Cosmina Pacurar

Archive for 2011

As porni de la ideea de criza in sine. Avem sau nu criza in Ro? A venit, a trecut, urmeaza? Peste tot auzim de criza economica. De atat timp tot auzim de ea incat obosesc doar cand aud cuvantul criza.

Acum sincer. Daca banii aia multi nu s-au inecat sau nu au ars eu nu prea inteleg cum au disparut ei asa de odata incat sa „apara” criza. Pot sa cred sau sa inteleg ca unii au avut interese in a provoca criza sau iluzia crizei prin oprirea circulatiei banilor. Si ca probabil acei „unii” fie s-au imbogatit si mai mult, fie interesul lor a fost in zona de putere si control si probabil le-au castigat sau le vor castiga pana la sfarsitul crizei.

Nu ma intelegeti gresit. Nu am nici o problema cu toate astea. In sensul ca nimeni si nimic nu imi da dreptul de a judeca sau de a imparti binele si raul la unii sau la altii. Mai mult, daca acesti oameni au ajuns in acea pozitie, cu siguranta ca, sunt inteligenti si mai mult decat atat acela era locul in care trebuiau sa ajunga.

Ideea acestui articol e de a gasi modalitati altfel, diferite de a iesi din criza. Sunt suficienti oameni mai mult sau mai putin in masura sa faca analiza si sa caute solutii serioase si clasice (alea cu impozitarea lui X sau Y; cu reducerea personalului din sistemul public ca e prea numeros, cu reducerea birocratiei si incurajarea si sustinerea antreprenoriatului prin politici economice avantajoase sau altele din aceiasi categorie clasica) pentru iesirea din criza asa ca va provoc la un exercitiu de imaginatie, creativitate si joaca. Eu va spun ideile mele despre iesirea din criza, voi imi spuneti ideile voastre si sa vedem ce iese

Prima idee care imi trece prin minte se leaga de toata clasa politica. Nu doar cei care sunt la putere acum. Toti care au fost implicati direct sau indirect in politica din Ro. I-as duce la un spa care face ceva tratamente cu O2 si i-as tine acolo o zi sa se oxigeneze bine. Apoi i-as pune sa stea in maini mai mult timp (asa in functie de necesitati de la o saptamana in sus). Cred ca ar fi 2 rezultate: unul ca li se oxigeneaza creierul si mai sti, s-ar putea chiar sa inceapa sa gandeasca solutii. Iar al 2-lea rezultat: poate li s-ar mai goli buzunarele. Si ar reveni o parte din bani pe la buget. Acum nu as vrea sa se intoarca toti banii, dar macar asa 40-50% din ei.

O alta solutie care poate fi aplicata se leaga de „reanimarea” satului romanesc. Eu le-as da, la vacute, sa bea cerneala. Asa s-ar transfoma toate in Milka. Si posibil ca laptele sa fie mai sanatos decat ce gasim acum pe piata. Dar ganditi-va la ideea cu Milka. Iarasi cred ca ar rezulta 2 directii: pe de o parte putem sa exportam vacuta Milka, pe de alta parte va dati seama cati oameni ar vrea sa vina sa vada unde se nasc si traiesc vacutele Milka?! Cum traiesc ele? Sa stea o vreme sa le ingrijeasca etc. Si uite asa viata la tara e reanimata, ajung bani de cheltuit la tarani si crestem PIB-ul pentru ca o parte vor ajunge la buget.

Apoi ma gandeam cat de mult ne plac noua romanilor dramele si show-bizz-ul autohton… si cum sunt la mare cautare telenovelele ma gandesc ca mare parte din romani pot fi implicati in astfel de proiecte. Ia ganditi-va, vedem atata drama la tv, in ziare etc deci avem sursa de inspiratie pentru scenarii  si „actori” cu experienta in domeniu, doar joaca zilnic roluri de telenovela. Apoi, toata lumea spune ca avem fete frumoase, deci avem si actrite care sa tina prima pagina si atentia. Si toti stim ca filmele sunt o sursa destul de buna de bani. Deci asta ar putea fi o alta solutie de a iesi din criza. PIB-ul Ro probabil ar avea mult mai multe zerouri in urma unei abordari telenovelistice a realitatii romanesti. Cu atat mai mult cu cat si in zona politica avem multe exemple de drama queen atat feminine, cat si masculine.

Astazi va propun un exercitiu simplu de evaluare, orientat catre propria persoana. Mai precis, v-as sugera sa fiti putin atenti la modul in care va formulati „cerintele”. Fie ca vorbim de acele lucruri, fapte, actiuni ale voastre personale, fie ca vorbim despre asteptarile formulate catre cei din jurul vostru.

V-as spune sa va uitati, de fapt sa ascultati, cat de frecvent folositi cuvantul magic TREBUIE in exprimarile voastre: „trebuie sa ajung la birou la ora x. Trebuie sa fac planul de lucru pentru… Trebuia sa duci gunoiul! Trebuie sa iti faci temele! Trebuie sa dorm la ora 22 pentru ca altfel voi fi obosita maine la birou.”

Astea sunt doar cateva exemple de formulari pe care le aud in jurul meu sau pe care chiar le folosesc uneori.

Si pe de alta parte imi amintesc ce spunea unul din profii mei din facultate, D. David ca sa fiu mai specifica, la unul din primele cursuri din anul I: „nimic nu TREBUIE!” Modul in care noi il folosim pe acest trebuie este absolutist si nu e deloc functional sau sanatos.

Mai mult decat atat partea inconstienta a noastra nu proceseaza intocmai acest trebuie ca pe ceva placut. Si de multe ori cu cat ne impunem sau impunem celor din jurul nostru folosind acest imperativ absolutist reactia este exact opusa de ceea ce ne-am dori. Facem exact opusul a ceea ce trebuie. Cei din jurul nostru fac exact invers.

Pana la urma chiar si viata in corpul uman poate fi sustinuta o perioada destul de lunga – cateva zile/saptamani – fara apa si mancare. Ceea ce inseamna ca NU trebuie sa manac sau sa beau. Cum nu trebuie nici sa respir. O fac pentru ca vreau sa traiesc. Ceea ce, de fapt, poate fi tradus printr-o alegere.

ALEG sa respir, sa mananc, sa beau sa fac X sau Y lucru, sa merg acolo sau dincolo.

ALEG sa stau de vorba cu tine, sa fac meseria asta sau sa fiu in relatia asta. Si la fel cum eu aleg sa fac toate astea pot alege si sa NU fac diverse lucruri.

Si la fel ca mine si tu si el si ea si oricine din jurul nostru are acelasi drept de alegere versus impunerea lui TREBUIE!

Si atunci cum s-ar putea schimba formularea acestor imperative pe care le folosim zi de zi? Poate ceva de genul: „as vrea sa ajung la birou la ora x. Imi doresc sa fac planul de lucru pentru… m-ai ajuta daca poti sa duci gunoiul! Mi-ar placea sa iti faci temele! Aleg sa dorm la ora 22 pentru ca altfel voi fi obosita maine la birou.”

V-as propune sa faceti schimbarea asta pentru o perioada. De fiecare data cand sesizati ca il folositi pe Trebuie sa Alegeti sa formulati altfel. Tot ce e nevoie sa stiti e ca un comportament se modifica cu munca si in timp. Astfel, daca va plac rezultatele pe care le observati dupa ce incepeti sa faceti aceasta schimbare, un exercitiu de minimum 21 zile poate duce spre insusirea noilor abilitati de comunicare. Pe de alta parte, cu cat exersati mai mult si sunteti mai perseverenti cu atat mai solida va fi noua metoda de a formula.

Gasisem zilele trecute, pe site-ul unui cunoscut, o metafora extrem de interesanta.

Se refera la modul in care putem transpune pe hartie ritmul vietii. De fapt cele 2 ritmuri ale vietii. Luati-va un minut sa va ganditi cum arata ritmul cardiac pe EKG sau undele cerebrale pe EEG. Cred ca toata lumea va fi de acord cu mine ca acestea sunt sinusoidale. Sau asemanatoare unor valuri, daca comparatia va place mai mult. Ele au puncte de maximum si puncte de minim. Iar intre aceste puncte, momente de urcare, dar si momente de coborare. Acum, daca e sa mergem mai departe cu scurta analiza, v-as invita sa va ganditi pentru o clipa, care este momentul in care aceste unde devin liniare. Pai haideti sa vedem: EEG-ul este liniar cand omul este in moarte cerebrala. In situatia asta, doar creierul este mort, iar corpul este sustinut in viata de aparate. Acum nu stiu sa va spun daca sau cati si-au revenit din aceasta stare (care este diferita de coma), dar stiu ca majoritatea medicilor considera imposibila recuperarea. Pe de alta parte, EEG-ul e liniar in momentul in care inima inceteaza sa mai bata. Cand murim!

Toate acestea sunt fapte stiintifice. Totusi, eu va spuneam mai sus de o metafora. Pai e tocmai asta. A ritmului vietii!!! Tocmai v-am arata mai sus ca atat ritmul vietii fiziologice, cat si al vietii psihologice este departe de a fi liniar. Are curbe. Are momente de + si momente de -. Creste si descreste!

Si cu toate astea, noi oamenii, de multe ori, ne dorim ca viata noastra sa fie liniara. Sa nu fim niciodata tristi, suparati, furiosi. Ne dorim sa fim intr-o stare constanta. Mai mult, de cele mai multe ori, ne dorim sa fim constant pe +: fericiti, bucurosi, etc.

Acum stau sa va intreb ce se intampla cu o retea electrica daca e supraincarcata? Tatal meu, care e electrician, mi-a spus ca aceasta se arde…

Ritmul vietii ne arata ca o stare liniara inseamna moarte. Atat biologia, cat si fiziologia corpului nostru nu fac diferenta in liniar + si liniar -. Acolo exista unde pentru viata si linie pentru moarte!

Dar noi cautam o viata liniara!

V-as sugera, acum, pentru inca un minut sau mai multe daca va permite timpul sa stati si sa meditati putin la ideile de mai sus. La cum ar fi viata voastra daca ar fi o linie. Mai mult, daca vedeti viata ca fiind acum o linie, fie ea si pe -, daca va simtiti asa, ganditi-va putin si vedeti daca nu aveti si +-uri: oricat de mici sau mari, oricat de vizibila sau nesemnificative, cred ca, sunt si +-uri.

Altfel nu ar fi viata! Si, probabil, aceiasi situatie se regaseste si in cazul liniar pe +.

Asa ca haideti sa traim viata asa cum e ea, in valuri, sis a multumim pentru – caci dupa urmeaza urcarea si sa ne bucuram de + stiind ca urmeaza o curba descrescatoare care ne va duce spre o alta panta ascendenta.

In nebunia momentului, m-am pierdut in bratele tale pe pielea mea tresarind. Privesc orasul de undeva de sus. Tu esti langa mine. Buzele tale ating usor firele matasoase ale parului meu in timp ce imi soptesc usor, cu glas cald: „E gata!”. Ma intorc si iti zaresc privirea. Uit de mine, adancita in ochii tai verzi de un infinit profund. Ma intreb daca e posibil. Ma intreb daca e real. Ma intreb daca e un alt vis nascocit de mintea mea prinsa de aroma pielii tale. Imi amintesc. Revin si imi simt tremurul fin al pielii mele la contactul cu degetele tale.

Aud vocea ta spunand: „E gata!” si revin din mirajul trait cu toata intensitatea pana in acel moment. Al apusului privit de pe terasele suspendate ale orasului de vara. Revin la privirea  ta. La verdele stralucitor ce se pierde in al meu si imi amintesc: Cafeaua e gata. Ma intorc la ceasca aburinda din mana ta si ma gandesc la gustul buzelor tale amestecat cu cel al cafelei aburinde.

O seara ca oricare alta in care timpul se opreste in imbratisarea noastra.

*Rugamintea mea la voi pentru acest post e sa imi acordati timpul si rabdarea de a citi pana la sfarsit. Multumesc mult

In decembrie am participat alaturi de gasca mea vesela din Bucuresti, 10 suntem la numar (EMCA – fetele si GSMDTT – baietii), la un proiect care ne-a facut Mos Craciuni pentru niste copii mai putin favorizati de mediu. Ma refer la Centrul de Plasament si Primiri Urgente Robin Hood.

Acum sa va povestesc putin despre cei de la Robin Hood. In primul rand mie mi se par in plin ghetou. E foarte dificil sa ajungi la ei. Chiar daca, la o prima vedere, harta iti arata un drum usor de urmat, e o intreaga aventura sa ii gasesti. Apoi, sunt in pline noroaie. Strazi neasfaltate, nenivelate in jur, cladiri mai mult sau mai putin prietenoase in jur. Si toate astea undeva la o margine de Bucuresti.

Cu toate astea am avut o multime de surprize placute odata ajunsi acolo. Copii sunt foarte draguti. Sunt respectosi, prietenosi si iti arata nevoia lor de atentie si afectivitate intr-un mod deloc invaziv.

Unul dintre lucrurile minunate pe care le-am descoperit este atelierul de creatie al copiilor. O persoana deosebita se ocupa de acesti copii si ii ajuta sa isi dezvolte si sa isi valorifice potentialul artistic. Picteaza tablouri, icoane, fac diverse obiecte de decor si incearca sa valorifice toate materialele disponibile, chiar daca la o prima vedere acestea nu ar fi potrivite pentru asa ceva.

Si va pot spune ca fac lucruri cu totul deosebite.

Dar as vrea sa revin la titlul articolului si la ideea pe care o avem. Ne dorim sa facem ceva pe termen lung pentru acesti copii. Oarecum ceva care sa contribuie mai mult la dezvoltarea lor armonioasa si la o integrare pe termen lung in societate.

Vrem sa le creem o ludoteca. Si se va numi Ludoteca Strumpf.

Acum, ce inseamna o ludoteca? E un spatiu de joaca, creativ si educativ. In acet mediu copii pot invata sa interactioneze, sa se joace in echipa, isi vor devolta creativitatea si abilitatile intr-un mediu care ii va stimula. Si mai mult decat atat, vor petrece timp de calitate si vor invata sa se joace frumos.

Acolo, copii, vor avea la dispozitie jocuri, carti si materiale utile pentru toate aceste activitati.

Initiativa ludotecilor in Bucuresti apartine Asociatiei Creativ care este partenera in acest proiect. Din partea lor vor fi si voluntarii care vor coordona activitatile ludotecii. Acum nu va ganditi ca copii nu vor avea acces la ludoteca decat impreuna cu voluntarii. Nuuu. Ei vor putea sa se joace acolo atunci cand doresc pentru ca aceasta va fi creata in incinta centrului de plasament. Doar ca, regulat, vor fi acolo si voluntari care vor coordona diverse activitati educative. Ii mai avem alaturi de noi si pe cei de la Copacul de Hartie.

Pe de alta parte, ii vom sustine pe termen  mediu si lung pe cei de la centru. In acest sens, ne dorim sa putem sa organizam pentru ei tabere de vara si de iarna, sa le oferim rechizite pentru anul scolar (ah, daca nu v-am spus, copii merg la scoala in comunitate. Mai mult, au cazuri de succes, care au continuat scoala pana la a termina o facultate) si, bineintnteles, sa le oferim cadouri de sarbatori.

Acum v-am povestit despre ideea noastra. Haideti sa va spun putin si de cum ne gandim sa o punem in practica.

Campania initiata de noi se numeste „O mama lipseste! Poti sa-i ajuti!”.

Sunt 2 mari directii initiate de noi:

Pe de o parte vineri, 11 februarie, organizam un party mare, mare in Club Memento. Va si si cu premii. Pe de o parte puteti castiga o cina romantica in 2 oferita fie de gazdele noastre, fie de unul dintre parteneri si prieteni Caffe Tabiet. Taxa de intrare este de 25 lei si suma stransa va merge, bineinteles, la copii. Aici avem un mare sprijin din partea AIESEC. Mai puteti contribui aducand, la petrecere sau la Copacul de Hartie, jocuri, jucarii si carti. Rugamintea noastra e ca ele sa fie in stare buna.
Gasesti bilete pentru petrecere la AIESEC, Copacul de Hartie, Asociatia Creativ, BOS.

Pe de alta parte, bineinteles, primim sponsorizari. Noi avem create pachete, mai mari sau mai mici, care vin cu diverse beneficii pentru cei care doresc sa se implice in proiect. De la campanii media integrate, pana chiar la a le constri si lor o ludoteca pentru copii angajatilor sau pentru copii clientilor. Daca va doriti sa contribuiti la acest proiect cu siguranta orice suma va fi de folos pentru a ne atinge scopul.

Acum, voi, care ati avut rabdare sa cititi tot materialul, puteti sa ne ajutati venind vineri la party si contribuind astfel prin achizitionarea unui bilet de intrare. Puteti, de asemenea, sa contribuiti prin anuntarea evenimentului si a proiectului. Cu cat mai multi afla de initiativa cu atat mai bine. Mai mult, daca aveti idei sau sugestii de firme/persoane care ne-ar putea sustine si pe care i-am putea contacta nu ezitati sa imi spuneti. Fie imi lasati un comment aici, fie imi dati un mail cu siguranta nu o sa trec cu vederea nici o sugestie sau ajutor.

In incheiere as mai vrea sa il pomenesc, pe pozitia de initiator al proiectului, pe colegul meu Gabi Aftenie de la Marketing Tactics si sa va las cu poze din atelierul copiilor, poze de la activitatile desfasurate sambata de cei de la Creativ cu copii (dar nu stiu cum e cu publicatul pozelor cu copii asa ca pun poze cu rezultatele „muncii” lor) si cu afisul petrecerii de sambata unde va asteptam.

Zapacita cum sunt – si aici prietenii mei dragi pot confirma – abia astazi am aflat, cu surprindere , ca am o leapsa de care nu stiam. Sorin Grumazescu, a scris, chiar de ziua mea as putea sa spun o poveste despre povesti. Mai precis despre ce citea cand era de-o schioapa. Si mi-a dat si mie sarcina. Care se potriveste foarte bine cu postul meu anterior in care va povesteam despre un proiect care ma incanta zi de zi, Povesti Nemuritoare

Eh, dar sa revenim la tema data. Ce citeam cand eram de-o schioapa?

Cu siguranta imi amintesc cartile in format A4 care le-am pastrat pana acum cativa ani: Fram, ursul polar; Povestiri istorice si cred ca mai erau vreo 2 care imi scapa acum din memorie. Le-am dat mai departe la un moment dat unor copii pentru a se bucura si ei de descoperirea lumilor fascinante din carti.

Pe de alta parte imi amintesc de povestile lui Creanga pe care le-am savurat de-a lungul anilor. A mai fost si Huckleberry Finn printre cartile de referinta ale copilariei.

Printre ele exista totusi o carte care a ramas draga sufletului meu si pe care, spre tristetea mea infinita, parintii mei au dat-o. Partea proasta este ca nu reusim nici care dintre noi sa ne amintim titlul ei – sau ei cui au dat-o pentru a o recupera. Dar haideti sa va spun ce imi amintesc eu legat de acea carte. Era o poveste in imagini. Cu personaje asiatice – nu as putea acum sa va spun cu exactitate carei tari sau popor apartine povestea pentru ca amintirile mele sunt umbrite de anii care au trecut. Imi mai amintesc ca povestea se contura in jurul unui micute fetite si a unei scoici. Nu imi amintesc daca fetita traia in scoica sau daca pleaca sa salveze scoica. Imi dau seama ca amintirile mele sunt probabil amestecate cu o parte construita de imaginatia mea. Totusi stiu ca ani de zile a fost povestea/cartea mea preferata. Si ma intristez de fiecare data cand imi amintesc de ea si de faptul ca nu mai e in biblioteca mea.

Au trecut apoi ceva ani si a fost o alta carte care mi-a atras atentia in mod deosebit si care a ramas pana in ziua de astazi romanul meu preferat. A fost primul roman citit – sau asa imi amintesc: Singur pe lume de Hector Malot. Am recitit cartea asta acum vreo 3 ani si mi-a facut la fel de multa placere. A fost la fel de surprinzatoare, de captivanta si de nelasat din mana precum mi-o aminteam. Cand am recitit romanul aveam in minte teoria din analiza tranzactionala are spune ca povestile/romanele preferate te influenteaza in scenariul propriei vieti. Scenariu pe care il scrii si il construiesti de unul singur. Dar asta e o tema pentru un alt articol si pentru un curs la care urmeaza sa va invit in viitoarul apropiat.

Revenind la carti si la romane. Chiar daca leapsa se referea la primele „zvacniri” in lumea cititului, printre cele care mi-au mai atras atentia dea lungul anilor copilariei/adolescentei au mai fost si: Ion; Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi; domna Bovary, Jane Eyre, Cavalerii Pardaillan – toata seria, mult Dumas, Tess of the d’Ubervilles si muuuulte altele…

In anii mai de „aproape” de epoca asta – multe mi-au atras atentia dar ar fi o lista mult prea lunga de insirat…

Si pentru incheiere dau leapsa biscuitelui, Ioanei – ca tot ii place sa scrie despre carti si oricui ii vrea sa ne povesteasca despre povesti

Si sigur pentru copilul din tine. Asa as putea sa caracterizez pe scurt proiectul de care vreau sa va vorbesc.

Va amintiti povestile copilariei? Acele povesti pe care le auzeati cand erati mai mici sau mai mari sau pe care le-ati citit chiar voi?

Eu imi amintesc de iernile cu zapada foarte mare si zile friguroase. Imi amintesc de caldura sobei dupa o zi de sanius. Ma urcam deasupra cuptorului sa ma incalzesc cu o carte in mana si citeam. Si imi amintesc cum eram purtata in alte lumi. Fascinante, pline de aventuri, pline de intamplari si de personaje unele posibile si reale altele fantastice sau doar imaginate – asa erau aceste lumi din carti si din povesti.

Cu trecerea anilor am adaugat povestilor citite romanele. Unele obligatorii – va amintiti liceul si cele multe carti care trebuiau citite? – altele care imi atrageau atentia sau imi erau recomandate de oameni in a caror parere aveam mare incredere, altele din categoria „junk” dar care erau mult prea atragatoare ca sa nu le trec in portofoliu.

Au mai trecut ceva ani si am ajuns la materialele de specialitate – au fost cativa ani in care am citit aproape exclusiv psihologie si psihoterapie.

Apoi am reinceput sa le combin si sa citesc atat specialitate, cat si romane si povesti. Dar mai mult decat orice am redescoperit povestile si legatura lor cu viata noastra. Am descoperit modalitatea in care ele ne influenteaza. Am descoperit metaforele profunde care se ascund in povesti – de la cele mai simple la cele mai complexe povesti – toate ascund metafore prin care putem vedea viata in general si modul in care o traim noi in particular.

Si totusi, de ce scriu randurile astea? Pentru ca de ceva vreme – cateva saptamani sa tot fie – un proiect senzational mi-a atras atentia si m-a readus in lumea unor povesti oarecum pierdute in cotloanele amintirilor. Proiectul se numeste Povesti Nemuritoare. E un site care functioneaza pe baza de inscriere. Iti lasi adresa de mail si primesti in fiecare zi o poveste. O poti descarca sau o poti citi on-line. Mai mult decat atat – proiectul este gratuit. Adica nu te costa nimic sa primesti sau sa te bucuri de aceste povesti.

Eh bine, te costa cateva minute din timpul tau – minute care pot sa iti aduca bucuria sufletului si a mintii. Minute care pot retrezi si/sau hrani copilul din tine. Acel copil pe care daca il pierdem imbatranim.

M-as bucura sa stiu ca fiecare dintre voi faceti ceva in ficare zi pentru a mentine viu si alert acest copil interior care ne da bucuria vietii, tinerete si frumusete prin joc, veselie, povesti nemuritoare sau orice alta modalitate pe care voi ati descoperit-o ca fiind functionala.

Apropo, cum mentii copilul viu si activ?

Ieri am pornit la drum. Un drum care se numeste “2 ore pentru armonia ta”. Mai exact am avut prima intalnire a grupului de suport / dezvoltare personala pe care l-am initiat impreuna cu colegul meu, Andrei.

Este un proiect la care ma gandesc de o vreme destul de lunga. Cum este un grup gratuit aveam nevoie de o locatie care sa nu aiba costuri directe. Si asta a fost mai greu de gasit. Totusi, la inceputul anului, impreuna cu un alt coleg si prieten, Gabi Aftenie, am luat decizia sa formam acest grup si sa il sustinem la sediul Babylon Consult.

Am pornit acest proiect deoarece consider ca in anii de formare, dar si de cand practic psihoterapie, am avut ocazia sa primesc foarte multe: de la formatorii mei, de la colegii de grup, de la clientii mei. Si chiar daca de multe ori a fost si o parte materiala care a fost implicata in acest proces al meu, am considerat ca am primit foarte mult si fara bani. De aceea mi-am dorit sa pot, la randul meu sa ofer ceva altor oameni care isi doresc sa faca ceva pentru ei, pentru dezvoltarea lor si, mai ales, pentru armonia lor. Detalii despre grup si ideea lui gasiti si aici.

Acum sa va povestesc despre intalnirea de aseara. Aveam confirmari aproape cate locuri si avem: adica vreo 8 din 10, plus 2 viitori participanti care au anuntat ca pot sa vina doar de la intalnirea 2. Se apropia ora de incepere si aveam emotii deoarece stiu ca pot intervenii variabile neprevazute care sa destabilizeze un proiect, adica e posibil ca unii din cei care confirmasera sa nu ajunga. Ne adunasem vreo 5 si discutam cu Andrei despre variante. Apoi apare inca un participant, iar un altul ma suna si imi spune ca e pe drum si ajunge cu putina intarziere. Ca atare am hotarat sa incepem aventura

Pentru prima intalnire mi-am dorit in primul rand sa ne cunoastem, sa ne acomodam unii cu ceilalti si sa vedem cam ce ne dorim si care sunt scopurile fiecaruia vis a vis de aceste intalniri.

Am aflat asa ca toti participantii venisera in primul rand curiosi, ceea ce e foarte bine deoarece eu consider curiozitatea ca fiind o pobsibilitate de a te deschide spre nou. Apoi toti isi doreau sa poate discuta despre situatii la care ar vrea sa vada si alte solutii decat au gasit ei. Sau isi doreau sa gaseasca modalitati de a schimba cate ceva la ei si la modul in care interactioneaza cu lumea si mediul inconjurator.

Am mai aflat ca pentru unii e o modalitate diferita si pota mai buna de a petrece timpul liber. O modalitate care sa spunem aduce plus valoare: poate prin componenta de socializare sau poate prin cea de invatare, sau prin experimentare sau prin energia pozitiva care s-a dovedit a fi generata de noi toti cei care am fost prezenti aseara in grup.

Am mai discutat putin si despre „Regulile grupului”. Acestea s-au dovedit a fi 2 foarte importante pentru toti:

1.       Confidentialitatea: pentru a ne simtii cu totii  bine si confortabil ceea ce discutam in grup ramane in grup. Mai ales ca ne dorim sa impartasim experiente personale.

2.       Lipsa etichetelor si a judecatilor: din pacate marea noastra majoritate am crescut intr-un mediu care ne invata sa etichetam dupa diferite criterii: cel mai bun elev, cersetor, aiurit, incapatanat. Uneori punem aceste etichete constient, alteori inconstient. Noi ne dorim in grup sa ramanem deschisi. Sa il cunoastem pe cel de langa noi. Sa il vedem asa cum e el fara o astfel de eticheta. Apoi, ne dorim sa nu judecam. Nu stim daca e bine sau rau ce face o alta persoana. Daca vine si ne povesteste in grup inseamana ca il ascultam si eventual ii putem spune cum am fi facut noi sau daca am trecut prin asa ceva la randul nostru ce a functionat pentru noi. Asta fara sa gandim, repet, in termeni de „ai gresit” sau „nu ai procedat corect”.

A 3-a regula, care e formala, ca sa spun asa, e a noastra, a organizatorilor: si e aceea de a anunta prin mail sau telefon participarea la intalnirea care urmeaza.

Si aici ne-am oprit cu discutiile acestea care au fost cat se poate de inspirate. Pentru ca ne-au dus in urmatorul subiect abordat care a fost destul de interesant si combatut. Statutul lui TREBUIE!!! Nu o sa va povestesc acum mai mult de atat pentru ca s-ar pierde misterul

Va mai spun doar ca am incheiat seara cu un joc haios in care am pus in practica unele din cele discutate, dar ne-am exersat si alte abilitati de relationare si comunicare.

Daca vreti sa vedeti despre ce e vorba, daca sunteti curiosi sa ne cunoasteti va asteptam si pe voi, in fiecare miercuri seara de la 18.30. nu uitati sa confirmati cu un mail sau un telefon in prealabil.

P.S.: Articolul e scris joi, doar nu am reusit sa il postez decat astazi.

Asa am denuimit grupul pe care mi-am propus sa il organizez.

De fapt, mi-a fost propus sa il organizez. Gabi Aftenie care imi e prieten si colaborator de multi ani (si care are mai multe proiecte super interesante: BabylonConsult, Centrul Vechi si mai ales Povesti Nemuritoare) mi-a propus la sfarsitul anului trecut sa ma gandesc si sa pun pe picioare un grup de discutii/suport/dezvoltare personala.

Cum ma gandeam la asta si anul trecut, am si postat pagina asta, am fost mai mult decat ok cu propunerea.

Ideea acestui grup este de a ne intalnii sa stam de vorba, sa ne cunoastem si sa gasim solutii sau abordari noi la ceea ce ne framanta: ca sunt probleme, dificultati sau pur si simplu curiozitati.

E important sa stiti ca aceste intalniri sunt gratuite. Ca eu voi fi moderator, asta insemnand ca o sa folosesc tot ce am acumulat eu in anii, atat in formari si la cursurile la care am participat, cat si in cabinetul de psihotetrapie alaturi de clientii mei, pentru ca fiecare din participantii la grup sa isi atinga scopurile si obiectivele pentru care a venit la grup.

Grupul va fi de maximum 10 participanti!

Din acest motiv e important sa imi dati un mail sau un telefon pentru a va inscrie. Doar dupa aceea puteti sti ca v-ati rezervat locul in grupul de discutii.

Am facut up-date pe pagina de pe blog, am creat grup si event pe face-book si daca aveti intrebari suplimentare nu ezitati sa imi scrieti.

La un moment dat prin vara declaram 2010 ca fiind Anul Divorturilor. La propriu si la figurat. Asta se intampla pe vremea cand ceva prieteni ai mei hotarasera sa o ia pe drumuri separate dupa ce fusesera impreuna pentru o perioada destul de lunga de timp. Anul Divorturilor a fost „decretat” uitandu-ma si la o parte din clientii cu care lucram in cabinet si care treceau prin situatii similare, la o parte din prieteni sau cunostinte si chiar la unele din propriile mele experiente din 2010.

Ceea ce mi-a dat totusi de gandit a fost despartirea unor cupluri vechi. Erau de ani buni impreuna. Se cunosteau bine, aveau sau nu copii. Pe multe din aceste cupluri le-as fi vazut ca ramanand toata viata impreuna. Stand de vorba cu o parte dintre ei o idee a aparut ca fiind similara in mai multe situatii. Aceea ca cei 2 parteneri s-au distantat. Ca nu se mai cunosc unul pe celalat, ca nu se mai inteleg sau ca nu se regasesc in relatia aceea. Si totusi, cum au ajuns aici? Care sunt momentele cheie intr-o relatie in care pot interveni astfel incat aceasta sa nu se dastrame? Sau ce pot sa fac pentru a nu lasa ca asta sa se intample?

O sa ma centrez aici pe ceva ce se poate face pentru a evita monotonia in cuplu. Voi ce ati facut in ultima vreme pentru a nu lasa relatia sa se destrame? Si nu ma refer la perioada sarbatorilor care poate aduce noutate in rutina de zi cu zi din cuplu. Ma refer la ce faceti zi cu zi in asa fel incat sa ramaneti conectati la relatie si la partener.

Un exercitiu „simplu” si de efect este cel cu lista de lucruri favorite. Fiecare isi scrie propria lista. Mai precis 5, 10 sau oricate puncte vreti voi sa aiba lista cu lucruri care va fac placere – mancarea favorita, filmul preferat, desertul, jocul preferat, florile, activitatea preferata: ca e film, teatru, role, gatit, catarari sau orice altceva va face placere. Lista o face fiecare fara sa o arate celuilalt. Apoi, dupa ce fiecare dintre voi si-a scris propria lista faceti schimb si incepeti sa va surprindeti unul pe celalat.

Luati lista de la A la Z, de la Z la A sau oricum va face placere. Surprindeti-l pe celalat in fiecare zi, o data pe saptamana sau cum va face placere. Important e ca partenerul/a sa simta ca ii acordati timp si atentie. Ca va intereseaza ce ii face placere. Ca va intereseaza relatia. Ca nu s-a „asternut praful” pe momentele acelea frumoase traite la inceput, cand abia va cunosteati si cand va descopereati aceste placeri. Sau, si mai important, aratati ca va intereseaza care este amprenta timpului si cum s-au modificat aceste lucruri favorite in timp.

Lista poate fi modificata oricand, poate fi adaugat la ea sau repetata. Pana la urma ideea e sa va simtiti bine, sa faceti lucruri dragute unul pentru celalat si sa va acordati atentie. Sa comunicati si sa gasiti modalitati de a mentine relatia vie si functionala.

Si totusi, voi ce veti face astazi pentru relatia voastra?