Cosmina Pacurar

Archive for February, 2010

“Ploua infernal

Si noi ne iubeam

Prin mansarde

In luna lui marte…”

Versurile unei superbe melodii de dragoste. Astazi am avut senzatia unui peisaj desprins din Bacovia. O ploaie continua ce se prelinge din sufletul trist.

O tristete care ma cuprinde din ce in ce mai profund. Mai adanc. Ma scufund in ea incercand sa ma regasesc. Sau poate sa te regasesc pe tine. Cine esti tu? Cum ai aparut in viata mea? Uneori cred ca esti un inger venit sa imi arate lumina, frumusetea, caldura razelor soarelui. Sa ma invete sa zambesc si sa traiesc. O viata, o poveste din “Neverending Story”.

Apoi dispari si reapari ca un demon. Acel demon care testeaza limitele suferintei mele. A neputintei de a face ceva pentru noi. Pentru soarele etern al ochilor tai revarsati in marea din privirea mea. Cum sa regasesc acest paradis? Cine esti tu demon aparut in orizontul existentei mele pentru a semana aceasta tristete? Acest abis nesfarsit de tern si mohorat?

Imi caut ingerul. Frumosul, iubitul inger. Acela care aduce roua diminetilor neincepute. Iubirea eterna a mangaierilor tale calde pe obrazul meu sau poate seninatatea imbratisarilor tale.

O “Poveste fara sfarsit” pe care o rescriem de fiecare data cu aceleasi note asezate intr-o alta partitura. O partitura din ce in ce mai trista. Mai adanca. Mai vulcanica.

O vrem. O cautam impreuna. Ne hranim din mizeria ei sperand sa renasca frumusetea din haosul infinit.

Cand vom invata ca e in zadar? Ca minunea apare din suras si din placerea imbratisarii noastre? Cand vom intelege ca adancind groapa vom cadea din ce in ce mai adanc in ea? In infinita ei tristete!

In mrejele acestui demon infinit!

A trecut destul de mult timp de cand nu am mai scris. Am avut un an cel putin interesant. Foarte multe lucruri s-au intamplat. Unele bune, altele mai putin bune, dar cu siguranta din fiecare am avut ceva de invatat. Ma gandeam zilele astea cum as putea sa pun pe hartie experientele mele din acest an. Cu ce sa incep? Si mai ales de unde…

Si am ales ca astazi sa scriu despre oameni. Asta poate si datorita unor prieteni care au trecut recent printr-o experienta neplacuta cu cineva din echipa lor care i-a lasat balta pe nepusa masa, anuntand asta foarte public. Dar asta e o alta poveste…

Si revenind la experienta mea. Uneori credeam ca am reusit sa inteleg ca oamenii sunt surprinzatori. Atat in bine, cat si in mai putin bine. Credeam ca am invatat ca oamenii se schimba sau ca vin si pleaca din viata noastra. Totusi am avut multe surprize. Si am inteles inca o data ca totul se poate schimba, ca oamenii in care crezi sau care iti sunt dragi pot pleca la un moment dat din viata ta fara un motiv pertinent pentru tine. Probabil ei au motivele lor. Intemeiate sau logice pentru ei, care nu e nevoie sa fie la fel si pentru tine. Am vazut cum viata face “curat” pentru fiecare dintre noi. Probabil ca periodic e nevoie de aceasta triere, care e naturala si fireasca. Ma gandesc ce  ar insemna sa avem in dulap haine de cand ne-am nascut si pana astazi. Cum ar arata acel dulap. Oare am mai gasi ceva in el? Sau am mai avea loc sa punem acolo hainele care intreadevar ni se potrivesc in acest moment, care intradevar le purtam? Probabil nu. Ma gandesc ca, intr-un fel, e aceiasi situatie si cu oamenii din viata noastra. Atunci cand si-au indeplinit rolul pentru care au ajuns in drumul nostru isi vad de propriul drum astfel incat sa avem “loc” pentru altii. Uneori poate nu stim sa face curatenie intre cei care ne inconjoara. Si atunci intervine viata, circumstantele, alegerile constiente sau inconstiente pe care le facem si care ne ajuta sa facem aceasta triere. Uneori e greu. Pentru ca dupa un astfel de process te poti uita inapoi si sa te intrebi “Oare ce s-a intamplat cu X? Cum de a plecat din viata mea? Credeam ca o sa fim intodeauna … (prieteni, parteneri, iubiti, confidenti etc)”. Poate fi si dureros. Pentru ca sunt oameni care ti-au stat alaturi in moment bune sau mai putin bune, perioade mai lungi sau mai scurte. Sunt oameni pe care ii vedeai pe drumul tau poate intreaga viata si realizezi ca au plecat. Ca nu mai sunt acolo si ca, probabil, nici nu vor mai reveni. Cel putin nu in modul in care au fost. Si apare un suras trist si poate o lacrima de regret. Apoi te uiti in jur si vezi cine a ramas. Si probabil si acolo te asteapta surprize. Pentru ca uneori gasesti acolo oameni care au fost alaturi de tine intreaga ta viata. Sau poate gasesti oameni care sunt de putin timp alaturi de tine, la care nu te asteptai sa fie acolo atat de mult timp sau in situatii dificile si totusi ei sunt acolo. Si continua drumul alaturi de tine. Apoi mai constati ca au aparut si oameni noi. Care iti arata posibilitati noi, deschideri noi. Si reapare zambetul si placerea drumului.

Oamenii ma surprind in continuare. Si asta ma bucura pentru ca invat in fiecare zi ceva nou de la cei din jurul meu. Si mai mult ca sigur ca experientele, bune si rele, ma ajuta sa cresc, sa descopar, sa inteleg.

Un week-end senin…

Babylon Consult te invita la o seara de business networking in Timisoara. Miercuri, 24 februarie, ora 19, la Business Cafe in cladirea Romcapital, lumea afacerilor din Timisoara se intalneste pentru networking, speech-uri si cafea buna.

Detalii si inscriere: http://www.facebook.com/?sk=events#!/event.php?eid=484083260057&ref=mf