daca tu nu esti langa mine.

Te iubesc.

Ai venit si ai plecat ca o naluca din viata mea nelasand in urma decat o posibilitate. Un vis care parea atat de frumos si de aproape.

Ai plecat lasand in urma o realitate cruda si dureroasa. O realitate sumbra care nu imi arata nici o posibilitate de a schimba ceva. Am crezut in iubire. Am crezut in tine. Am crezut ca asta e sansa noastra de a fi fericiti. De a avea acea sansa care poate e unica.

Poate am avut-o si am pierdut-o. Si totusi…

Te iubesc.

Ai distrus ultima farama de speranta din sufletul meu. Ai ruinat ultima posibilitate de a crede in frumusetea iubirii. Am sa uit. Am sa te uit pe tine si tot ce ai insemnat in viata mea. Am sa uit ca a existat vreodata posibilitatea noastra. Posibilitatea de a fi sau a iubi. Am sa uit toate acele cuvinte frumoase care au incalzit noptile in care nu erai langa mine. Am sa uit visul ce mi-a schimbat viata.

Te iubesc.

Dar te si urasc pentru ca ai naruit ultima speranta. Ai nariut acea ultima farama de credinta cum ca se poate. Cum ca iubirea exista, ca e reala, ca e posibila. Ai distrus sufletul meu. L-ai facut bucati intr-o secunda fara sa iti dai seama ce inseamna asta pentru mine si pentru viata mea.

Si totusi…

Te iubesc!!!