Cosmina Pacurar

Archive for the ‘ale mele’ Category

Inca o data stau si ma gandesc la modul cum noi, oamenii, comunicam. Mai mult, la ce ne motiveaza sa spunem lucruri sau ce ne face sa ne fie teama sa le spunem.

Ajung inca o data la concluzia ca a spune adevarul sau ceea ce gandesti, simti, ai nevoie, vrei este de departe mai bine decat a ascunde bucati din el, mai bine decat a crede sau spera ca cel de langa tine intelege automat, sau stie, sau ar trebui sa stie sau sa ghiceasca.

Atat de multe situatii in care nu spunem ceva de teama a ce ar putea sa se intample. Fie ca e vorba de teama de a-l rani pe celalalt, fie ca e vorba de teama de a fi refuzati sau raniti noi, ca e vorba de teama a ceea ce ar putea sa se intample sau nu daca spunem ce se intampla cu adevarat in noi.

Totusi, stau si ma gandesc, ca a ascunde, sau a incerca sa ascunzi ce se intampla cu adevarat poate duce, de multe ori la lucruri mult mai greu de gestionat sau de „reparat”. Si totusi. De cele mai multe ori, intr-o forma sau alta lucrurile au tendinta sa se aseze mult mai repede si mai bine daca sunt spuse la timp si cu sinceritate.

Ma gandesc la cat de multe sanse si oportunitati sunt pierdute in neant pentru ca am spus la un moment dat ceva sau am facut ceva apoi ne e teama/greu sa dam inapoi. La cat de multe sanse la fericire ratam sau trec pe langa noi pentru ca refuzam sa acceptam ca la un moment dat am facut ceva ce nu se potriveste cu ceea ce vrem sau am spus ceva care poate a ranit la un moment dat, dar care poate fi depasit atata timp cat am curajul sa vin si sa spun ca vreau sa incerc. Ca vreau o a doua sansa.

Ah, sa nu ma intelegeti gresit. Cred ca toti avem indoieli, toti avem temeri si ganduri despre ce sau cum sa fac incat sa fie bine. Cred ca toti avem momentele noastre care e bine sa ramana doar ale noastre fara a fi nevoie sa ii spunem celui de langa noi despre ele. Totusi, sa mizam pe „globul de cristal” atunci cand e mai simplu sa punem in cuvinte ceea ce se intampla cu noi cred ca e o modalitate cel putin interesanta de a ne complica viata inutil.

Cum poate fi mai simplu sa ma astept ca celalalt sa inteleaga ca il iubesc sau ca il vreau sau ca ma astept sa faca X lucru doar uitandu-ma la el sau spunandu-i povesti. Oare nu e totusi mai simplu sa ii spun toate astea in cuvinte? Sa fiu clara si sa ma asigur ca celalalt a inteles si ca nu las loc de interpretari?

Fiecare dintre noi are propriile experiente si valori, propriile filtre prin care interpreteaza atunci cand e loc de interpretare. E asa de usor sa intelegi gresit ce se intampla cu celalalt si de aici sa iasa un intreg amalgam de situatii, trairi, momente mai mult sau mai putin neplacute care ar fi putut fi evitate daca nu se lasau loc de aceste interpretari.

Intodeauna e mai usor sa vin si sa iti spun sau sa te intreb decat sa sper ca ai inteles si sa astept….

Sau poate nu…

Fiecare anotimp are dimineti specifice.

Acum, se presupune ca e vara. Si diminetile ar trebui sa fie insorite si calduroase. Cu toate astea, ultimele zile au venit cu dimineti inchise, mohorate si de multe ori reci. Pe langa aroma ceaiului care imi insoteste diminetile cu siguranta mai am nevoie de ceva care sa imi coloreze ziua ce va urma.

Cel mai bun accesoriu pentru o stare, fie ca e vorba de energie, fie ca e vorba de inspiratie, voie buna sau incredere in mine,  este parfumul. Am parfumuri de vara, fresh, proaspete, aromate, inflorate si parfumuri de iarna, dulci, profunde, senzuale, rafinate. Am parfumuri care imi amintesc de vacanta si parfumuri care imi amintesc de el.

Le privesc in fiecare dimineata, ma uit afara si ma uit in mine. Caut acel ceva care sa imi puna zambetul pe buze in acea zi. Caut inspiratia care sa fie langa mine pe tot parcursul zilei.

Zilele astea am ales de fiecare data ceva ce sa imi inspire cald si comod si confortabil. Dar astept cu nerabdare zilele de vara reale. Acele zile cand diminetile sunt insorite si calduroase. Cand te uiti la in si te gandesti la mare. Cand visezi la umbra unei livezi si la racoarea unei limonade. Cand soarele te alinta cu raze mult prea fierbinti si tu il certi ca a prea „iubaret”.

Acele zile vor veni cu o noua alegere. Parfumata, deosebita, rafinata. Iar daca este completata de o atingere de mosc cu siguranta imi va cuceri inima si diminetile de vara.

E promisiunea pe care o face C-THRU Golden Touch. Mai mult, un zambet pe buze si un bust de energie si de incredere in tine in zilele lungi de intalniri, sedinte si munca la birou cand mintea e cu siguranta la week-end-urile la mare sau la munte.

Acesta postare este inscrisa in campania Blogal Initiative dedicata bloggeritelor

Cosmina Pacurar

Asa as numi eu Ro. Vad in jurul meu o multime de oameni care se plang de ceva. Acum as vrea sa stiti ca nu ma refer aici la acei oameni care au o problema, isi spun problema, iar apoi cauta solutii pentru aceasta. Nu. Ma refer la acei oameni care pur si simplu se plang. Ia ganditi-va de cate ori auziti in jurul vostru: „Nu am bani”, „Nu imi place jobul”, „Soselel sunt proaste”, „Nu ma iubeste X”, „Nu gasesc Y produs in Ro”, „Avem o tara de…”, „E prea cald”, „E prea frig”, „Am un sef enervant”, „ Sotul ma inseala”, „Copilul e rebel”, „Copilul nu invata bine”, „Nu am timp”, „Nu am…” si completati voi mai departe. Sunt sigura ca mai sunt multe astfel de exemple de plangeri pe care nu le-am pomenit, dar care sunt frecvente.

Acum partea interesanta pentru mine, cand ma uit la acesti oameni, este ca nu fac nimic pentru a-si schimba starea. Raman constant in starea asta si continua sa se planga. Pozitioneaza cauzalitatea starii lor in exterior: societatea, altii, ceilalti, el, ea sunt de vina pentru ceea ce nu se intampla. Eu sunt legat de maini si de picioare.” Eu nu am „puterea” de a schimba ceva. Pot doar sa ma plang.” Despre faptul ca acesti oameni se transforma in oameni toxici am scris.

Ceea ce vreau sa punctez e faptul ca acesti oameni pe de o parte nu isi asuma responsabilitatea pentru viata lor, pentru starea in care se afla si pentru problemele lor. Sau, mai grav, nu vor si nu fac nimic pentru a schimba ceea ce se intampla.

Acum, stiu ca partea cu asumarea responsabilitatii pentru propria viata este foarte dificila. De abia am invatat ca suntem responsabili pentru job-ul nostru. Ca nu ne este garantat de altcineva. Acum suntem in proces de invatare a asumarii responsabilitatii legate de pensii, asigurari etc. Si cand spun toate astea, ma refer la marea majoritate a oamenilor a caror mentalitate inca nu e schimbata sau e in proces de… Dar sa revenim.

Vorbeam despre asumarea responsabilitatii pentru propria persoana, pentru propria viata si mai ales pentru schimbare. Si va spuneam ca asta e partea cea mai dificila. Pentru ca daca imi asum responsabilitatea si ceva nu merge bine nu am pe cine da vina. Trebuie sa imi asum si esecul. Si stiu cat de greu poate sa fie sa ma gandesc ca eu sunt responsabil/a pentru asta. Ca nu pot sa vin sa spun ca altccineva e de vina pentru ca mie nu imi merge bine sau ca eu sunt suparat/a sau orice altceva cu conotatie negativa. Ne place sa „ne batem cu pumnul in piept” cand e vorba de succes si de reusita. Dar nu avem curajul sa spunem: Ok, de data asta am gresit sau Acum nu mi-a iesit. Si apoi sa mergem mai departe. Sa o luam de la inceput.

Si tocmai pentru ca stiu, atat din experienta mea, cat si a cunoscutilor si a clientilor mei cat ai de muncit pentru a schimba atitudinea si a incepe sa iti asumi responsabilitatea pentru propria viata astazi iti propun un prim exercitiu de evaluare: te invit ca prima data cand esti suparat/a sau agitat/a sau furios/a si iti spui ca vina pentru starea ta e a celui/celei din fata ta sa te uiti putin in interiorul tau. Sa stai sa vezi ce iti spui si cum iti spui in acea situatie. Sa vezi daca nu cumva gandurile tale alimenteaza si amplifica starea ta.

Si atunci cand identifici toate astea, fa o schimbare. Fie ca alegi sa respiri mai profund sau poate citesti un banc ori asculti melodia preferata sau poate chiar te ridici de pe scaun si faci cativa pasi sau incepi sa iti spui altceva vis a vis de acea situatie/discutie. Tu alegi ce sa faci. Dar sunt tare curioasa care vor fi efectele acestei schimbari.

Eu stiu ca, atunci cand am inceput sa accept ca sunt responsabila pentru mine si pentru cum ma simt sau ce mi se intampla si am inceput sa imi asum starile am reusit sa fac schimbari. Si sunt sigura ca si tu poti.

”In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am inteles ca in toate imprejurarile, ma aflam la locul potrivit, in momentul potrivit.
Si atunci, am putut sa ma linistesc.
Astazi, stiu ca aceasta se numeste … Stima de sine.

In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am realizat ca nelinistea si suferinta mea emotionala, nu erau nimic altceva decat semnalul ca merg impotriva convingerilor mele.
Astazi, stiu ca aceasta se numeste … Autenticitate.

In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am incetat sa doresc o viata diferita si am inceput sa inteleg ca tot ceea ce mi se intampla, contribuie la dezvoltarea mea personala.
Astazi, stiu ca aceasta se numeste … Maturitate.

In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am inceput sa realizez ca este o greseala sa fortez o situatie sau o persoana, cu singurul scop de a obtine ceea ce doresc, stiind foarte bine ca nici acea persoana, nici eu insumi nu suntem pregatiti si ca nu este momentul …
Astazi, stiu ca aceasta se numeste … Respect.

In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am inceput sa ma eliberez de tot ceea ce nu era benefic … Persoane, situatii, tot ceea ce imi consuma energia. La inceput, ratiunea mea numea asta egoism.
Astazi, stiu ca aceasta se numeste … Amor propriu.

In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am incetat sa-mi mai fie teama de timpul liber si am renuntat sa mai fac planuri mari, am abandonat Mega-proiectele de viitor. Astazi fac ceea ce este corect, ceea ce imi place, cand imi place si in ritmul meu.
Astazi, stiu ca aceasta se numeste … Simplitate.

In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am incetat sa mai caut sa am intotdeauna dreptate si mi-am dat seama de cat de multe ori m-am inselat.
Astazi, am descoperit … Modestia.

In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am incetat sa retraiesc trecutul si sa ma preocup de viitor. Astazi, traiesc prezentul, acolo unde se petrece intreaga viata. Astazi traiesc clipa fiecarei zile.
Si aceasta se numeste … Plenitudine.

In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am inteles ca ratiunea ma poate insela si dezamagi. Dar daca o pun in slujba inimii mele, ea devine un aliat foarte pretios.
si toate acestea inseamna … Sa stii sa traiesti cu adevarat.”

A venit de la biscuitii deliciosi. Zice ca e gasit pe la vecini asa ca il dau si eu mai departe

Stam in aceiasi casa. Am hotarat ca e momentul sa facem acest pas in relatia noastra sau poate ne-am casatorit si atunci, firesc, ne-am si mutat impreuna.

Asta ne face sa fim confortabili unul cu celalalt. Sa simtim ca „apartinem” unul celuilalt. Uneori atat de confortabili, incat chiar sa credem ca vom fi asa  pentru todeauna. Si, in unele cazuri se intampla ca unul din parteneri sau amandoi sa nu mai acorde atentierelatiei, siesi si in special partenerului.

Acum, o sa va vorbesc din perspectiva femeii, nu de alta, dar in mod evident, imi e mai confortabil si sunt mai in tema.

Asadar, ce se intampla – uneori – cu o femeie intr-o astfel de situatie. Pai hai sa ne uitam putin la modul in care se imbraca acasa versus cand iese din casa. Probabil in casa sta comoda, imbracata lejer, cu haine mai mult sau mai putin atragatoare, mai mult sau mai putin elegante sau feminine. Cand iese, cu siguranta, e mult mai atenta cum se imbraca, iar daca stam sa ne gandim la inceputul relatiei, cand inca vroia sa cucereasca, atunci cu siguranta era si mai atenta cum se imbraca atunci cand mergea la intalnire cu El! Nu ma intelegeti gresit, si mie imi plac hainele comode. Totusi, hainele in care mai intra inca 2 persoane pe langa tine nu cred ca sunt extrem de atragatoare pentru ochii iubitului. La fel cum in aceiasi categorie de „moartea pasiunii” pot intra unele pijamale.

Apoi stau sa ma gandesc la aranjat/machiat. Pai mai mult ca sigur se machiaza si se aranjeaza cand iese si nu cand sta in casa.

Un alt aspect la care ma gandesc este gatitul/bucataria. O vorba din popor vine si spune ca „Dragostea trece prin stomac”. Poate ca e asa. Si cu siguranta nu militez pentru ne-gatit. Mai mult decat atat, imi place sa gatesc, am si recomandat intr-un articol anterior sa iti surprinzi iubitul cu o cina gatita sau chiar sa gatiti impreuna uneori.

Dar acum ma gandesc la ce imi spunea  la un moment dat un bun prieten: „nu vreau sa vin acasa si sa imi miroase iubita a mancare!”. Se referea, desigur, la faptul ca ar prefera sa o simta cu „Parfum de femeie” si nu cu aroma de restaurant.

Zilele astea am auzit, la un psiholog, si barbat pe deasupra, o comparatie intre 2 culturi. Facuse aceasta comparatie tocmai din perspectiva a ceea ce am scris mai sus. Mai precis compara cultura noastra, occidentala ca sa spun asa, cu cea orientala.

Ganditi-va putin la modul in care femeia abordeaza in acea cultura aspectele de care va vorbeam. In orient femeia este feminina, sexy, atragatoare, aranjata in casa. Pentru ochii sotului ei. Iar cand iese se acopera. Pentru a nu atrage atentia asupra ei. Pentru a nu cuceri privirile si inimile altor barbati.

La noi e exact opusul. Noi cucerim in fiecare zi cand iesim din casa, dar uitam sa facem asta cu omul cel mai important din viata noastra, cu partenerul de cuplu.

Acum, nu spun ca la ei e mai bine sau mai rau. Sau ca la noi e mai asa sau mai pe dincolo. Tot ce as vrea sa propun astazi este sa ne uitam putin la acea cultura. Si poate sa invatam ceva de acolo. Sa preluam putin din ceea ce acel mediu educa si incurajeaza – Cucereste-ti partenerul in fiecare zi cu ce ai mai bun si mai frumos!!! Nu pastra asta pentru ochi straini aratandu-i lui „umbrele” pentru ca e posibil ca, la un moment dat, si el sa fie cucerit de cineva de afara. Nu de alta, dar noi cucerim in fiecare zi AFARA din casa. Poate e momentul sa il cucerim pe cel de langa noi!

Intr-un strop de ploaie
Intr-un rasarit de soare
Pe un cer senin
Sau intr-un lac lin
Un zambet, o floare
Un sarut fin ca o boare…

O mangaiere diafana
Si roua de cu seara
Gandul diminetii
Si bucuria vietii
Iubire adunata
Intr-un suras de fata

Atingerea pura
Si lacrima uscata
Pasiunea tineretii
Si amurgul tristetii
Toate adunate
Si tie date

De le primesti
Sau daruiesti
De le pazesti
Sau pizmuiesti
A mele sunt toate…
Si tie date

Cand e vorba de mancare despre mine cred ca parerile sunt impartite. Mama ar spune ca eram mofturoasa cand eram copil. Si cu sigurata tare pofticioasa. Apoi, multi ani am mancat fara sa ma gandesc cat de sanatoasa e combinatia sau mancarea. In ultimii ani am inceput sa fiu mai atenta la ce mananc si mai ales cum combin alimentele sau orele la care mananc.

De vreo 2 ani iar s-ar putea sa fiu inscrisa in categoria mofturosilor. Am renuntat la cam toate felurile de carne, pestele e singurul care il mai mananc. Nu mananc prajit sau gras. Rar pizza sau paste. Foarte rar snacksuri de orice fel. Beau foarte multa apa, ceai verde si uneori cate un pahar de vin si aproape niciodata sucuri.

Unele schimbari le-am facut pentru ca am vrut sa testez cum e. Altele pentru ca mi se par ok si cred in ele. Altele pentru ca am facut un experiment madical care s-a dovedit un mare succes.

Nu sunt adepta curelor de slabire care te storc de putere si te infometeaza. Cred in stil de viata sanatos si echilibrat. Adaptat fiecarei persoane si fiecarui metabolism. Cred in grija personala si in respect fata de propria persoana in primul rand.

Eh, dar scriu randurile astea pentru ca vreau sa impartasesc cu voi un material care mie mi s-a parut super interesant. Il am cules de pe Facebook de la unul din prietenii mei (btw tks Vlad pt ca l-ai postat). L-am tinut in bara browser-ului vreo 2 saptamani inainte sa ajung sa am rabdare si timp sa stau 77 de minute sa il urmaresc. Dar pe mine m-a facut sa mai schimb ceva in obiceiurile mele legate de grija fata de mine, alimentatie, dar mai ales mi-a dat o alta perspectiva asupra vitaminelor (pentru ca cea legata de medicatie si industria farmaceutica imi era deja formata in aceiasi directie in care e prezentata si in acest material).

Va las acum cu materialul iar concluziile le trage fiecare pentru sine…

http://www.rainmakerteam.co/video/Foodmatters_ro/foodmatters_ro.html

E sambata seara si stau pe mess cu o noua cunostinta-prietena.  Mai specific cu iYli. Si din una in alta, asa ca intre fete, ajungem si la cosmetice. Asa ajunge sa imi povesteasca de noua campanie lansata astazi de Farmec, pentru gama lor Gerovital Plant – nou inprospatata si imbunatatita. Aflu deci, ca iYli, impreuna cu alte 10 doamne pornesc in aventura testarii produselor timp de cateva saptamani si isi vor impartasi parerile sincere pe tot parcursul acestui experiment.

Pentru mine a fost haioasa discutia. Pentru ca eu am descoperit cu adevarat produsele Farmec, in primul an de facultate – studenta fiind la Cluj, adica prin ’99. De atunci si pana astazi, cu siguranta, in permanenta se gasesc printre produsele mele si ceva de la ei. Dar acum, mai mult decat in alte perioade, am o serie de produse si mai mult  chiar din gama sus mentionata.

Sunt fericita cu o crema nutritiva, cu un gel spumant pt curatat tenul. Mai am si crema lor anticelulita – ca orice femeie trecuta de o anumita varsta care se ingrijeste – acum ma rasfat putin cu varsta. Nu are nici o legatura ingrijirea personala cu varsta. Parerea mea. Mai mult, cred cu tarie in atentia acordata, specific, la orice varsta, atat corpului, cat si tenului. Acestea sunt produsele din gama Gerovital pe care le folosesc acum. Mai am suplimentul alimentar cu argila, servetelele demachiante, demachiant de la ei, din alta gama, iar ca si tonic eu folosesc Tarr – un dermatolog mi l-a recomandat ca fiind cel mai ok pentru un ten cu usoare probleme de acnee. De obicei mai gasesti pe la mine si crema hidratanta si gelul contur ochi tot din gama gerovital plant si am testat si masca lor cu extract de ceai. Mi-a placut taaare mult. Si sunt tentata sa incerc si gama Gerovital H3 Evolution. Dar mai astept putin.

Am fost intodeauna foarte multumita de produse. Tenul meu se simte bine cu ele. Mie imi place efectul. Crema de fata este cea mai aproape de sufletul meu. Dar si restul produselor pentru ca evident revin la ele. Mai mult decat atat eu cred in produsele romanesti. Cred in calitatea lor, in faptul ca sunt mai proaspete si doar din proximitate, daca nu din alte motive. Iar Farmec, mai mult decat orice, pentru mine si-a demonstrat valoarea la acest capitol.

P.S.: Scriu articolul pentru ca sustin campanii care implica promovarea produselor noastre, mai ales daca le folosesc si cred in ele. Si mai mult, le sustin pe fetele din echipa iYli sa castige concursul campaniei

P.S.2: si dovada existentei produselor (din pacate am sters poza iar dupa problemele cu WP si baza de date am pierdut unele info…:( )

Le-am gasit uitate intr-un caiet…

Mi-ai readus zambetul pe buze si soarele in ochii. Fluturi veseli in stomac zburda fericiti gandindu-se la ochii tai.

———————————————————————————————————————————–

Se promitea o noapte calda. Aproape sufocanta in orasul inghitit de vara si de oamenii care nu plecasera in vacanta. Ajungeam acasa si hotarasem intr-un moment ca dedicam seara unei proiectii speciale. Aveam un film deosebit in plan si terasa… O minune de terasa. A noastra. Fara doar si poate aveam in fata o seara incantatoare. Si totusi… Nici macar nu banuiam cat de minunatat va fi seara.

———————————————————————————————————————————-

As putea fi suparata. As putea sa stau sa ma gandesc la toate posibilitatile pierdute. La toate momentele care ar fi putut sa fie si care au fost irosite. As putea sa ma gandesc la toate promisiunile dulci, soptite de buzele tale in noptile fierbinti de vara.

Sau pot sa ma bucur. De fiecare clipa ce ne-a fost dat sa o petrecem impreuna. De fiecare aventura pe care am trait-o alaturi de tine. Pot sa ma bucur ca te-am cunoscut si ca mi-ai imbogatit viata cu experiente minunate traite impreuna. Iti multumesc ca existi si ca pentru o perioada ai ales sa mergem impreuna pe acelasi drum.

Iti multumesc si te iubesc!

Cati dintre voi nu ati auzit, cel putin o data in viata ideea asta? Spusa poate exact asa cum am scris-o eu mai sus sau in alta formulare care exprima tocmai aceasta idee.

De cand ne nastem si pana murim traim intr-o lume care te evalueaza prin comparatie. Care ne predispune prin invatare la competitie si la „integrare” in acelasi timp. Recunosc ca nu am fost niciodata un mare fan al acestor sisteme de raportare, lucru care mi-a adus si multe neplaceri dea lungul timpului, in special in copilarie/adolescenta in relatia cu parintii.

Si totusi, nu regret alegerile mele si consider ca sunt ceva mai aproape de a fi eu versus a fi cum e toata lumea, de a face ce imi doresc si imi place versus a face ce face toata lumea.

Dar sa revenim la ideea initiala si la modelele de educatie de care va spuneam mai sus:

„Fa asta ca face toata lumea”

„Trebuie sa inveti mai mult si mai bine”

„uita-te la X ca poate. Tu de ce nu poti?”

Oare modelele astea nu ne „omoara” individualitatea? Nu duc oare la spre umbrirea unicitatii fiecaruia dintre noi? Daca fac ce face si X vom fi 2 X. Dar poate eu sunt bun la cu totul altceva. Si nu pot sa explorez acea calitate sau abilitate a mea tocmai pentru ca trebuie sa fac ce face toata lumea.

Urmeaza apoi comparatia si competitia: cum sistemul valorifica performantele lui X trebuie sa fiu ca el sau mai bun ca el pentru a fi „vazut” si apreciat. Dar atunci cand compar 2 oameni oare e valida aceasta comparatie? Atata timp cat noi suntem unici, atata timp cat fiecare suntem un mix de aceleasi ingrediente, e adevarat, dar in proportii diferite, avem baza de comparatie?

Ceea ce ma bucura este ca vad in jur o oferta din ce in ce mai mare de invatamant alternativ care isi propune sa exploreze si sa valorifice tocmai unicitatea fiecaruia. Ma gandesc la tot ce este pe piata: de la gradinite, scolii, licee, universitati care vin cu modele educative diferite, pana la oferta larga de training, work-shop-uri, ateliere, cursuri sau cum vreti sa le numiti, din zona de dezvoltare personala, soft skills. Intr-o forma sau alta toate au ca obiectiv descoperirea potentialului fiecaruia. Acelasi scop il are si consilierea, psihoterapia si coachingul. Bine, psihoterapia are ca si scop si rezolvarea de probleme, dar tot prin descoperirea resurselor proprii.

Cred ca sabloanele, modelele „pre-fabricate” sunt utile pentru o serie de lucruri. Poate si pentru procese. Dar cred ca noi oamenii putem mai mult. Suntem mai mult. Asa cum 2 pianisti cantand aceiasi melodie vor avea o interpretare personala, la fel 2 manageri conducand acelasi departament, urmand aceleasi proceduri vu siguranta vor urma drumuri diferite pentru a ajunge la acelasi rezultat. Ceva „unic”, al fiecaruia se va evidentia. Si e firesc sa fie asa. pentru ca suntem unici. Pentru ca avem asemanari, dar si diferente.

V-as propune astazi sa va explorati unicitatea voastra. Sa va dati voie sa iesiti din sablonul „Fa asta ca face toata lumea”. Sa va dati voie sa credeti in voi si sa fiti altfel, sa descoperiti potentialul vostru si sa il valorificati.

Fiecare asa cum ii e potrivit sa o faca.